interlude: modificarăm blog-ul

sâmbătă, 3 mart. 2012, 13:26

[ Iar. ]

Cititorii care au mai trecut pe aici în ultimele zile au observat două-trei schimbări minore aduse aspectului. Modificările au fost făcute de data asta mai puțin din plictiseală și mai mult din cauza câtorva idei bune care au răsărit între timp și pe care le-am pus în cele din urmă în aplicare. Și deși dânsele sunt minore (modificările, zic), le vom nota în anale (la analele Cărămizilor mă refer).

În primul și în primul rând am adus pagina de start la forma ei tradițională, adică aia de flux în care curg articolele în sens invers cronologic. Se pare că argumentele mele n-au fost suficient de bune, astfel că feedback-ul adus de stimabilul Krossfire a fost pus în aplicare într-un mod destul de brutal. Drept urmare tag-urile și articolele recente pot fi acum accesate în cadrul arhivei sau direct din bara browser-ului prin concatenarea cu /tag/[insert tag name here]. (mai mult…)

anatomia modelului proprietar

sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00

Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.

O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.

Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)

  1. Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. [↩]

apache2 și performanța

sâmbătă, 7 ian. 2012, 18:06

Săptămâna asta am avut ocazia să pun mâna pe niște cunoștințe foarte utile în cadrul unui curs din facultatea aia unde nu se predă nimic care să aibă utilitate practică. Întâmplător cunoștințele cu pricina chiar s-au dovedit a-mi fi utile spre a înțelege mai bine cum funcționează serverele web și cum să le gestionez cât de cât eficient pe mașina proprie, mașină pe care sunt găzduite și cărămizile. Astfel, dat fiind faptul că avem studiul de caz deja pregătit, vă pot împărtăși o parte din cunoștințele acumulate fără prea mare efort.

Web-ul constă – dedesubtul sferei abstracte formate din tot felul de buzzword-uri care mai de care mai cu sclipici, la nivelul său cel mai de jos – în servicii care oferă și eventual primesc informație peste protocolul HTTP. Toate bune și frumoase, însă dacă stăm și cugetăm un moment, realizăm că acele servicii rulează pe mașini fizice, care au peste ele sisteme de operare, care oferă protecție și flexibilitate, asigură (sau nu) performanța și așa mai departe.

De exemplu site-ul de față rulează pe o mașină având instalată un server web Apache2, peste un Debian care rulează pe un hardware ce constă în mare dintr-un procesor rulând la 800MHz, cu un cache de 256KB și o memorie RAM de 512MB. Mașina asta trebuie să livreze un număr de site-uri, multe din ele implementate în PHP, într-un timp finit suficient de mic, pentru a asigura că utilizatorul nu moare de bătrânețe, sau mai degrabă de plictiseală, așteptând să se încarce pagina. Iar dacă la nivelul WordPress-ului treaba se rezolvă destul de ușor printr-un plugin de caching, la nivelul aplicației și al sistemului de operare treaba nu stă chiar așa de simplu. (mai mult…)

dreptul de a copia

miercuri, 17 aug. 2011, 00:00

Astfel se traduce ad literam englezescul „copyright”. O traducere deloc proastă, însă incompletă în contextul zilei de astăzi, vreme în care ideea de proprietate intelectuală e pe toate buzele și are (cel puțin aparent) un cuvânt greu de spus în economia globală. Dar înainte să ajungem la vremurile noastre, să trecem în revistă rădăcinile ideii de copyright, traduse în română drept „drepturi de autor”.

Ideea de proprietate intelectuală e în fapt destul de simplă: X are o idee originală (deci care nu a fost brevetată până în prezent), a cărei aplicabilitate practică o poate demonstra. Din momentul brevetării, X obține anumite drepturi asupra ideii, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea idee. Similar, dreptul de autor planează în mod normal asupra unei lucrări intelectuale (în trecut text, în prezent și muzică, film, software, fotografie etc.) și oferă, după cum îi sugerează și numele, drepturi asupra unei lucrări anume, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea lucrare. Cele două idei (cea de proprietate intelectuală și cea de drept de autor) sunt similare și vor fi băgate în aceeași oală pe parcursul articolului.

Cele două concepte au funcționat foarte bine în vremuri în care tehnica era atât de precară încât nu a permis copierea materialelor de diverse tipuri. În ziua de astăzi însă orice poate fi copiat. Cărțile pot fi scanate, muzica poate fi înregistrată cu un microfon, iar ceea ce există deja în format digital poate fi pur și simplu copiat de pe diverse medii, începând cu hard-disk-uri și CD-uri și terminând cu Internetul, a cărui primă calitate este aceea că permite o redundanță teoretic nelimitată, practic foarte mare, cu atât mai mare cu cât un fișier este dorit de mai mulți utilizatori. Adicătelea fix ideea din spatele sistemelor peer-to-peer, cum ar fi Bittorrent. (mai mult…)

frogatto

marți, 9 aug. 2011, 21:17

În ultima vreme, mai exact în ultimul an sau cam pe-acolo, mă lovesc de jocuri din ce în ce mai bune. Sigur, dau în egală măsură și de jocuri din ce în ce mai proaste, însă de alea nici nu mă ating, având în vedere faptul destul de trist că eu oricum mă joc rar, iar gusturile legate de jocuri îmi sunt dezvoltate încă de când am pus mâna pe HC. Și așa se face că dau peste minunății precum Machinarium sau World of Goo, jocuri care apropo, sunt disponibile și pe GNU/Linux, adică fix sistemul de operare care îmi este mie cel mai la îndemână.

Motiv pentru care recent m-am reapucat să cercetez tărâmul Free Software, și nu numai, în căutare de jocuri; și nu orice fel de jocuri, ci jocuri bune, jocuri care să aibă eventual un „je ne sais quoi”, o poveste sau măcar să fie distractive. N-am avut un succes deosebit: am dat peste multe chestii promițătoare, însă ori într-un stadiu incipient de dezvoltare ori abandonate, și peste o tonă de produse complet dezamăgitoare, din care unele sunt pe bani. Așa că să nu ne speriem încă, Nethack rămâne regele jocurilor în lumea *nix.

Printre chestiile faine găsite de subsemnatul se numără jocul al cărui titlu îl poartă articolul, adicătelea Frogatto & Friends. N-are nici o treabă cu Frogger înafara faptului că personajul principal al poveștii este tot un broscoi, încă unul al naibii de simpatic. Frogatto al nostru este evident „the good guy”, iar pe „the bad guy” nu mai știu cum îl cheamă, însă totul se petrece într-o lume oarecum fantastică, în stilul Super Mario. Nimic mai banal. (mai mult…)

« Articole mai vechi
Articole mai noi »