spyked bricks in the wall

despre problemele educației economice

Vom privi în cadrul acestui articol economia drept o disciplină care se ocupă cu alocarea resurselor în cadrul unui sistem oarecare, contrar opiniei generale conform căreia economia se ocupă în general de „chestii legate de bani” [i]. Putem spune deci, într-un sens foarte abstract, că producția sau vânzarea unui bun nu diferă foarte mult de alocarea unui grup de oameni pentru rezolvarea unei probleme sau de alocarea unor sarcini pe un procesor [ii]. Tot prin economie putem înțelege și un sistem economic, adică fie un scenariu concret, fie unul închipuit în care e aplicat un model economic anume.

Economia este o disciplină foarte veche, poate atât de veche precât umanitatea însăși. În acest context, putem vorbi deci de o anume gândire economică, sau dacă vreți inteligență economică, la nivelul persoanei. Evident, disciplina a evoluat de-a lungul timpului, ajungând în prezent să fie considerată materie obligatorie în liceu [iii], unde sunt predate — din câte îmi aduc aminte, și vă rog chiar să mă corectați în cazul în care greșesc — câteva principii, ceva economie generală, plus niște concepte de micro și macroeconomie. Cum nu mi-am dat licența în economie și nici nu am făcut studii organizate în acest domeniu, vorbesc cumva privind dinafară, de unde s-ar putea să rezulte destule concepții greșite, caz în care vă invit din nou să mă corectați.

Ei, din poziția unui individ care trăiește într-o economie (de piață) oarecare, într-un colț de pe planetă oarecare, și care în plus încearcă pe cât posibil să își dezvolte o gândire economică rațională, mi se pare că educația economică obligatorie are niște lacune, unele mai mici, altele destul de mari.

O primă astfel de problemă este cea că — din nou, din câte îmi amintesc — economia nu e predată într-un mod organizat, măcar cvasi-formal, ci de-a dreptul empiric. Asta e una din problemele foarte mici, având în vedere că disciplina economiei își propune să fie „for all intents and purposes” cât mai aplicată și practică. Pentru a înțelege măcar o fărămă din această știință este însă nevoie de ceva cunoștințe de statistică și probabilități, care sunt destul de neglijate la nivelul liceului. Deci na, noi ne batem capul despre cum și cu ce să predăm programarea, dar oamenii nici măcar nu au în general habar de ce obiceiul jucatului la loterie nu denotă un comportament rațional.

O problemă ceva mai spinoasă o reprezintă premisele de la care se pleacă în acest demers al educării, sau mai exact modelele economice folosite în predare. Acestea nu sunt în sine rele, ba sunt chiar utile prin prisma faptului că sunt simple, deci ușor de înțeles. Singura lor problemă e că nu se potrivesc mai deloc cu realitatea, în mare parte nici cu cea din trecut, dar mai ales cu cea actuală sau viitoare. Iar dacă unealta folosită pentru predare e proastă, atunci aceia dintre elevi care-s un pic mai tembeli pot înțelege că în fapt modelul agenților economici drept găini sferice e absolut echivalent cu realitatea, ceea ce-i cât se poate de fals.

Mă gândesc totuși că pe de o parte și fizicienii, la fel ca mai toți oamenii de știință de altfel, folosesc această abordare abstractă-simplificatoare. Pe de altă parte, cele mai multe din modelele folosite de fizicieni sunt perfect aplicabile în contextul restrâns în care au fost definite. De exemplu, modelul gazului ideal e aplicabil pentru anumite gaze formate dintr-un anumit număr de particule, aflate în anumite macro-sisteme fizice. E drept că, odată ieșiți din contextul ăsta, modelul dă greș și trebuie înlocuit, însă în cadrul lui funcționează fix cum scrie în ecuație.

Revenind la economie, modelul analog nu poate fi observat decât rareori în contexte izolate, unde folosirea lui ar fi probabil inutilă. În rest, până și cele mai simple inferențe dau greș în cadrul acestuia. Să luăm un exemplu banal, cel al pâinii produse și vândute într-un oraș oarecare din România. Putem spune într-adevăr că aici ofertanții sunt mulți și oferă în mare cam același produs, la aproximativ același preț, care e stabilit de legea aia liniară a cererii și ofertei. De asemenea, putem găsi că pâinea are elasticitatea pe care o are, fiind bun de consum și așa mai departe. Problema e că și prețul pâinii crește uneori, iar motivele acestei creșteri nu pot fi explicate prin inflație. Ceea ce se întâmplă e că prețul pâinii (sau al oricărui bun fizic) depinde într-o oarecare măsură de prețul benzinei, care e o resursă limitată și din ce în ce mai rară [iv]. Modelul a dat deci greș, quod erat demonstrandum.

Un alt motiv extrem de bun pentru care educația economică actuală e cel puțin insuficientă este dat de faptul că economia se află într-o continuă schimbare, rămânând însă fundamental aceeași. Afirmația poate părea o platitudine, și chiar este, cu observația că o bună parte din evenimentele din domeniu sunt non-lineare, cel puțin în baza în care le măsurăm noi. Un exemplu concret de schimbare de paradigmă [v] este cel al Bitcoin, din care, din limitata mea înțelegere asupra subiectului, emerge un model financiar deflaționist, care-i fix pe dos față de ceea ce știam noi [vi].

Pe lângă acestea, ar mai fi probabil demne de menționat o sumedenie de alte probleme ale educației economice actuale. Unele țin de metodele de predare, în timp ce altele țin tot de materia în sine. Consider însă că am trecut în revistă câteva dificultăți fundamentale care țin de predarea economiei în școli, astfel că nu văd de ce aș mai continua. Sper doar că printre cititori se vor afla și indivizi care să empatizeze cu acestea și eventual să ia o inițiativă care să ducă în cele din urmă la rezolvarea lor.

1. În particular, finanțele se ocupă de alocarea banilor. [↩]
2. Notăm totuși că nu s-a demonstrat până în prezent că oamenii sunt echivalenți cu mașini Turing, în primul rând pentru că nu a fost găsit încă un model computațional care să descrie individul. [↩]
3. Cel puțin în România. Presupun că „înafară”, unde lumea presupune automat că educația e mai bună decât „la noi”, economia primește cel puțin la fel de multă atenție. [↩]
4. De fapt e de ajuns să spun că prețul respectiv depinde de prețul carburanților, punct. Adică aici am ieșit brusc din modelul economic clasic, din motive mult mai interesante decât așa-zisa raritate a petrolului, dar în care nu voi intra aici, pentru că unu, nu face subiectul articolului și doi, nu sunt un bun cunoscător al domeniului. [↩]
5. Schimbare de paradigmă în sensul ăla de „adapt or die”; sau „disruptive technology”, cum îi mai zic americanii. Sigur, e foarte posibil să mă înșel, la fel cum e destul de probabil și ca Pământul să își modifice axa în viitorul apropiat. Ba chiar s-a întâmplat cu ocazia cutremurului din Japonia, dacă nu mă înșel. [↩]
6. Principiile de funcționare ale valutelor „virtuale” în general, și ale Bitcoin în particular, ar trebui studiate în universitățile situate pe profilul economic. Dar ăsta e iarăși un subiect în care nu voi intra aici. [↩]