vineri, 28 sept. 2012, 22:18
Mă găsesc pe astă lume drept un individ care citește foarte rar presa, cu excepția celei de profil tehnic și mai mult sau mai puțin științific, de care mă interesez zilnic. Asta ar trebui să însemne că numărul de știri idioate sau cu subiect idiot de care mă lovesc într-o perioadă de timp suficient de mare — o lună, să zicem — ar trebui să fie mai mic dacă citesc de două ori decât dacă aș citi zilnic în perioada respectivă ziare pe Internet sau în piața Rahova. Teza este cât se poate de falsă, dat fiind că până și zilele de glorie ale Slashdot-ului sunt demult apuse, iar despre jurnalismul românesc nici nu are rost să mai vorbesc. Pur și simplu în anumite zile lucrurile se vădesc a fi jalnice de sus până jos, ce mai; sau sunt eu un magnet pentru știri de rahat, ceea ce pare totuși puțin probabil.
Să ilustrăm fenomenul printr-un studiu de caz format din două articole. Articolele în sine nu-s musai cele mai rele bucăți de jurnalism scrise în perioada asta — valoarea medie a tot scăzut în timp oricum –, însă subiectele abordate scot în evidență o lipsă cruntă de ceea ce eu numesc „logică elementară” în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic-Mediteraneano-Atlantico-Pacific-și-așa-mai-departe. Evenimente ca acestea ar trebui să determine orice persoană vag întreagă la minte să-și smulgă părul din cap — sau, de ce nu, din alte părți ale corpului, în caz că îi lipsește podoaba capilară — și să se dea cu curul de pământ; pentru că ce Doamne-Dumnezeule-Trompi să mai faci în astfel de vremuri interesante.
pedepsele infidelilor, varianta creștin-ortodoxă
Aflăm unde altundeva decât pe Slashdot — auzi la ei, „News for nerds” — că un grec în vârstă de douăzeci și șapte de ani a fost arestat de către niște concetățeni de-ai lui pentru că a luat la mișto un preot arhicunoscut pe o pagină de Facebook. Preot, adică ceva călugăr trăit pe Athos, deci probabil că un individ dubios cu merțane și aur, că așa am văzut eu la mănăstirile din România. Iar dacă vă închipuiți vreo secundă că amicii noștri balcanici sunt cumva mai răsăriți decât noi, apăi vă înșelați amarnic; ba stau chiar mai rău la capitolul ăsta, după cum bine se poate observa.
Două aspecte sunt importante în acest caz: primul din ele e Facebook. Opinia publică cere desființarea paginii în cauză, iar API-ul platformei nu permite din câte știu replicarea rapidă a „page”-urilor. Chiar și așa, trăiesc cu speranța că se găsesc tinere talente care să reproducă operele respective și chiar să le aducă la un nou nivel al miștoului, așa cum se cuvine; să nu se mai oftice musulmanii că sunt singurii luați peste piciorul religios. În fine, cazul a ajuns deja public, ceea ce face acest punct ușor irelevant, fapt ce mă duce în același timp la aspectul cel de-al doilea.
Națiunile Unite și diversele organizații care mai de care mai „pentru drepturile omului” nu s-au exprimat încă pe subiect. Toți ăștia țipau de mama focului când arabii țineau de tradițiile lor de a-și mutila femeile și eventual a le omorî ca pe oi, că doar na, e tradiție, face parte din cultura lor și ne băgăm noi ăștia cu pretenții de superioritate. Iată dar o țară zice-se civilizată care își tratează cetățenii tot pe undeva prin zonă — problem? Și nu m-ar mira ca aceeași atitudine să existe și în Italia, Franța și poate și alte țări care iată, sunt și mai „civilizate”. Să ne luăm deci civilizația și să ne-o băgăm în proverbialul și providențialul fund plin de „dingleberry” [].
Deci Patriarhul veghează, aveți grijă ce ziceți. Și dacă tot am dat varianta 1984, să o prezentăm și pe cea Brave New World.
un părinte și un părinte, și pe unul îl chema pierre și pe celălalt eugèn(i)e
Aparent în Paris toamna se numără părinții. Guvernanții francezi n-au suficientă tragere de inimă încât să se ocupe de ceva probleme importante, astfel că s-au hotărât să schimbe toate referințele juridice la mame și tați cu cuvântul „părinte”. Demersul are și un scop, încă unul (ig)nobil, pe care îl cităm:
France is set to ban the words „mother” and „father” from all official documents under controversial plans to legalise gay marriage.
The move, which has outraged Catholics, means only the word „parents” would be used in identical marriage ceremonies for all heterosexual and same-sex couples.
The draft law states that „marriage is a union of two people, of different or the same gender”.
It says all references to „mothers and fathers” in the civil code — which enshrines French law — will be swapped for simply „parents”.
și îl traducem:
Franța e pusă pe a interzice folosirea cuvintelor „mamă” și „tată” în toate documentele oficiale, cu scopul controversat de a legaliza căsătoria gay.
Demersul, care i-a jignit pe catolici, implică faptul că doar cuvântul „părinți” ar putea fi folosit în cadrul unor ceremonii de căsătorie identice pentru cuplurile heterosexuale și de același sex.
Proiectul de lege afirmă că „căsătoria este o uniune între două persoane de genuri diferite sau de același gen”.
Asta înseamnă că toate referințele la „mame și tați” din codul civil — care consfințește legea franceză — vor fi înlocuite pur și simplu cu „părinți”.
Ce ziceți, sună bine? Pot spune cu mâna pe inimă că ăsta e unul din cele mai dure cazuri de corectitudine politică apărute în ultima vreme în viața publică din vreun loc de pe planetă. Aproape că depășește cretinismul cu care principiile astea de „political correctness” sunt aplicate în Statele Unite, realizare pentru care eu unul i-aș premia pe dragii de guvernanți și juriști francezi. Bravo, felicitări, sunt sigur că strămoșii voștri — da, fix cei cu liberté, égalité, prostié — fac un triplu șurub în morminte fix acum când scriu eu articolul ăsta.
Eu unul fac de când am auzit știrea efortul mental de a-mi imagina o scenă cu un copil confuz, care în loc să strige după „tati” sau „mami”, aleargă cu disperare către „părintele unu” sau „părintele doi”. Da’ de fapt nici abordarea asta nu-i tocmai corectă, pentru că în felul ăsta un părinte ar fi „primul” și celălalt „al doilea” [], ceea ce duce la diferențieri și inechități și discriminare, care-i un fel de rasism așa, care-i Hitler, iar Hitler e rău. Deci eu propun ca toți posesorii francezi de odrasle, indiferent de gen, să fie numiți generic „Părintele”, în spiritul socialismului multilateral dezvoltat. In Communist France, Parent equals you!
Doresc în același timp să fac un apel către iluștrii oameni de drept români, îndemnându-i să aibă grijă ce prostii copiază de la alții „mai civilizați”. Nu de alta, dar la cum arată lucrurile dorința asta de a avea „o țară ca afară” pare a fi o idee neinspirată.
toamna în presă
vineri, 28 sept. 2012, 22:18
Mă găsesc pe astă lume drept un individ care citește foarte rar presa, cu excepția celei de profil tehnic și mai mult sau mai puțin științific, de care mă interesez zilnic. Asta ar trebui să însemne că numărul de știri idioate sau cu subiect idiot de care mă lovesc într-o perioadă de timp suficient de mare — o lună, să zicem — ar trebui să fie mai mic dacă citesc de două ori decât dacă aș citi zilnic în perioada respectivă ziare pe Internet sau în piața Rahova. Teza este cât se poate de falsă, dat fiind că până și zilele de glorie ale Slashdot-ului sunt demult apuse, iar despre jurnalismul românesc nici nu are rost să mai vorbesc. Pur și simplu în anumite zile lucrurile se vădesc a fi jalnice de sus până jos, ce mai; sau sunt eu un magnet pentru știri de rahat, ceea ce pare totuși puțin probabil.
Să ilustrăm fenomenul printr-un studiu de caz format din două articole. Articolele în sine nu-s musai cele mai rele bucăți de jurnalism scrise în perioada asta — valoarea medie a tot scăzut în timp oricum –, însă subiectele abordate scot în evidență o lipsă cruntă de ceea ce eu numesc „logică elementară” în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic-Mediteraneano-Atlantico-Pacific-și-așa-mai-departe. Evenimente ca acestea ar trebui să determine orice persoană vag întreagă la minte să-și smulgă părul din cap — sau, de ce nu, din alte părți ale corpului, în caz că îi lipsește podoaba capilară — și să se dea cu curul de pământ; pentru că ce Doamne-Dumnezeule-Trompi să mai faci în astfel de vremuri interesante.
pedepsele infidelilor, varianta creștin-ortodoxă
Aflăm unde altundeva decât pe Slashdot — auzi la ei, „News for nerds” — că un grec în vârstă de douăzeci și șapte de ani a fost arestat de către niște concetățeni de-ai lui pentru că a luat la mișto un preot arhicunoscut pe o pagină de Facebook. Preot, adică ceva călugăr trăit pe Athos, deci probabil că un individ dubios cu merțane și aur, că așa am văzut eu la mănăstirile din România. Iar dacă vă închipuiți vreo secundă că amicii noștri balcanici sunt cumva mai răsăriți decât noi, apăi vă înșelați amarnic; ba stau chiar mai rău la capitolul ăsta, după cum bine se poate observa.
Două aspecte sunt importante în acest caz: primul din ele e Facebook. Opinia publică cere desființarea paginii în cauză, iar API-ul platformei nu permite din câte știu replicarea rapidă a „page”-urilor. Chiar și așa, trăiesc cu speranța că se găsesc tinere talente care să reproducă operele respective și chiar să le aducă la un nou nivel al miștoului, așa cum se cuvine; să nu se mai oftice musulmanii că sunt singurii luați peste piciorul religios. În fine, cazul a ajuns deja public, ceea ce face acest punct ușor irelevant, fapt ce mă duce în același timp la aspectul cel de-al doilea.
Națiunile Unite și diversele organizații care mai de care mai „pentru drepturile omului” nu s-au exprimat încă pe subiect. Toți ăștia țipau de mama focului când arabii țineau de tradițiile lor de a-și mutila femeile și eventual a le omorî ca pe oi, că doar na, e tradiție, face parte din cultura lor și ne băgăm noi ăștia cu pretenții de superioritate. Iată dar o țară zice-se civilizată care își tratează cetățenii tot pe undeva prin zonă — problem? Și nu m-ar mira ca aceeași atitudine să existe și în Italia, Franța și poate și alte țări care iată, sunt și mai „civilizate”. Să ne luăm deci civilizația și să ne-o băgăm în proverbialul și providențialul fund plin de „dingleberry” [i].
Deci Patriarhul veghează, aveți grijă ce ziceți. Și dacă tot am dat varianta 1984, să o prezentăm și pe cea Brave New World.
un părinte și un părinte, și pe unul îl chema pierre și pe celălalt eugèn(i)e
Aparent în Paris toamna se numără părinții. Guvernanții francezi n-au suficientă tragere de inimă încât să se ocupe de ceva probleme importante, astfel că s-au hotărât să schimbe toate referințele juridice la mame și tați cu cuvântul „părinte”. Demersul are și un scop, încă unul (ig)nobil, pe care îl cităm:
și îl traducem:
Ce ziceți, sună bine? Pot spune cu mâna pe inimă că ăsta e unul din cele mai dure cazuri de corectitudine politică apărute în ultima vreme în viața publică din vreun loc de pe planetă. Aproape că depășește cretinismul cu care principiile astea de „political correctness” sunt aplicate în Statele Unite, realizare pentru care eu unul i-aș premia pe dragii de guvernanți și juriști francezi. Bravo, felicitări, sunt sigur că strămoșii voștri — da, fix cei cu liberté, égalité, prostié — fac un triplu șurub în morminte fix acum când scriu eu articolul ăsta.
Eu unul fac de când am auzit știrea efortul mental de a-mi imagina o scenă cu un copil confuz, care în loc să strige după „tati” sau „mami”, aleargă cu disperare către „părintele unu” sau „părintele doi”. Da’ de fapt nici abordarea asta nu-i tocmai corectă, pentru că în felul ăsta un părinte ar fi „primul” și celălalt „al doilea” [ii], ceea ce duce la diferențieri și inechități și discriminare, care-i un fel de rasism așa, care-i Hitler, iar Hitler e rău. Deci eu propun ca toți posesorii francezi de odrasle, indiferent de gen, să fie numiți generic „Părintele”, în spiritul socialismului multilateral dezvoltat. In Communist France, Parent equals you!
Doresc în același timp să fac un apel către iluștrii oameni de drept români, îndemnându-i să aibă grijă ce prostii copiază de la alții „mai civilizați”. Nu de alta, dar la cum arată lucrurile dorința asta de a avea „o țară ca afară” pare a fi o idee neinspirată.