brick quote #14
duminică, 17 feb. 2013, 19:32
Dear Mary Daisy Dinkle,
[…]
Here is a list of what I eat on the other nights. Mondays — Glicks Potato Knish, Tuesdays — Yiddels Noodle Kugel, Wednesdays — Captain Salty’s Fishstix, Thursdays — Yentls Cheezy Blintz and Fridays — chicken nuggets. On Saturday nights I create my own recipes. Last week I invented canned spaghetti hamburgers. Recipes are like mathematical equations. Dr. Bernard Hazelhof told me you should never weigh more than your refrigerator and to never eat anything bigger than your head. I once ate a watermelon bigger than my head, but not all at once. Do you have any weight loss suggestions? My Overeaters Anonymous meetings don’t seem to be working and just make me tense.
It would be good if there was a Fat Fairy. She would be a bit like the Tooth Fairy, but would suck out your fat.
[…]
People often think I am tactless and rude. I cannot understand how being honest can be… improper. Maybe this is why I don’t have any friends, of course, except for you. A real friend has been one of my three goals in life. The other two are to own every Noblet and a lifetime supply of chocolate. Dr. Bernard Hazelhof says it is good to have goals, but not stupid ones like mine.
atunci când limbajul de programare face mai mult rău decât bine
sâmbătă, 16 feb. 2013, 22:20
La sfârșitul articolului „o propunere privind predarea programării în școli” spuneam că, citez:
Încheind, adaug faptul că ideea în sine a predării programării „as soon as possible” nu e nouă și există implementată în România în cadrul unui set de cursuri numit Digital Kids. Inițiativa e una din care sistemul învățământului de stat ar avea multe de învățat. Cel mai important aspect, în opinia mea de om care nu prea are legături cu știința pedagogiei, e acela al impulsionării copiilor să gândească și să învețe să facă chestii, moment în care toată discuția privitoare la limbaje de programare devine superfluă.
Mă văd nevoit să justific afirmația, arătând astfel că dezbaterile pe marginea limbajelor de programare în cadrul educației sunt în mare parte inutile și, mai mult, că o astfel de gândire orientată către limbaje de programare nu face decât să dăuneze. (mai mult…)
dinamica crowdfunding-ului
duminică, 10 feb. 2013, 22:43
„Crowdfunding” este unul din acele cuvinte/sintagme cărora nu le pot găsi un echivalent bun în limba română. Finanțarea de către mulțime? Exprimarea e, și cred că sunteți de acord cu mine, prea dezlânată, astfel că voi rămâne, cu (sau fără) voia dumneavoastră la forma din titlu, adicătelea crowdfunding.
Urmăresc de câteva zile un proiect pe Kickstarter, care presupun că vă e familiar. Este vorba despre urmașul lui Dreamfall: The Longest Journey, Dreamfall Chapters, care abia recent a început să primească ceva atenție din partea și cu voia lui Ragnar Tørnquist și a restului echipei Red Thread Games [i]. În general sunt destul de sceptic cu privire la inițiativele de genul ăsta: ceva „antreprenor” vine și îți promite că face X în schimbul unei sume de bani care trebuie adunată până la un termen. Dacă până la termen e „pledge”-uită suma, tranzacțiile cu finanțatorii sunt finalizate și de acolo beneficiarii proiectului rămân cu promisiunea că antreprenorul în cauză se va ține de promisiune, chestie care-i cel puțin dubioasă.
În cazul lui Ragnar sunt însă oarecum optimist, dat fiind că omul a reușit să livreze până în prezent două jocuri de aventură de calitate, cel puțin din punctul de vedere al poveștii, dacă nu și al gameplay-ului propriu-zis. Am decis astfel să contribui cu o sumă modică la proiect, sumă care probabil se va modifica în timp, în sens pozitiv, sper eu. Cu această ocazie am și urmărit evoluția finanțării în primele zile și m-am apucat să speculez pe temă. (mai mult…)
- Vă amintiți cum Funcom au lansat The Longest Journey și apoi Dreamfall? Ei, între timp s-au gândit că nu le trebuie lor jocuri de aventură, fiind ocupați prea tare cu MMO-uri și alte chestii care după părerea mea sunt mai mult sau mai puțin lipsite de relevanță. [↩]
o propunere privind predarea programării în școli
Prezentul articol pornește de la o discuție iscată pe Facebook [i] de către Laura via rosedu. M-am decis să public o însemnare separată în primul rând pentru că mă ajută să îmi pun oareșce gânduri în ordine, departe de zgomotul rețelelor sociale, și în al doilea rând fiindcă am mai scris în trecut pe tema asta, iar acum doar profit de ocazie pentru a dezvolta subiectul.
A se nota că am folosit termenul „programare” și nu pe cel de „informatică”. Numele atribuit disciplinei în școli e o idee nefericit, pentru că se referă inclusiv la domenii precum teoria informației, ori să fim serioși, copiii de liceu n-au nevoie de exemplu de teorema Shannon-Nyquist. Scopul „informaticii” din învățământul preuniversitar e să îi familiarizeze pe elevi cu utilizarea calculatoarelor — unde GNU/Linux s-ar potrivi de minune, pentru că Windows au deja acasă — și cu programarea acestora, și nu în ultimul rând să îi învețe câteva concepte generale din știința calculatoarelor, adică ce-i ăla un arbore, o listă sau o bază de date, plus doi-trei algoritmi. (mai mult…)
- Mă frustrează imens faptul că Facebook e un „walled garden”. Cu toate astea o să-mi calc pe cele mai cele principii și o să las un link la sondajul inițial aici. Postarea inițială a generat multe comentarii, pe care vă invit să le citiți dacă aveți la îndemână un cont de Facebook. [↩]
în care prezic viitorul sumbru al învățământului românesc
sâmbătă, 9 feb. 2013, 12:49
Există pe lumea asta o sumedenie de oameni care fac predicții și o serie de metode de a face predicții. De exemplu guvernele își calculează bugetul pe următorul an pe baza unor statistici, astrologii prezic cum (sau că, sau că nu) va fi următoarea zi a unei mase de oameni plecând de la chestii în mare parte închipuite, oamenii de știință încearcă să prezică traiectoriile particulelor iar oamenii de „știință” prezic clima.
Deși mă refer în articolul de față la X-ul românesc, unde X egal învățământ, eu n-o să vorbesc nici din punctul de vedere al unui astrolog, nici din cel al unui politician și poate că în mare măsură nici din punctul de vedere al unui om de știință, deși mă bazez într-o mare măsură pe chestii observate de-a lungul timpului petrecut (mai mult ca student) în învățământul românesc. Predicția mea vine dintr-un „gut feeling” combinat cu niște „common sense”, ba chiar foarte mult din cel din urmă. Altfel nici nu m-aș fi gândit să scriu articolul ăsta și deja prin simplul fapt că mă apuc să îmi formulez ideile astea în minte îmi dau seama că predicția mea va ajunge să se întâmple cu o probabilitate destul de mare.
Ideea cum că învățământul din România se îndreaptă către prăpastie nu mi-a venit tocmai recent în minte. Discutam acum ceva vreme cu Eugen pe Facebook pe marginea unui articol de pe Contributors care analizează comportamentul și rezultatele tinerilor referitoare la învățământ și educație. Nu o să fac trimitere la discuție, dat fiind că se află într-un „walled garden”, însă mi-am exprimat din capul locului dezacordul în ceea ce privește abordarea studiului, care analizează media, fără să ia in calcul abaterea standard a rezultatelor. Sigur că în țările mai dezvoltate din punctul ăsta de vedere (Finlanda, Suedia) accentul este pus în primul rând pe o medie cât mai ridicată, însă noi nu suntem nici Finlanda, nici Suedia. (mai mult…)