spyked bricks in the wall

of dogs and men.

[ studiu de caz: București ]

A doua trezire pe ziua de astăzi a fost încununată cu mult soare și o căldură pe măsură. Acestea fiind spuse, prima dată când am deschis ochii, era încă întuneric; vreo cinci ale dimineții să fi fost. În unele cartiere bucureștene, dureroasa întâmplare de a fi trezit brusc la astfel de ore tinde să devină una destul de obișnuită.

Pentru a nu fi înțeles greșit, zona în care locuiește subsemnatul nu este nici de departe unul din colțurile selecte aparținând Bucureștiului cel blestemat, dar nici cel mai rău cu putință. Are de toate: gunoaie, diversitate etnică, parcări lipsă, străduțe în stare jalnică, o piață extrem de animată dar prin care nu vă doresc să treceți, ce mai, nimic nu-i lipsește. Chiar și așa, vegetația e mai abundentă decât în alte părți, iar între (unele) blocuri concentrația de gunoi pe metru pătrat atinge un minim absolut, să nu mai vorbesc de liniște, care-i sfântă; astfel că toată ziua nu auzi nimic altceva înafara ciripitului păsărelelor.

… ar mai fi totuși lătratul câinilor, care-s niște păsări aparte. Asta m-a trezit din somnul cel dulce, iar reclamația mea de acum aproape treizeci de zile, cu număr de înregistrare cu tot, n-a rezolvat absolut nimic. Un deosebit interes îl prezintă faptul că, din mila și respectul anumitor cetățeni față de animale – sau ceea ce ei percep drept milă și respect, chestie pe care orice individ cu un minim de civilizație o vede drept bătaie de joc  -, numărul indivizilor de rasă canină a crescut simțitor pe aici în ultima vreme. Și nu știu cum se face că indivizii ăștia au o viață de noapte foarte activă.

Revenind totuși la trezirea prematură, m-a izbit din senin o idee în timp ce îi ascultam pe prietenii mei căței cum se ciondănesc. Mi-am adus aminte – pur întâmplător, fără să-mi pot explica de unde și până unde legătura – de ședințele parlamentare mediatizate, de talk-show-urile pe teme politice și așa mai departe. E uimitor cât de multe asemănări pot avea cele două, mai exact Bucureștiul și RTAC (Republica Teritorială Autonomă a Câinilor), din punctul de vedere al organizării politice și nu numai, astfel că mă simt nevoit a trece în revistă câteva:

• Dacă ar fi să fac analogia bucureștean de rând – câine, aș spune că ambii au o caracteristică importantă: nici unul din ei nu știe pe ce lume trăiește. Traiul cotidian într-o cutie strâmtă (noi îi spunem apartament) are un rol bine definit, conceput cu dibăcie de Regim™, acela de a îngusta orizontul de percepție al individului. Într-un mod mai mult sau mai puțin misterios, câinii „comunitari” au din capul locului un orizont de percepție foarte îngust (în sensul că-s proști de dorm în bălți la propriu), după imaginea celor ce îi hrănesc, ei fiind la rândul lor locuitori în Cutia Magică™.
• Revenind la viața politică de pe sticlă, și câinii și politicienii latră. Cei ce-s în agonie schelălăie într-un fel iritant, toți ceilalți latră. Nu spun nimic anume, doar latră, să se audă.
• Lătratul are totuși rolul de a proteja grupul și de a-i aduna membrii în jurul liderului, care dă mereu tonul. Și politicienii, la fel ca și câinii, se organizează în haite (mai mici sau mai mari) conduse de un individ de obicei de sex masculin. În cazul formelor de organizare socială prezente la mamifere în general, la câini în particular, liderul stă în frunte cât îl țin boașele, coardele vocale și forța fizică și psihică, după care e înlocuit de un altul care-i destul de tânăr cât să fie în putere și în același timp destul de în vârstă încât să îi poată domina pe ceilalți.
• Addendum la ideea anterioară: de obicei există un singur lider. Acolo unde apar doi câini cu pretenții de lideri, ori se vor lupta și unul din ei va sfârși mort/marcat pe viață, ori haita se va rupe în două.
• Scopul haitei este evident: procurarea cât mai eficientă a hranei (cunoscută și drept „ciolan”) și distribuirea ei între membri, în funcție de rang; de asemenea, asigurarea protecției membrilor importanți ai haitei. Câinii își procură hrana de la femei nebune; politicienii de la oameni cărora le place să combine afacerile cu politica. Diferența e mai mică decât ar părea la o primă observație.
• Orice haită bine formată va avea un teritoriu clar delimitat.

Aș fi peste măsură de naiv să iau asemănările de mai sus drept un produs aparținând exclusiv adâncului gândirii mele. Domnul Orwell a reușit să exprime situația mult mai clar și mai detaliat. Atât doar că el i-a numit porci, în timp ce eu îi consider câini. Un singur fapt mă întristează în toată povestea asta, și anume cel că la noi nu se obișnuiește consumul fripturii de câine.