spyked bricks in the wall

o terra eficientă

Citeam mai adineauri, dându-mă ca internautul pe Interneți, un articol de pe blog-ul Mirunei. Articol care pleacă de la ideea că premisa certurilor recente – așa, ca la ușa cortului, dar mai-mai să izbucnească într-o păruială serioasă – între cele două Corei e una în primul rând economică, cum era de așteptat; însă răzbelul nu pare a fi cauzat de foamea de resurse în sensul clasic al cuvântului, ci dimpotrivă, de interesul preluării unei piețe de desfacere cât mai largi.

Ipoteza se poate dovedi a fi perfect validă, de ce nu. Ceea ce m-a gâdilat la intelect este însă al doilea paragraf, care pune în lumină niscaiva date statistice, pe baza cărora se și trag câteva concluzii. Și uite așa, mergând pe același common sense, am putea da în aceeași patimă de care suferă diverși activiști: uite, multe populații se constituie din indivizi săraci lipiți pământului, iar din ăștia o bună parte fac foamea, iar a face foamea este, cum s-ar spune, un tratament de-a dreptul inuman. N-are rost să judecăm raționamentul ăsta, în ideea că situația de facto depinde fără nici un dubiu de context, iar contextul include și fapte în genul celui conform căruia românul vorbește mult și face (iar prin „face” înțelegem „muncește”) puțin. Dar după cum ziceam, să nu dăm cu parul.

Paragraful cu pricina mi-a dat o idee: ce-ar fi dacă am putea – printr-o minune oarecare – aduce toate popoarele de pe planetă la același nivel instantaneu sau într-un timp foarte scurt? Să presupunem pentru un moment că Africa, Orientul Mijlociu (din care cam facem parte) și o parte din Asia reușesc să recupereze și să treacă într-o situație în care producția – de fapt fiecare din procesele economiei – e eficientă, în contextul în care dânșii își păstrează cultura și nu afectează națiile civilizate deja existente – întâmplare extrem de improbabilă, dar să trecem cu vederea și acest amănunt.

Îl vom trece, dar nu-l vom trece cu vederea. Din ce imagine a putut subsemnatul să-și formeze despre dinamica non-lineară, o posibilă urmare – una dintr-o mulțime lungă de posibile urmări, fiindcă vorbim aici de economia globală practică și nu despre banalul ăla în care toți agenții unei piețe sunt raționali, identici și destul de mulți încât să aproximăm fără simțire – ar putea fi descrisă în cele ce urmează.

Având de-a face cu multe piețe eficiente, producția ar crește mai ceva ca la începutul secolului trecut, astfel că un prim rezultat ar fi criza de supraproducție. Fără a lua în calcul faptul că evenimentul ăsta ar duce lejer la prăbușirea unui procent considerabil din piețe, s-ar mai întâmpla ceva: nimeni nu poate produce fără a consuma materie primă, astfel că consumul de orice-resursă-vreți-voi ar crește exponențial. O parte din resurse nu ar avea cum să se consume așa de repede, însă o altă parte ar ajunge să devină inexistente imediat. Mai departe, echilibrul mondial, instabil cum este el acum, s-ar duce de râpă și am ajunge toți să facem foamea, cu toată civilizația noastră cu tot.

Ca fapt divers, subiectul ăsta ar reprezenta un studiu bun pentru statistică, fiindcă de la Bayes și continuând mai departe cu Markov, Borel și Dirac, ramura asta a matematicii a reușit să descrie cu o acuratețe destul de mare ceea ce se întâmplă în natură. Cu alte cuvinte, Terra cea de acum este normală, la fel cum repartiția normală este normală. Când o să se schimbe natura normalității uneia dintre ele, abia atunci se va schimba și cealaltă și vice-versa.

În concluzie, dintr-un pur spirit pastafarian ar trebui să mulțumesc zeului că m-am născut aici și nu în Africa. Bineînțeles, pot mereu să nu fac asta.