comunicarea înterumană pe interneți

vineri, 20 ian. 2012, 22:37

Ideea de a lega conceptul de efect lateral din computer science de cel de morfism mi-a venit acum vreo două luni, când abia începeam să prind câteva concepte de bază de teoria categoriilor. De fapt definițiile date de mine sunt cumva banale, mai ales că nu am mers destul de departe cu raționamentul pentru a menționa că din structuri pure poate emerge cu succes un calcul cu efecte laterale [i].

Mai recent am găsit însă un studiu de caz care se potrivește numai bine pe cele scrise de mine și ilustrează întocmai conceptul de efect lateral aplicat în comunicarea între agenții umani (pentru că cei artificiali folosesc de obicei protocoale mai rigide) pe Internet. Cetățeanul Popescu Ion mi-a atras atenția că spun prostii când m-am apucat să compar Python cu Java, explicând apoi pe îndelete cum stă treaba după ce l-am rugat urât să o facă.

Aspectul din discuție care prezintă interes pentru noi este acela al clarificării conceptelor, pentru că cea mai mare parte din confuzie nu a ajuns să fie eliminată până spre sfârșitul zisului șir de replici. Și și aici efectul lateral apare nu ca o conotație propriu-zisă, ci drept o interpretare cel puțin cvasi-emoțională a informației, fapt care rezultă din ambiguități mai ales din partea subsemnatului, care evită pe cât posibil să exprime emoții în mod textual pe Internet [ii].

După părerea mea de utilizator de Interneți de cincisprezece ani mâine-poimâine, emoțiile nu prea au ce căuta în spațiul virtual, ele fiind mai potrivite pentru o bere, o plimbare în natură sau o noapte cu o persoană de sex opus. Sigur, rețelele de socializare și alte medii care încearcă să interconecteze persoanele peste Internet ne fac să credem că exprimarea emoțiilor este posibilă altfel decât în viața reală, însă acest lucru e fals. Internetul e un organism ce funcționează sub îngrădirea unor mecanisme bine definite, iar complexitatea sa nu poate schimba faptul că acesta e un loc rece, care transmite informație și atât, nimic mai mult, mai ceva ca Spock și toți Vulcanii lui.

În contextul ăsta, emoțiile transmise de emoticoane (sau de lipsa lor) nu pot fi altceva decât surogate, încă unele destul de proaste. Măcar păpușile de la teatru au în spate un artist care a depus un efort în a le desena, însă Web-ul nu-i decât rezultatul propriului transfer de pagini peste pagini de informație, oferind „prieteni”, „ajutor spiritual”, „sex” sau mai știu eu ce, toate astea între ghilimele. Din această cauză în spatele exprimărilor mai mult sau mai puțin clare, lipsite sau nu de metafore, blog-ul pe care îl citiți acum nu poate și nu își propune să transmită altceva decât informație, făcând abstracție de orice conținut emoțional, conținut pe care și un scriitor mare poate avea dificultăți să îl transmită ca lumea, apăi un individ care scrie din an în paște.

Sigur, asta n-o să oprească pe nimeni să folosească emoticoane în încercarea de a stabili o conexiune vagă la nivel empatic, chestie care-i până la urmă specifică rasei umane, deci foarte sănătoasă pentru indivizi. Dar tot nu are cum să funcționeze prea bine, nu pe Interneți. Cu alte cuvinte, pe Internet un act de comunicare lipsit de efecte laterale va aduce mereu un spor de utilitate mai mare agenților față de unul care-i pe dos.

Post scriptum: În intervalul de timp dintre scrierea și publicarea articolului de față, Alex și Mircea au venit cu abordări proprii asupra problemei, abordări care după mine nu fac decât să întărească validitatea afirmațiilor de mai sus.

  1. Un exemplu este cel al monadei State, unde se definesc morfisme dedicate modificării stării unei construcții date, modificare separată de valoarea întoarsă de calcul. []
  2. Acțiune care în mod convențional presupune folosirea emoticoanelor. []

Comments

  • Alex spune:

    Mei, dacă o luăm aşa lumea întreagă este pentru noi informaţie, procesată de creier. Orice putem percepe devine informaţie, transmisă electric şi procesabilă. Emoţia nu se exclude.

    Ca mediu de transmisie, internetul poate doar să transporte date. Depinde însă de procesarea lor la recepţie: dacă spre exemplu se vor inventa RealDolls conectabile la WiFi, sexul „la distanţă” va deveni foarte interesant. Bun.

    Emoţia fiind practic o interferenţă în emisia altor informaţii, ea este redată mai simplu fizic decât prin reprezentare. Poţi şti că o femeie este emoţionată pentru că are vocea gâtuită timp de X minute – în schimb în text interferenţele trebuie semnalate manual la fiecare pas. Practic textul e prostul purtător al emoţiei, nu neapărat internetul (în fond pe internet putem transporta şi voce sau video).

    Textul fiind o simplă reprezentare, un fenomen similar se întâmplă şi cu simbolurile ce teoretic sunt încărcate de sens. Emoticoanele au sens şi conţin emoţie dacă ambele părţi convin asupra încărcăturii exacte; evident, supra-uzitarea unui simbol îl duce în derizoriu.

    Problema ipotezei tale, de la care ai pornit articolul, este că nu toată lumea are aceleaşi intenţii când emite text (sau simboluri în general). Eficienţa este un criteriu, desigur, şi de dorit într-o discuţie tehnică. Însă în scrierea unui text literar pe un blog ambiguitatea este (poate) (uneori) de dorit. De altfel în clasificarea textelor, cel ştiinţific este singurul cu această proprietate: stricteţea asupra respectării convenţiilor de sens. Personal cred că ai putea să renunţi la stricteţea respectivă când scrii pe blog.

    De altfel textul lui Mircea cred că aduce în direcţia asta: nu stricteţea e neapărat de dorit, ci ludicul. Găsirea de exprimări şi sensuri noi, chiar dacă iniţial ele sunt ambigue. Crearea de noi simboluri interesante şi încărcarea lor cu sens, în ciuda inerţiei tradiţionale a mijloacelor de exprimare. Emoţia e un simplu subset al mijloacelor de exprimare, nici bună nici rea prin sine. Internetul doar îşi face treaba de agent pasiv de transmisie.

    Nu-mi dau seama dacă am atins toate chestiunile la care faci referire în articol, însă cam astea-s chestiunile la care am şi o reacţie.

  • spyked spune:

    Io-s în principiu de acord cu tot ce ai zis, dar o să adaug pe rând comentarii.

    Orice putem percepe devine informaţie, transmisă electric şi procesabilă. Emoţia nu se exclude.

    Bun, dar nu poți să le pui pe toate în aceeași oală. Emoțiile își au rădăcinile în paleocortex, pe când rațiunea e rezervată strict neocortexului. Iar aici gândește-te la abstracțiunea pură a celor două concepte, pentru că e drept că în realitate orice act de emisie/interpretare presupune o combinație a celor două caracteristici. Până aici toate bune și frumoase.

    Articolul merge pe o premisă menționată într-un articol anterior, mai exact cea că informația cea mai importantă pe Internet e textul. Chiar și așa, nu neg că textul în sine poate fi un element care să comunice emoții, vorba aia, geme de liric pe site-urile de artă. Bun, dar una e când citești o poezie în gând, alta e când o reciți sau asculți o recitare a ei, iar drive-ul ăsta are un impact destul mare asupra oamenilor.

    De altfel în clasificarea textelor, cel ştiinţific este singurul cu această proprietate: stricteţea asupra respectării convenţiilor de sens. Personal cred că ai putea să renunţi la stricteţea respectivă când scrii pe blog.

    Sigur că poți și din nou, sunt complet de acord. Dar trebuie să recunoști că munca din spatele conceperii unui text care să transmită o anumită doză din sentimentul potrivit e extrem de delicată și necesită o mânuire foarte bună a cuvintelor, altfel riști foarte ușor să o dai în ridicol sau în obscur, chestie care se întâmplă și la case mari. Sigur, și exprimarea colocvială poate să denote o anumită stare emoțională, dar aia tinde să se piardă în raport cu conținutul textual brut sau (destul de des) să fie prost interpretată.

    Oricum, e departe de mine ideea de a încerca să impun că informația emoțională e inutilă sau în general prost exprimată etc. Acum, motivul pentru care văd eu că abordarea non-emoțională e mai bună pe Internet decât cea (cvasi-)emoțională e acela că Internet-ul (în general, nu numai cel textual) e un mediu în care agenții au informații incomplete unii despre ceilalți. A adăuga și cvasi-raționalitate (sau de-a dreptul iraționalitate) la poza asta ar duce la un haos complet, motiv pentru care abordarea indivizilor care caută satisfacerea unei utilități (alta decât entertainment-ul, să zicem) pe web o să fie de obicei una rațională.

    Cu alte cuvinte, dacă eu te fac dobitoc într-un loc public sau încep să te trolez la întâmplare, atunci e posibil să cauzez ceva râsete, însă acțiunea în sine nu va fi fost utilă pentru nici unul din noi. Similar, dacă eu caut să negociez un preț pentru obiectul X iar interlocutorul începe să urle la mine sau să mă ia peste picior, nu pot decât să plec, sau în cazul blog-ului să-i propun să-și ocupe timpul cu alte lucruri.

    În fine, există discuții și asupra interpretării emoticoanelor și pe mine toate mă duc la gândul că nu are rost să le folosesc pe blog (deși pe IM nu am o problemă în sensul ăsta, într-un mod destul de ciudat). Mihai a pus pe foaie de exemplu câteva idei despre semantica emoticoanelor, deși el la rândul lui caută să ducă lucrurile într-o direcție ușor diferită.

    A, era să uit: un scriitor pe care eu unul îl admir foarte tare mi se pare că a reușit să se exprime într-un mod similar cu cel la care m-am gândit eu aici și totuși să facă artă. Mă refer la Ion Barbu, care are suficient de multe poezii care nu prea transmit emoții, ci merg mai mult înspre ideea de criptare a mesajului.

  • Comentariile sunt dezactivate.