facebook și controlul informației

duminică, 29 iul. 2012, 15:57

Dacă acum un an speculam asupra utilității sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.

Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio, televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea că sunt [i] centralizate, în sensul rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.

Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a arhivei etc. (mai mult…)

  1. Sau au fost, dacă ar fi să admitem moartea jurnalismului ca pe un fapt împlinit, fapt față de care producătorii media se află în disonanță cognitivă. [↩]

arhiva de informație a rasei umane™

duminică, 22 ian. 2012, 00:07

Într-unul din articolele anterioare afirmam cu tărie că textul e materia primă aici pe Internet și că nimic altceva nu prea contează. Cu toate astea și datorită faptului că am fost tras de mânecă referitor la faptul că de fapt uite, pe web avem tone de conținut audio și video iar emoția e și dânsa un soi de informație, îmi voi invalida propria teză pe loc și voi continua cu ce am de spus în cele ce urmează.

Se spune despre biblioteca din Alexandria că a fost cea mai vastă și mai importantă resursă de informație din Antichitate, până au venit romanii și i-au dat foc. Din păcate nu a mai existat o A Doua Bibliotecă din Alexandria – sau măcar o Bibliotecă din X, unde X \neq \text{Alexandria} – care să conțină copii ale tuturor cărților arse, iar dacă ar fi existat atunci probabil că ar fi fost la rândul ei arsă până să aibă timp scribii să facă noi copii.

Iată că din fericire civilizația modernă a avut ceva de învățat din asta și printr-o pură întâmplare s-a ivit și Internetul la orizont, Internet care a crescut și crește și nu se mai oprește. Și – pentru a o spune pe cea dreaptă – ca niște din ăia care nu văd pădurea din cauza copacilor, firește că ne imaginăm că Interneții există exclusiv pentru a ne servi nouă poftele, fetișurile și setea de comunicare și interconectare și alte abureli. O fi, nu zic nu, însă e drept că un (alt) rol important al Internetului este similar cu cel al sus-menționatei biblioteci, rol pe care eu l-am numit de „arhivă de informație a rasei umane™” [i]. (mai mult…)

  1. Este prima și sper să fie ultima dată când apare acest nume pe Cărămizi: deci da, Justin Bieber face parte din marea masă de informație aparținând rasei umane. Întrebați-i numai pe Google și Facebook. [↩]

un argument împotriva corectitudinii politice

vineri, 30 dec. 2011, 16:10

Dicționarul Google definește termenul de „corectitudine politică” după cum urmează:

The avoidance of forms of expression or action that are perceived to exclude, marginalize, or insult certain groups of people.

Ideea de corectitudine politică își propune în principiu să protejeze grupuri sociale bine delimitate, sugerând că anumite forme de expresie sunt considerate ofensatoare de către membrii lor, pe considerente culturale, morale, ideologice și așa mai departe. Această așa-zisă protecție are loc în virtutea faptului că fiecare grup social bine delimitat are dreptul să existe, dreptul în cauză fiind însoțit bineînțeles și de o anumită demnitate.

Deși în principiu ideea nu sună deloc rău, există un argument (zdrobitor, zic eu) în favoarea faptului că corectitudinea politică nu își are locul în vreo societate civilizată. Problema de fond se lipește cumva de însăși definiția corectitudinii politice, deși recunosc că nu-i o problemă pe care să pretind că o înțeleg complet. E cât se poate de clar însă faptul că o soluție cum e cea a corectitudinii politice nu poate avea decât repercursiuni negative asupra funcționării indivizilor, după cum urmează să explic. (mai mult…)

norii gri ai internetului

duminică, 6 nov. 2011, 16:03

Se face, printr-o pură întâmplare, că utilizez o parte din produsele Google zilnic. Și dacă Chromium îmi satisface cam toate nevoile în ceea ce privește navigatoarele web, atunci site-uri (sau așa-zise „aplicații web”) precum Google Mail, Google Reader sau Google Calendar îmi stau întotdeauna deschise în sesiunea de browser, iar Google Docs se dovedește a fi util la a stoca documente online sau la a colabora spre conceperea acestora.

Se observă totuși că acea pură întâmplare nu este deloc una pură, sau poate nu e deloc o întâmplare: Google au avut o bună perioadă de timp reputația unei companii care pun preț pe inginerie. O bună parte din produsele lor au fost și sunt încă rapide, fiabile – câteva din cele mai fiabile aplicații web aparțin Google – și lasă deoparte brizbrizurile în favoarea unei funcționalități simple și la obiect [i].

Cu toate astea, până și Google (sau poate exact ei mai mult decât alții) au demonstrat în ultimele câteva luni că utilizatorii nu pot avea încredere în deciziile privind produsele web ale companiei. Spre exemplu, în Mai anul ăsta Google au închis API-ul pentru Google Translate, mișcare urmată de o curățenie de toamnă în septembrie: o serie de aplicații Google au fost trimise la pensie, cel mai probabil pentru că proiectele respective nu aveau efectiv nici un viitor și nu mai erau folosite de multă lume – deloc alarmant, dacă facem abstracție de utilizatorii deranjați de toată chestia. (mai mult…)

  1. Să dăm un exemplu: suportul pentru utilizarea aplicației folosind tastatura.  Până și unele aplicații desktop mi se par a avea un set de scurtături cel puțin neintuitive, dacă nu lipsă. Gmail, Calendar și Docs vin însă cu configurații de chei consistente de la o aplicație la alta, care fac într-adevăr utilizarea interfeței mai eficientă. E posibil să fiu un pic subiectiv din acest punct de vedere, fiindcă combinațiile de chei sunt destul de vim-like. [↩]

recunoașterea vorbitului, starea actuală

joi, 15 sept. 2011, 21:53

Înainte să intrăm în pâine, să definim clar subiectul problemei. Există două mari direcții în domeniul interdisciplinar analiza sunetului – interacțiunea om-mașină – inteligență artificială. Prima direcție se referă la recunoașterea vocii, în timp ce a doua constă în recunoașterea formelor sunetului, în special a vorbitului. În primul caz, analizăm mai degrabă caracteristici sonore precum timbrul sau „culoarea”, prin metode cum ar fi analiza Fourier.

Al doilea caz vine cumva în analogie cu recunoașterea formelor dintr-o imagine și se referă la învățarea automată a unor caracteristici de nivel mai înalt precum foneme, melodii, genuri muzicale și așa mai departe. Astfel, în realitate ce am zis eu despre cazul anterior este oarecum greșit, fiindcă aspecte precum inflexiunile vocii sau accentul pot fi în fapt utile pentru a recunoaște un vorbitor.

În fine, pe noi ne interesează să analizăm cum a evoluat până în prezent recunoașterea vorbitului, tehnologie care are un impact mare asupra felului în care omul interacționează cu mediul artificial din jurul său. La urma urmei, cine nu și-ar dori să dialogheze verbal cu calculatorul personal în limbaj natural, în stilul Star Trek? Să nu mai vorbim de aplicațiile unde acest aspect e în mod evident necesar, precum interfațarea cu persoane care nu pot să vadă. (mai mult…)

« Articole mai vechi