jakszyk, fripp and collins – a scarcity of miracles (2011)
joi, 8 sept. 2011, 20:46
Subintitulat „A King Crimson ProjeKct”, albumul de față a reușit, într-un mod deloc surprinzător, să creeze o dispută între fanii King Crimson: aparține sau nu aparține A Scarcity of Miracles ciclului de lucrări scoase de unicii și inegalabilii King Crimson? Dacă stăm să ne gândim, aparține fără dubii proiectelor legate de KC, dar e oare demn de această titulatură? Sunt de ajuns două nume din King Crimson (mai exact Robert Fripp și Tony Levin) pentru a pune ștampila aferentă? Oare Jakko Jakszyk (64 Spoons), Mel Collins (Caravan, Camel, The Alan Parsons Project, la care se adaugă multe alte formații, printre care și King Crimson) sau Gavin Harrison (Porcupine Tree) se ridică la standardele impuse de KC?
Dacă stăm și cugetăm un pic, ne vom da seama că de fapt nici Levin și chapman stick-ul lui n-au fost legați mereu de istoria King Crimson. Dar stai, că prin King Crimson au trecut mai mulți oameni decât putem număra pe degete, deci ar fi greu să judecăm King Crimson strict după componență. În cazul ăsta, ce-ar fi dacă am încerca să ne legăm de aspectele oareșcum stilistice ale A Scarcity of Miracles?
În primul rând că mai toate melodiile de pe ASoM sunt cât se poate de „progressive” și mai deloc „rock”, iar de chestia din urmă Crimson-ul clasic abundă din plin. Am putea spune mai degrabă că atmosfera e aceea a unui album de jazz fusion, atmosferă la care saxofonul lui Mel Collins contribuie din plin. Și nu numai, pentru că pe The Price We Pay, de exemplu, Jakko Jakszyk asortează melodia cu o chestie de-i zice Guzheng, un instrument chinezesc cu coarde. Chiar și A Scarcity of Miracles are o structură peste măsură de jazzy, lucru care până la urmă nu ne miră, pentru că King Crimson au bucăți de jazz și pe alte albume, cum ar fi Lizard. (mai mult…)
acele chestii care se întâmplă
vineri, 8 iul. 2011, 17:33
[ (sau nu, după caz) ]
- Deși buzz-ul a avut loc acum mai bine de la o lună, greața mi-a rămas în continuare în stomac și în toate alea. Încă o dată românii dau dovadă că se pricep să dea cu mucii în fasole, drept dovadă stând anularea concertului Opeth de pe 5 iunie, pe ideea că „las’ că facem noi unul mai prin toamnă”. Să le fie rușine măgarilor de la One Event, plus alte înjurături de mamă, tată și nu în ultimul rând de soacră.
- Dat fiind totuși faptul că nu toți organizatorii de evenimente sunt măgari, festivalul de la Gărâna se menține pe aceeași linie pe care a mers și în anii trecuți. Sigur, subsemnatul probabil că nu o să ajungă nici anul ăsta, însă evenimentul e la fel de tare chit că mă duc eu sau nu. Sunteți fraieri dacă-l pierdeți, iar dacă vă place și jazz-ul și nu apucați să o vedeți pe Hiromi, atunci se cheamă că sunteți de două ori fraieri.
- Din ciclul „chestii reușite”, anul trecut Mihai vorbea despre o chestie numită IP Workshop (IP venind de la Ideas and Projects), eveniment care se pare că se ține și anul ăsta. Pe scurt, oamenii vor să combine programarea cu distracția și să îi ajute pe începătorii interesați de domeniu să facă primii pași. Și vă zic eu că indivizii implicați știu, sunt competenți și puși pe treabă, pe cuvânt, altfel nu vorbeam despre dânșii. Dacă vă interesează microcontrollerele, androizii, aifoanele, vebul sau mai știu eu ce, give it a try.
linux audio players redux
marți, 14 iun. 2011, 20:33
Stimabilul dAImon dă naștere pe Twitter unei discuții foarte interesante, și anume despre cât de prost se descurcă Banshee cu indexarea colecțiilor mari de muzică, discuție care a deviat în „uite câte alternative există pe Linux (sau de ce nu, pe Windows)” și în care m-am băgat și eu uite așa, doar nu degeaba urmăresc Banshee-ul încă dinainte să fi făcut bine ochi.
Și adevărul e că și acum, după o perioadă considerabilă de timp, softul cu pricina e prost. Nu zic, Banshee s-a dezvoltat incredibil de mult, a primit un suport fain pentru last.fm, se descurcă cu dispozitive mobile (inclusiv iPod and company) fără probleme și câte și mai câte, fapt pentru care cei de la Ubuntu au hotărât să îl facă implicit în distribuția lor, băgându-și picioarele în toată comunitatea de dezvoltatori care zic că Mono e rău, că vine de la Microsoft (Banshee e scris în C#). Cu toate astea, player-ul implicit de muzică de pe Ubuntu e prost în ceea ce privește performanțele: stă cam zece secunde să booteze, stă uneori o secundă să afișeze o listă de melodii, plus alte mici probleme care nu-l pun deloc la loc de cinste.
Așadar, m-am hotărât să readuc la viață un bătrân articol despre programe de muzică, lăsând la o parte alternativele deja consacrate cum ar fi Winamp, care oricum sunt pentru Windows, iar eu vreau să vorbesc doar despre softuri libere și pentru GNU/Linux. Nu-s puține, vă asigur, iar eu voi vorbi doar despre două-trei din ele. Lista nu este deci nici pe departe exhaustivă, iar dacă doriți așa ceva va trebui să apelați la Google. (mai mult…)
random xx.02.11 facts
duminică, 27 feb. 2011, 15:16
Februarie este, din latină, luna purificării, a purgației, sub diferitele ei forme. Tot februarie este, din română, luna făuritorului, mic sau mare, nu contează. Pentru subsemnatul, februarie a fost luna în care s-au adunat draft-uri, scrieri neterminate, idei împachetate în idei derivate din alte idei. Tot februarie a marcat momentul când m-am gândit că iarna și-a petrecut deja cam mult timp în oasele mele și că profunzimea gândirii poate fi abandonată în favoarea aceleiași profunzimi, da’ altfel.
Până una alta, și în februarie s-au întâmplat chestii:
- Cred că se face cam un an de când am scris ultima dată despre blues-ul românesc. Toate bune și frumoase, dar cândva în prima jumătate a lunii am avut plăcerea să trec prin Big Mamou, unde chiar de asta am avut parte, adicătelea blues cum numai la noi se cântă. Și cum pentru mine blues-ul românesc înseamnă cam două-trei lucruri care de fapt sunt vreo zece, adică Cyfer, Nightlosers și încă câteva, am picat fix când s-au apucat să cânte Cyfer și Hanno. Fiindcă uite, la noi se întâmplă (și) lucruri faine.
- Weekend-ul trecut am dat pe la AI-MAS Winter Olympics. Am văzut mult sub jumătate din evenimentele din orar, de remarcat fiind tech talk-ul lui Andrew Moedinger despre învățarea priority inbox-ului din gmail. M-am plimbat puțin și pe la standurile universităților, astfel că mi-am clătit ochii la câteva gadget-uri în adevăratul sens al cuvântului, iară nu cum sunt prostiile de la Apple. Lumea a fost destulă, dată fiind mediatizarea evenimentului. Din studențime au venit cei interesați de inteligență artificială și (mai mult) de Adobe/Facebook/Google, iar părinții cu odrasle de circa zece ani bănuiesc că au aflat de la televizor, prin nu știu ce minune, fiindcă tot ce am văzut eu pe canalele TV românești a fost un interviu cu Andrei Alexandrescu (care apropo, a făcut și alte lucruri decât să ajungă „românul care lucrează cot la cot cu Mark Zuckerberg”, lucruri cel puțin la fel de importante) și încă unul cu domnița care se ocupa cu recrutarea pentru Google, nu-i mai rețin numele. Dar bun, uite că la noi chiar se întâmplă lucruri faine.
- Din categoria „hai să vă arăt cât de mult mă ocup io de blog și nu-l las să putrezească”, mi-am făcut update la versiunea 3.1 de wordpress, versiune care de data aceasta poartă numele lui Django, în spiritul tradiției dezvoltatorilor de a-și boteza release-urile după artiști de jazz.
- Deoarece devin deja un obicei link-urile către /. – și nu de orice fel, ci link-uri către chestii interesante, geeky și eventual pe care nu le înțelege mai nimeni -, știrea bombă în această lună este rezolvarea de către un matematician oarecare a problemei distanțelor distincte a lui Paul Erdős. Pentru cei cu ceva mai multă răbdare, articolul la care se face referire în link explică destul de frumos problema. Fiindcă și la ei se întâmplă lucruri faine.
- Nimic nu s-a schimbat față de anii trecuți în ceea ce îl privește pe nenea Valentin, Sf. Dar dat fiind faptul că anul ăsta nu vreau să mai fiu hater, las, cel puțin până la anul, subiectul în pom cu o ilustrație cât se poate de grăitoare a celebrului Oatmeal.
Deoarece faptele din ianuarie au fost mai arbitrare decât cele din luna curentă, promit ca în martie să revin cu o mulțime de lucruri de o arbitraritate – iată că există echivalent în limba română pentru „randomness” – acceptabilă. Șforța fie cu voi.