rolul semanticii statice în comunicare
marți, 19 iun. 2012, 23:35
Putem afirma că orice act de comunicare este compus din două contexte: un context static și unul dinamic. De fapt mie personal afirmația asta mi se pare una cât se poate de cinstită și nu văd de ce nu ar putea fi folosită drept bază pentru a înțelege mai bine care e utilitatea distincției între „semantică statică” și „semantică dinamică”.
Semantica pe care eu o numesc statică se referă în principiu la un set de concepte prestabilite, existente indiferent de felul în care decurge comunicarea propriu-zisă. De exemplu o sferă este o sferă și nu poate fi un cub în nici o discuție – cu excepția cazului în care este demonstrat contrariul, ceea ce ne duce la gândul că în viața reală nu prea există concepte statice cu adevărat „strong”, dar asta e o cu totul altă discuție.
Un exemplu de context static în actul de comunicării de zi cu zi este cel al protocoalelor. Comunicarea verbală e începută (conform protocoalelor stabilite apriori de societate) printr-o formă de salut, continuată pe un subiect – eventual după reguli de nivel mai înalt – și apoi e încheiată prin alte gesturi și/sau acte de vorbire. Ideea asta e la fel de valabilă și în protocoalele din rețelele de calculatoare etc.
Dacă privim actul comunicării ca pe un caz particular de calcul, putem observa că și în acest context se aplică exact aceleași reguli. Limitările operării/programării unui calculator sunt (inclusiv) statice, iar programele pe calculator sunt la rândul lor formate din contexte statice și dinamice. (mai mult…)
încă una cu și despre câini
sâmbătă, 28 apr. 2012, 14:51
Cu ocazia faptului că scriu, țin să fac următoarea dezvăluire șocantă despre propriu-mi sine: de când mă știu eu mai bine – și cred că-s vreo douăzeci și ceva de ani de când mă știu și cel puțin zece de când am început să mă cunosc mai bine – mă preocup fie și în mod involuntar cu acea activitate ce constă în observarea Vieții, Universului și a Tot Ceea Ce Este. Știți cum sunt ciudații ăia care stau și observă lucruri variind de la cele normale și până la cele mai bizare, da’ fără să se preocupe să intervină? Ei așa și eu prefer să mă uit din când în când la viață ca la un film [i], iar uneori după mult timp de uitat că mă preocupă asta îmi dau seama că vai ce prost sunt, se tot întâmplă în jurul meu lucruri cu substraturi și sensuri și toate alea iar eu îmi pierd vremea făcând debugging la cache-uri sau mai știu eu ce.
Ultima epifanie de genul ăsta am avut-o după ce am citit rant-ul lui Alex și mai apoi pe ăla al Ralucăi, iar de ăla al Popescului cu Ubuntu nu mă iau, însă menționez că a scris și el ceva similar cu celelalte două acum vreo doi ani. Deci pentru a completa șablonul – pentru că clar e vorba de un șablon aici, cum să scrie doi oameni pe teme adiacente la numai cinci ore și un minut distanță? – o să povestesc și eu ce mă enervează legat de urbea mea. Atât doar că nu mă voi apuca să le înșir pe toate-n lung și-n lat, fiindcă aș repeta mare parte din ce au menționat antebloguitorii mei. Prefer în schimb să bag din nou placa cu câinii [ii], deci țineți-vă bine.
Nu știu dacă am menționat faptul pe aici în ultimii șapte ani, dar subsemnatul locuiește pe undeva prin chestia de-i zice Rahova, chestie al cărei nume se trage din cel al unui oraș de prin nordul Bulgariei, unde s-a purtat nu știu ce luptă pe vremea când prietenia dintre regalitatea română și a rusă era mai dulce [iii]. Sau nu, în fine. Zona în care locuiesc a fost la început o mlaștină dacă nu mă înșel, pentru că orașul se termina pe undeva pe la piața George Coșbuc. După aia autoritățile au trasat Calea Rahovei, care începe tot la George Coșbuc și se termină o idee după Piața Rahova, care piață se află la câteva sute de metri de unde stau. Ei, și toată partea asta a Bucureștiului a fost zonă suburbană până pe la jumatea anilor 1980, când i-a venit cuiva de la stat ideea să industrializeze Trafic Greu [iv] și să facă blocuri cam până unde începe București-Măgurele. Apropo, un domn s-a decis să pună pe Interneți poze cu cartierul așa cum era el înainte de toată povestea asta. (mai mult…)
- Deși într-un mod la fel de ciudat nu îmi place deloc, dar deloc, să stau ca leguma să privesc filme, iar cărțile care au reușit să mă facă să-mi pierd zile-n șir sunt destul de puține la număr. Muzica bănuiesc că-i singura excepție din categoria asta, dar asta bănuiesc că are legătură cu faptul că și ascultatul muzicii e tot o activitate de contemplare mai intensă. [↩]
- Oricum m-am mai ambalat eu de vreo două ori pe temă: unu și doi. [↩]
- Ca fapt divers, calea Griviței și fosta fabrică de bere cu același nume au fost în mod similar numite după bătălia de la Grivița. [↩]
- Care acum se numește Șoseaua Progresului și leagă Răzoare de Viilor. [↩]
despre înțeles: aparent.
sâmbătă, 21 apr. 2012, 13:30
Limba, după cum am menționat și în vulgul face limba, se află într-o continuă evoluție, proprietate care emerge din și se bazează pe evoluția omului ca specie. De altfel limbajul uman e una din primele caracteristici care l-au făcut pe homo să fie și sapiens, astfel că evoluția acesteia e mai lentă decât cea a tehnicii de exemplu, cu toate că e mult mai rapidă decât evoluția biologică. Într-un mod similar cu aceasta din urmă însă, transformarea limbajului trece de multe ori neobservată de către vorbitori.
Acest fenomen e oarecum de înțeles pentru nivelul mediu de civilizație al populației de pe Terra [i]. Meta-raționamentul necesită resurse enorme din acest punct de vedere, astfel că rareori privim către noi pentru a ne conștientiza în raport cu ce am fost sau cu ce am putea fi. Astfel deși fondul lexical se schimbă în mod evident (sau eventual nu se schimbă deloc), cel semantic suferă mutații brutale fără ca noi să ne dăm măcar seama.
Bineînțeles că nu este cazul unor concepte cum e cel de cale, care a trecut testul timpului cu brio. Este bunăoară cazul unor cuvinte cum sunt „patetic” sau „aparent”, ale căror înțelesuri și/sau folosire sunt importate din omoloagele lor englezești de obicei fără prea multă documentare în prealabil. Exemplul din urmă mi se pare totuși pe atât de subtil pe cât este profund, denotând diferențe importante între logicile din spatele semanticilor celor două limbi (româna și engleza). (mai mult…)
- Afirmația o dă un pic în tendențios, însă nu e deloc lipsită de fundament. Dinamica „civilizației” sau a „civilizării” este și ea lentă – nici Imperiul Roman nu a căzut peste noapte -, astfel că spre exemplu românul mediu din 2010+ nu e foarte diferit ca mentalitate de țăranul mediu din anii 1800. [↩]
brick quote #11
duminică, 4 mart. 2012, 21:38
So now, I have one last thought, which is that it really makes a difference what we say — the words that come out of our mouth. I learned this from a woman who survived Auschwitz, one of the rare survivors. She went to Auschwitz when she was 15 years old, and her brother was eight, and the parents were lost. And she told me this, she said, „We were in the train going to Auschwitz, and I looked down and saw my brother’s shoes were missing. And I said, ‘Why are you so stupid, can’t you keep your things together for goodness’ sake?’ ” The way an elder sister might speak to a younger brother. Unfortunately, it was the last thing she ever said to him, because she never saw him again. He did not survive. And so when she came out of Auschwitz, she made a vow. She told me this. She said, „I walked out of Auschwitz into life and I made a vow. And the vow was, I will never say anything that couldn’t stand as the last thing I ever say.” Now, can we do that? No. And we’ll make ourselves wrong and others wrong. But it is a possibility to live into.
- Benjamin Zander on music and passion, TED 2008