spyked bricks in the wall

o scurtă analiză a inutilității activismului

Urmăresc de ceva timp un site numit Acces Now, sau mai nou doar Access. Înainte de a comenta pe marginea misiunii site-ului sau a organizației din spatele său, să vedem cum se descriu dânșii, și anume cu ajutorul unui citat de pe pagina lor „About us”:

Access is a global movement premised on the belief that political participation and the realization of human rights in the 21st century is increasingly dependent on access to the internet and other forms of technology. Founded in the wake of the 2009 Iranian post-election crackdown, Access teams with digital activists and civil society groups internationally to build their technical capacity and to help them advocate globally for their digital rights. Access provides thought leadership and practical policy recommendations in the broader field of internet freedom, and based on that expertise mobilizes its global movement of citizens to campaign for an open internet accessible to all.

Access este cu alte cuvinte un site care caută să promoveze un așa-zis „awareness” pe diverse subiecte delicate care țin de libertatea pe Internet, intimitate/anonimitate și alte drepturi ale utilizatorilor. Am aflat de ei cel mai probabil de când cu ACTA, când o droaie de ONG-uri făceau efortul de a-i convinge pe reprezentanții Uniunii Europene că înțelegerea cu pricina este o prostie de cea mai joasă speță. Cu ocazia asta am semnat printre altele petiția inițiată de reprezentanții site-ului și am ajuns să rămân abonat la feed-urile lor de știri, care-s suficient de informative pentru sufletul meu.

Iată însă că și ONG-urile o mai dau în bară din când în când. Ultimul mail primit de la Access se intitulează „Yahoo! Mail = Not secure” și trimite către o pagină numită „Really, Yahoo? Stop playing with our safety”, al cărei mesaj sună cam așa:

Yahoo doesn’t use HTTPS encryption technology to protect the privacy of it’s users. This means every email sent to and from a Yahoo! address in a web browser is out in the open, unprotected from hackers, governments, or anyone who uses widely available tools to break into these vulnerable email accounts.

[…]

This is our greatest chance to influence them and protect the emails for hundreds of millions of people around the world. Now is the time to act.

Sign the form to the right, and we’ll deliver it to their board before their next meeting.

E-mail-ul în cauză nu are absolut nici o treabă cu drepturile utilizatorilor de Internet, așa cum și demersul întreprins de membrii Access e de o idioțenie crasă și o inutilitate și mai și. Sigur, îmi veți spune, dar asta nu e un argument împotriva activismului în sine ca unealtă de promovare a schimbării. Ori dimpotrivă, ăsta e tocmai o ilustrație perfectă a inutilității tuturor demersurilor de acest gen. Nu neg că există un set (foarte redus) de situații în care asemenea „petiții” funcționează, însă în cea mai mare parte a cazurilor ele sunt inutile, ba chiar posibil dăunătoare societății. Să vedem pe scurt de ce.

yahoo nu folosesc https… așa, și?

În primul rând, marea problemă a petițiilor online e aceea că se orientează asupra unor non-probleme, raportându-le cel puțin la un context dat. Prin asta înțeleg câteva aspecte de ordin social care pare să fie „în trend” în anii 2010:

• Oamenii încearcă să găsească ceea ce ei cred că sunt rezolvări ale unor probleme care nu îi afectează decât eventual marginal, dar ale căror așa-zise soluții ar putea avea consecințe dezastruoase. De exemplu locuitorii Siriei sau ai Iranului au căcat steagul; unii au ajuns să se împuște între ei pentru o (eventual închipuită) libertate, respectiv ceilalți sunt atât de resemnați în privința asta încât nici nu găsesc că vreo schimbare, oricare ar fi ea, i-ar putea mulțumi cumva. Mă amuză teribil diareea morală a societății vestice, care o dă cu feminismul, egalitatea și alte rahaturi, când e clar că arabii nu caută modul ăsta de viață. Sigur, e ușor să te consideri superior și să îți desemnezi modul de viață ca fiind unicul bun posibil, mai greu e să realizezi că pe Șeicul Yerbouti îl doare fix cu un milimetru deasupra vârfului pulii de valorile tale.
• Oamenii încearcă să găsească ceea ce ei cred că sunt rezolvări ale unor probleme care îi afectează (direct sau nu), dar pe care nimeni nu vrea de fapt să le rezolve și pentru care în cele din urmă se adoptă paliative. Bunăoară se face o statistică conform căreia ț la sută din populația New York-ului este obeză. Drept urmare, primarul New York-ului dă o lege prin care obligă producătorii și distribuitorii de căcaturi procesate industrial numite generic „fast food” să reducă dimensiunea dozelor de căcat procesat industrial. Problema cu astfel de soluții e că merg pe premisa că populația afectată e formată din indivizi suficient de idioți încât să nu poată lua singuri decizii într-un sens sau altul — fapt care până la urmă s-ar putea să fie adevărat. Cu alte cuvinte nu e economic viabil să punem grașii să alerge zilnic până la locurile de muncă, astfel că le servim porții mai mici la același preț, recomandându-le în același timp să alerge pe banda rulantă. Izul comunistoid al abordării nu poate decât să distrugă pe termen lung o societate care altminteri fie s-ar fi însănătoșit pe cale naturală, fie ar fi crăpat în virtutea selecției naturale.

Aplicația celor două aspecte în cadrului problemei noastre stă cam în felul următor: sunt în totalitate de acord cu faptul că Yahoo oferă servicii ale căror standarde de securitate se află la nivelul anilor ’90… așa, și? Pe de o parte nu sunt utilizator de Yahoo, motiv pentru care nu poate să îmi pese câtuși de puțin de calitatea serviciilor oferite de aceștia. Acestea fiind spuse, n-am cum să semnez o petiție care nu se situează în sfera interesului public, dat fiind că fac parte din acel segment din public care-i neinteresat de subiect și în același timp nu sunt singurul care manifestă această lipsă de interes.

Pe de altă parte, presupunând că sunt interesat totuși de subiectul securității serviciilor Yahoo, mă pot afla în una din două tabere. Una este cea a indivizilor care caută să exploateze vulnerabilitatea [i]; cealaltă este cea a utilizatorilor afectați, care au ca o alternativă naturală migrarea e-mail-ului pe un alt cont, de preferință privat sau plătit, care în orice caz garantează un grad de siguranță.

Această migrare este naturală în sensul în care Ion îi explică lui Ghiță, care la rândul lui îi explică Gherghinei de ce nu mai folosește Yahoo, moment în care se mută cu toții pe o altă rețea socială sau serviciu de IM, e-mail și așa mai departe. Drept urmare, Yahoo ajung în situația pe care o merită — dat fiind respectul lor vizavi de clienți –, mai exact în faliment, end of story. A, că oamenilor de rând nu le pasă de fapt de securitate, asta-i treaba lor. În nici un caz apelul unor indivizi oarecare de pe Internet n-o să-i îndemne să acționeze în acest sens, și cu atât mai puțin o să îi convingă pe Yahoo.

activismul împotriva entităților private e inutil

Puneți-vă pentru o secundă în pielea Marissei Mayer, sau a lui Steve Ballmer, sau a lui Mark Zuckerberg, sau a lui Tim Cook sau în pielea oricărui alt mare CEO din lumea IT, unde prin „mare” înțelegem cifre de ordinul milioanelor sau poate al miliardelor de utilizatori. Să presupunem că la ușa dumneavostră vine o scrisoare al cărei conținut este format dintr-o listă de, să zicem, două sute de mii de semnături, care în același timp cere cu imperiozitate dezvoltarea funcționalității X dintr-un software vândut de dumneavoastră. Cum ați reacționa la o astfel de scrisoare?

Da, cel mai probabil ați arunca-o la gunoi, sau în cel mai bun caz ați pune departamentul de PR să compună un mesaj siropos în care îi asigură pe utilizatori că „se lucrează din greu” la X și că „va fi gata în curând”. Răspunsul e la rândul său unul cât se poate de natural, mai ales dacă ținem cont de faptul că deschiderea unui cont pe Yahoo sau pe orice site asemănător presupune semnarea unor termeni, termeni care deseori nu includ nici un fel de obligații din partea ofertantului de servicii.

Cu alte cuvinte, problema activismului împotriva entităților private e aceea că pune interesul public împotriva celui privat. Firește că interesul agentului privat e propria-i prosperitate, iar oferirea unor servicii de calitate e deseori un privilegiu pentru utilizator, mai ales dacă utilizatorul s-a înregistrat pe gratis la serviciul respectiv. Firește că „înregistrare gratuită” nu presupune și utilizarea gratuită, dat fiind faptul că acceptarea termenilor și condițiilor presupune renunțarea la unele drepturi, și în plus „end user”-ul devine marfă bună de vândut pe site, așa, cam ca pe vremea sclaviei.

Utilizatorul mediu e prea puțin conștient de aspectele astea atunci când se înregistrează pe Yahoo sau pe site-uri similare. Ori de aici până la arogarea unor imaginare drepturi e cale lungă, faptul că „vreți să X” fiind irelevant pentru Yahoo și pentru orice altă corporație care face afaceri pe web; la fel cum domnișoarele de la PETA sunt irelevante pentru domnișoarele care folosesc produse cosmetice; la fel cum Greenpeace sunt irelevanți pentru orice utilizator de energie de orice fel, dar mai ales electrică.

informarea utilizatorilor ar fi în schimb o chestie foarte faină

Poate că le-ar cam împiedica să arunce cu petiții la fiecare pas, însă nu ar fi deloc rău dacă organizațiile precum Access ar servi în primul rând informării și abia apoi activismului propriu-zis. Rațiunea e una simplă, ținând în principal de faptul că poate publicul țintă se află pe o poziție indiferentă sau contrară în raport cu cel care informează. O astfel de abordare nu poate decât să dea naștere la dezbateri sănătoase care altfel își găsesc prea puțin locul în comunitățile online în ziua de astăzi. Din fericire există astfel de site-uri, unul din ele numit „Terms of Service; Didn’t Read”.

Sau poate că nu-s eu prea realist [ii] și de fapt oamenilor trebuie să li se dea petiții cât mai multe, să aibă ce să semneze și să trăiască împliniți cu sentimentul că au schimbat ceva printr-un click, când de fapt au făcut rahatul praf. Pentru că, nu-i așa, e frumos să trăim într-o lume a noastră, rupți de realitate.

1. Care apropo, a devenit subiect clasic de discuție în orice curs introductiv de penetration testing. Dacă sunteți utilizatori Yahoo, e de ajuns să vă gândiți că există suficienți indivizi foarte competenți și încă pe atâți indivizi cu minime competențe în utilizarea calculatoarelor care vă pot accesa contul de e-mail. Iar în caz că vă întrebați „de ce ar face cineva asta”, faptul în sine e irelevant, pur și simplu se poate întâmpla, iar dacă se poate, atunci se va întâmpla la un moment dat. E ca și cum v-ați flutura portofelul la zece seara în inima Ferentarilor. [↩]
2. O parte din cititorii, trecători au ba, ai cărămizilor tind să fie de acord cu asta, din motive care-mi scapă. [↩]