despre statistică: numere mari.
sâmbătă, 22 sept. 2012, 13:19
Dacă matematica e o știință naturală într-un sens anume, atunci putem spune că statistica este acea ramură a matematicii care e cea mai apropiată de concret, adică de natură în sensul ei propriu. E chiar atât de apropiată încât am putea comite eroarea de a rupe statistica de domeniul matematicii și a o introduce bine mersi în alte științe care dispun de dânsa. Legătura e de fapt atât de strânsă încât practicarea științei ar fi imposibilă dacă nu am avea la dispoziție o unealtă atât de utilă cum este statistica. Mai mult, nu am exagera deloc spunând că necesitatea se extinde de la nivelul științei-scientia către cel al științei-knowledge, adică în toate epistemele posibile și imposibile.
Cuvântul „statistică” a fost aparent „coined” [i] de un individ pe nume Gottfried Achenwall, un prusac care a căutat să eficientizeze funcționarea statului prin diverse metode, scriind câteva lucrări notabile [ii] pe temă. Una din lucrări [iii] menționează termenul „statistik” cu referire la afacerile statului și în particular la colectarea și organizarea datelor numerice în cadrul acestuia. De aici și motivul pentru care nu putem vorbi despre date fără a ne gândi la statistică, și vice versa.
Privind problema din alte puncte de vedere, cum ar fi cel al inteligenței artificiale, statistica e un mod de a raționa, la fel ca deducția, care la rândul ei reprezintă o întreagă familie de așa-zise „metode de inferență”. Raționamentul inductiv are atât avantaje cât și dezavantaje față de cel deductiv: de exemplu îmi e foarte ușor să afirm că „toți câinii sunt animale”, pe baza faptului că nu am observat până în prezent vreun câine care să nu fie animal. Pe de altă parte nu pot să trag concluzia că „toate florile sunt galbene” dacă de exemplu eu am observat doar flori galbene pe parcursul existenței mele ca observator, la fel cum nu pot afirma că „Pământul se încălzește” doar pe baza faptului că vara asta a fost mai călduroasă decât cea de acum zece ani. (mai mult…)
- Cuvânt pentru care nu există sinonim în română. [↩]
- Staatsverfassung der Europäischen Reiche im Grundrisse, 1752. [↩]
- Vorbereitung zur Staatswissenschaft, 1748. [↩]
naturalețea în matematici
duminică, 19 aug. 2012, 19:34
Începem scurta noastră – căci nu-mi aparține mie personal mai mult decât aparține oricărui individ care a dat cu privirea peste știința matematicii măcar o dată în viața sa – sinteză cu o precizare: în caz că vă întrebați ce treabă ar putea avea naturalețea cu matematica, mă ofer să vă lămuresc, deși sunt de părere că ar fi trebuit să vă lămuriți și singuri până acum, iar dacă sunteți ceva mai tineri nu-i vremea pierdută. Matematica nu-i o chestiune așa, pur abstractă, sau dacă este, atunci nu-i degeaba în felul respectiv. Orice, dar absolut orice structură matematică are un corespondent mai mult sau mai puțin direct în lumea reală.
Se face că lumea reală, așa cum o priviți, auziți și toate cele, conține structuri – în sensul pur algebric al cuvântului – care pot fi naturale sau nu, opusul fiind poate „nenaturale”, sau „artificiale” în funcție de context. Naturalul face în general referire la ceva preexistent, care e într-un anumit fel din capul locului, ori în contextul nostru matematic sensul e o idee diferit: „natural” înseamnă mai degrabă „imediat” sau „intuitiv”, adică un sens și/sau o formă care se mapează direct pe mintea umană și mecanismele sale. Ideea e valabilă însă și în zisa „lume reală”, care e într-un fel anume în virtutea faptului că așa e percepută dânsa, individul neavând un punct clar de reper legat de un alt fel în care ar putea fi aceasta. (mai mult…)
muzică și matematică
sâmbătă, 10 mart. 2012, 19:50
Pe parcursul discuțiilor pe teme muzicale cu diverse persoane – fie ei/ele muzicieni profesioniști, medici, ingineri, arhitecți, nu contează; toți sunt ascultători de muzică – subsemnatul este lovit în mod constant în ceafă de către o palmă metaforică. Această lovitură se concretizează prin argumentul dureros și greu de atacat „formația/melodia X, Y sau Z este prea matematică”. Argument care nu-i complet invalid, dar care m-a făcut mereu să mă simt cumva stânjenit ca un ascultător de chestii ciudate ce mă aflu pe ăst pământ: Dream Theater, Meshuggah, Änglagård, Tool, Sleepytime Gorila Museum, acestea sunt doar câteva exemple de formații ce interpretează în prezent piese complicate, cu iz matematic.
Spuneam că argumentul nu-i complet invalid. În fapt argumentația asta se constituie pe două elemente complet necorelate pentru orice individ care-și spune muzician. Prima chestie face o referire la muzica ceva mai simplă, mai ușor de înțeles, care în același timp are șanse mai mari să fie expresivă. Expresivitatea e o calitate deosebit de importantă a artei și implicit a muzicii și se întâmplă că statistic vorbind sunt șanse mai mari să vezi muzicieni de blues care să cânte expresiv și să îți răscolească astfel toate simțurile [i].
… spre deosebire de rock-ul progresiv, de avangardă, sau pur și simplu math rock (aspectul genurilor și subgenurilor muzicale oricum e irelevant aici), unde focus-ul cade mai tare pe al doilea element, adică pe tehnică. De aici vine și impresia greșită că această focalizare ar exclude expresivitatea din muzica complexă. Idee falsă, deoarece un adevărat virtuoz trebuie să poată surprinde atât printr-o tehnică impecabilă cât și printr-o capacitate de exprimare coerentă și clară a ideilor muzicale. E foarte adevărat, anumiți instrumentiști (atenție, vocea este și ea un instrument) sună ca un patefon stricat, repetă aceleași fraze fără oprire și fără a exprima vreun fond prin ele, corespondent cu discursul unui politician. (mai mult…)
- În mare pentru că interpreții de folclor caută mai degrabă să-și cânte durerea decât să scoată untul din instrument. [↩]
mathematical statement.
luni, 28 ian. 2008, 23:55
Divergence theorem wiki.