spyked bricks in the wall

comunicarea înterumană pe interneți

Ideea de a lega conceptul de efect lateral din computer science de cel de morfism mi-a venit acum vreo două luni, când abia începeam să prind câteva concepte de bază de teoria categoriilor. De fapt definițiile date de mine sunt cumva banale, mai ales că nu am mers destul de departe cu raționamentul pentru a menționa că din structuri pure poate emerge cu succes un calcul cu efecte laterale [i].

Mai recent am găsit însă un studiu de caz care se potrivește numai bine pe cele scrise de mine și ilustrează întocmai conceptul de efect lateral aplicat în comunicarea între agenții umani (pentru că cei artificiali folosesc de obicei protocoale mai rigide) pe Internet. Cetățeanul Popescu Ion mi-a atras atenția că spun prostii când m-am apucat să compar Python cu Java, explicând apoi pe îndelete cum stă treaba după ce l-am rugat urât să o facă.

Aspectul din discuție care prezintă interes pentru noi este acela al clarificării conceptelor, pentru că cea mai mare parte din confuzie nu a ajuns să fie eliminată până spre sfârșitul zisului șir de replici. Și și aici efectul lateral apare nu ca o conotație propriu-zisă, ci drept o interpretare cel puțin cvasi-emoțională a informației, fapt care rezultă din ambiguități mai ales din partea subsemnatului, care evită pe cât posibil să exprime emoții în mod textual pe Internet [ii].

După părerea mea de utilizator de Interneți de cincisprezece ani mâine-poimâine, emoțiile nu prea au ce căuta în spațiul virtual, ele fiind mai potrivite pentru o bere, o plimbare în natură sau o noapte cu o persoană de sex opus. Sigur, rețelele de socializare și alte medii care încearcă să interconecteze persoanele peste Internet ne fac să credem că exprimarea emoțiilor este posibilă altfel decât în viața reală, însă acest lucru e fals. Internetul e un organism ce funcționează sub îngrădirea unor mecanisme bine definite, iar complexitatea sa nu poate schimba faptul că acesta e un loc rece, care transmite informație și atât, nimic mai mult, mai ceva ca Spock și toți Vulcanii lui.

În contextul ăsta, emoțiile transmise de emoticoane (sau de lipsa lor) nu pot fi altceva decât surogate, încă unele destul de proaste. Măcar păpușile de la teatru au în spate un artist care a depus un efort în a le desena, însă Web-ul nu-i decât rezultatul propriului transfer de pagini peste pagini de informație, oferind „prieteni”, „ajutor spiritual”, „sex” sau mai știu eu ce, toate astea între ghilimele. Din această cauză în spatele exprimărilor mai mult sau mai puțin clare, lipsite sau nu de metafore, blog-ul pe care îl citiți acum nu poate și nu își propune să transmită altceva decât informație, făcând abstracție de orice conținut emoțional, conținut pe care și un scriitor mare poate avea dificultăți să îl transmită ca lumea, apăi un individ care scrie din an în paște.

Sigur, asta n-o să oprească pe nimeni să folosească emoticoane în încercarea de a stabili o conexiune vagă la nivel empatic, chestie care-i până la urmă specifică rasei umane, deci foarte sănătoasă pentru indivizi. Dar tot nu are cum să funcționeze prea bine, nu pe Interneți. Cu alte cuvinte, pe Internet un act de comunicare lipsit de efecte laterale va aduce mereu un spor de utilitate mai mare agenților față de unul care-i pe dos.

Post scriptum: În intervalul de timp dintre scrierea și publicarea articolului de față, Alex și Mircea au venit cu abordări proprii asupra problemei, abordări care după mine nu fac decât să întărească validitatea afirmațiilor de mai sus.

1. Un exemplu este cel al monadei State, unde se definesc morfisme dedicate modificării stării unei construcții date, modificare separată de valoarea întoarsă de calcul. [↩]
2. Acțiune care în mod convențional presupune folosirea emoticoanelor. [↩]