spyked bricks in the wall

de amorul artei (iv)

În spiritul postărilor anterioare, voi continua cu ceea ce am ascultat/văzut/citit în ultima vreme (), cu mențiunea că aceasta este o submulțime a mulțimii chestiilor pe care am vrut să le ascult/văd/citesc (). Complementul lui în raport cu , pe care îl vom nota cu , satisfăcând binecunoscuta relație , reprezintă astfel mulțimea chestiilor pe care mi-am dorit să le consum dar nu am reușit, limitat fiind de diverse limitări, care sunt, că-s probabil peste patruzeci și două, care este (răspunsul).

Ce am ascultat; destul de multe, dar mă voi rezuma momentan la două-trei, pentru a nu mă lungi:

• Ark – Burn The Sun, a cărui recenzie vă invit să o citiți chiar aici, pe blog.
• Ceva din discografia formației suedeze Beardfish. La fel ca în cazul The Flower Kings, fiți pe fază, trebuie să apară pe aici ceva legat de asta.
• O parte din ce au scos italienii Ephel Duath – în cele din urmă am reușit să rețin numele ăsta. Oamenii (în prezent omul) în cauză fac (face) un melanj între avangardă, metal progresiv, jazz și altele; la fel, nu insist aici, însă i-am menționat să rămână pentru ceea ce va urma.

Ce am văzut:

• Filmul japonez de desene animate Spirited Away, în regia unui moșuleț simpatic pe nume Hayao Miyazaki. De felul meu nu-s fan nici de anime-uri (cu câteva excepții – un et deux) și nici de chestii „mushy” (adicătelea peste măsură de sentimentale), însă am zis să-mi încerc norocul, deoarece filmul a tot fost apreciat de criticii vestici – mare lucru pentru o animație japoneză. Și într-adevăr, povestea e una drăguță, cu dragoni și babe nebune, ce mai, un fantasy așa cum se cade; și atât, că deja am folosit prea multe cuvinte ciudate.
• Din seria „oare ce-o mai face nenea David Lynch”, am ținut să văd continuarea – care de fapt e prequel – serialului Twin Peaks, continuare denumită sugestiv Fire Walk With Me. Sigur, n-am rămas cu mare lucru din filmul cu pricina, iar dacă am rămas cu ceva nu vă voi spune cu ce. Vă descurcați și singurei; sau (cel mai probabil) nu.
• Tot din seria David Lynch: m-am întors un pic în anul 1984, la filmul Dune, în regia sus-numitului – în ciuda faptului că sus-numitul a cerut recent să i se retragă creditul pentru regie. Nici pentru rolul unuia dintre minerii de „mirodenie” (adică spice, care rimează cu spaic) nu a fost creditat, deși subsemnatul l-a recunoscut în ciuda faptului că aici nu țipă. Cât despre Dune, am de spus numai de bine.
• Alte chestii mărunte, cum ar fi sezonul al nouălea din The Simpsons și nici zece episoade din primul sezon Star Trek; cel original, nu ăla cu Jean-Luc Picard care, apropo, apare și în Dune, unde-l cheamă altfel.

Ce am citit:

• După o lungă perioadă de dorință frapantă (de a citi și altceva decât cărți de inginerie și calculatoare), am devorat în sfârșit The Man Who Mistook His Wife For A Hat a lui Oliver Sacks (who, by the way, does not suck). Am dat un citat acum câteva articole și voi mai da, deoarece cartea – care pe scurt se ocupă de cazuri clinice de neurologie, Sacks fiind medic neurolog de profesie – mi-a livrat o doză incredibilă de inspirațiune și înțelegere (cică așa s-ar traduce „insight” în română) în domeniul ființei umane. Da, sunt tratate cu precădere problemele creierului la nivel structural, dar se ia în considerare cum afectează aceste probleme omul ca și sistem emergent.

Ce am jucat:

• Am rejucat vreo două leci de Half-Life, fără a-l duce însă la capăt. Nici nu cred că mai apuc, dar m-a ținut în priză atât cât a fost.
• Încă vreo două leci de Machinarium, căruia îi voi face felul cât de curând și cu această ocazie îi voi face și un review.

Acestea fiind spuse, vă urez ca până data viitoare să vă iubiți până cădeți lați (pe masă, pe podea, în lift sau unde mai apucați).