programarea la nivelul liceului: o critică
vineri, 21 oct. 2011, 23:15
O bună parte din programatori – bună parte în care, recunosc, m-am aflat o bună vreme – consideră Pascal și C [i] ca fiind limbaje nepotrivite pentru educația la nivel preuniversitar. Primul e considerat caduc, în sensul că nu e folosit nicăieri, iar al doilea e privit drept prea complicat; două extreme, una a inutilității, iar cealaltă a așa-zisei dificultăți, în ciuda faptului că C-ul e unul din cele mai căutate limbaje din industria calculatoarelor în ultimii douăzeci de ani pe puțin.
Sunt în mare parte de acord cu argumentul că C-ul e un limbaj un pic complicat pentru liceanul mediu, deși nu aș atribui această problemă limbajului în sine. De asemenea, sunt de acord cu faptul că a ieși cu Pascal sau Fox Pro din liceu nu îți dă absolut nici o experiență practică – deși consider că în primul rând nu ăsta este scopul, iar în al doilea rând o bună parte din elevi oricum o să uite limbajul la scurt timp după terminarea liceului.
Aș spune că deși în liceu nu se predă tocmai știința calculatoarelor, ci doar informatică, spusele unei figuri importante din Computer Science rămân valide: e greu să explici calculatoarele la nivel teoretic, deoarece se leagă de o întreagă serie de concepte non-triviale, cum ar fi calculabilitatea, terminarea și așa mai departe; concepte pe care un elev inteligent ar cam trebui să le înțeleagă la un nivel pur intuitiv. Reușim astfel să punem degetul pe o primă problemă: nu limbajul e dificil/inutil, ci conceptul din spate (care sunt mai multe) e cel problematic. (mai mult…)
- De fapt în liceu se predă un C îmbogățit cu câteva elemente din C++, dar care rămâne la bază tot C. [↩]
despre hackeri
duminică, 16 oct. 2011, 15:48
Cuvântul „hacker” are o conotație haiducească în concepția românului consumator de televiziune și dă într-o tentă ușor paranoică în mintea americanului mediu. Asociat cu lumea calculatoarelor, hacker-ul devine acea persoană care „sparge” – deși, pentru a fi cinstiți, putem spune că ăla care sparge e mai degrabă numit „cracker” -, fraudează și în general face rău calculatoarelor sau folosind calculatoarele. Cumva, într-un mod extrem de misterios, eticheta de hacker a ajuns să fie aplicată persoanelor fără cine știe ce abilități tehnice, dar care dau de butoane pentru a face tot felul de tâmpenii, nici ei neștiind prea bine ce – mă refer la așa-zișii „script kiddies”.
Așa se face că subsemnatul s-a hotărât să clarifice o dată și pentru totdeauna ce-i ăla un hacker. Și bineînțeles că vom porni de la rădăcina cuvântului, care este cuvântul „hack”. Cea mai veche folosire publică a acestui cuvânt cunoscută de mine datează cândva la jumătatea anilor 1980, în cadrul unei universități olandeze, în contextul unui banal joc pe calculator [i]. O definiție propriu-zisă este legată oarecum de domeniul ingineriei software și se referă la o bucată de cod care e neelegantă din punctul de vedere al principiilor de proiectare, însă rezolvă foarte bine problema [ii]. (mai mult…)
- De altfel, jocul hack a dus, în urma distribuției pe Usenet, la apariția lui Nethack. Acesta din urmă a făcut istorie, toate jocurile de tipul Hack & Slash plecând din acest punct. [↩]
- Nucleul Linux este un exemplu de program constituit în mare parte din hack-uri, din care unele au și ajuns probabil standarde de facto în industrie. [↩]
romanian rock meeting, 09.10.2011
luni, 10 oct. 2011, 22:08
Evit cam de vreo cinci-șase ani încoace să mă duc la concerte care umplu mai mult de un club, din motive de comoditate. Nu-mi place să stau șase ore în picioare, jocurile de lumini îmi dau dureri de cap (deși culmea, cu sunetul puternic nu am probleme), iar mosh pit-urile îmi displac cum nu se poate, poate pentru că țin mult la sănătatea oaselor proprii. În plus, nu-mi surâde atmosfera de stadion (excepție Deep Purple) și nici cea de arenă (excepție Megadeth și evenimentul de față).
Ei, și cu toate astea am decis să nu ratez Romanian Rock Meeting, nu pentru că e Romanian și nici fiindcă e Rock Meeting, ci pentru că Pain of Salvation. Puține formații au reușit să-mi dea dependență și să mă îmbolnăvească de-a dreptul [i], iar Daniel Gildenlöw și a lui durere a salvării nu au avut nici o problemă din punctul ăsta de vedere. Formațiile din deschidere au fost pe de altă parte atât un prilej de încălzire pe frigul proaspăt lăsat în oraș cât și un fel de cireașă pe tort.
În deschidere au prestat Goodbye To Gravity, o formație de metal de aici din București. N-am fost nici impresionat nici dezamăgit, iar indivizii mi s-a părut că sună chiar promițător pe alocuri. La fel și White Walls, care m-au uns un pic la suflet cu câteva bucăți de prog și chiar cu unele ritmuri sincopate, à la Meshuggah. Mi s-a părut de asemenea interesant cum două formații de metal românesc destul de dur au putut să fie urmate de o formație finlandeză de prog, pe numele ei Von Hertzen Brothers. Pe aceștia din urmă i-am mai auzit doar în treacăt înainte de concert și am fost plăcut impresionat de prestația psihedelică până-n măduva sunetului. (mai mult…)
- A se consulta recenziile albumelor Remedy Lane și Road Salt One, și în curând cea a lui Road Salt Two, promovat și în cadrul concertului din București. [↩]
china față cu brevetele
sâmbătă, 24 sept. 2011, 02:34
Am mai vorbit în trecut despre China, acea Chină care a influențat puternic mersul economiei în ultimii zece ani. Sigur, a spune că China a provocat criza economică, adică schimbările prin care economia globală trece în prezent – pentru că termenul de „criză” e unul profund lipsit de sens în contextul de față – ar denota o abordare puerilă din partea subsemnatului. În fapt, China a făcut și face exact ceea ce trebuie să facă o economie complet funcțională: a produs și a consumat, asta în condițiile în care lumea „civilizată” e prea bătrână să consume (și consumă prea scump) și prea leneșă să producă (și produce, evident, prea scump).
Având totuși în vedere faptul că subiectul în amploarea sa mă cam depășește, mă rezum la a continua articolul anterior pe aceeași linie, aceea a proprietății intelectuale în general și a brevetelor în particular, plecând în același timp de la un caz concret foarte relevant. După cum am menționat și cu alte ocazii, mă găsesc în poziția de a contesta cel puțin parțial ideea de proprietate intelectuală. Iar dacă ideea în sine nu-i de fapt proastă și poate fi considerată chiar utilă pentru lumea „civilizată”, atunci felul în care ea este aplicată e de-a dreptul defectuos etc., nu mă mai repet.
Discuția legată de poziția afaceriștilor chinezi față de „războiul brevetelor” poate pleca foarte elegant de la o întâmplare despre care am citit pe Slashdot, întâmplare al cărei rezumat îl voi cita în cele ce urmează: (mai mult…)