când dăunează clasificarea

sâmbătă, 30 iun. 2012, 16:53

Titlul reprezintă în același timp o întrebare și un răspuns; e întrebare în sensul că formulează o problemă – chit că problema în sine pune în evidență unele non-probleme -, lăsând în același timp loc unui răspuns. Nu cred că e foarte greu să înțelegem ce e clasificarea: considerăm o mulțime de obiecte având fiecare anumite proprietăți, iar pe baza proprietăților ne apucăm să organizăm obiectele în submulțimi, uneori disjuncte și alteori ba.

Clasificarea e o unealtă foarte utilă minții umane, pentru că ia proprietăți posibil chiar continue – cum ar fi de exemplu intervalul tuturor frecvențelor câmpului electromagnetic – și le discretizează, împărțindu-le într-un număr de categorii (eu le voi numi totuși clase pe parcursul textului) distincte, ușor digerabile de către persoana medie – de exemplu undele electromagnetice pot fi detectabile sau nu de ochiul uman, iar cele detectabile se împart în culori fundamentale. Știința calculatoarelor relevă cel puțin două situații folosind clasificarea. Una din ele e modelul programării orientate pe obiecte, unde orice este un obiect iar fiecare obiect aparține unei clase, iar cealaltă e învățarea automată, ai cărei algoritmi se ocupă deseori cu împărțirea pe căprării.

Totuși clasificarea poate fi dăunătoare intelectului în anumite cazuri. Un caz este acela în care dânsa duce la suprageneralizări, chestie care se întâmplă mai des decât ne-am aștepta, pentru că nimeni nu are cum să cunoască toate aspectele fiecărui domeniu în cel mai mic detaliu, iar aici învățarea inductivă eșuează groaznic. Un alt aspect ține strict de psihologia indivizilor sau uneori a maselor, psihologie care tinde să se opună schimbării de paradigmă, ajungându-se astfel la situații aberante cum ar fi judecarea persoanelor după orientarea lor sexuală într-un context în care aceasta e lipsită de relevanță. (mai mult…)

moon safari – [blomljud] (2008)

sâmbătă, 23 iun. 2012, 23:36

Moon Safari sunt o formație suedeză de rock progresiv. Aș putea să mă opresc aici, deoarece am mai scris despre formații suedeze, și în plus despre formații de rock progresiv neaoș [i] produs după 1990, formații cum ar fi Beardfish sau The Flower Kings. Se face că Tomas Bodin, clăparul acesteia din urmă, i-a descoperit la un moment dat pe cei de la Moon Safari și i-au plăcut, formația urmând apoi să lanseze trei albume, din care cel de-al doilea poartă numele [Blomljud], fiind poate cel mai marcant produs al lor de până acum.

Am căutat prin dicționare semnificația titlului – care titlu apropo, probabil v-ați dat seama că e în limba suedeză – și am găsit că „blomljud” e un cuvânt compus format din „blom”, care înseamnă „blossom”, adică floare, și „ljud”, adică „sunet”. De altfel floarea e unul din lait-motivele albumului, la fel cum sunt și magia, pădurea sau în general natura, succesul și civilizația (în contrast cu natura), însoțite de concepte precum succesiunea anotimpurilor sau cel de libertate. Recomand parcurgerea versurilor, care deși nu-s ieșite din comun, se așează foarte bine peste liniile melodice. (mai mult…)

  1. Nefiind cazul Meshuggah și nici măcar al celor de la Pain of Salvation. Daniel Gildenlöw consideră PoS a fi un melanj de chestii diverse, nicidecum rock progresiv în sensul tradițional al cuvântului. []

arjen anthony lucassen’s lost in the new real (2012)

duminică, 10 iun. 2012, 17:49

L-am menționat pe Arjen Lucassen în mai multe rânduri în trecut, de exemplu când am discutat prima dată de Ayreon sau cu ocazia review-ului pe marginea Guilt Machine, sau cu ocazia analizei 01011001, sau când a venit vorba pe scurt de Star One. Fiecare proiect și fiecare album de pe fiecare proiect are specificul său, aceeași chestie aplicându-se și în cazul Lost in the New Real.

De exemplu majoritatea albumelor Ayreon sunt un fel de rock operatic, pe când Guilt Machine e o înșiruire de melodii care trimit către stări mai mult sau mai puțin negative, iar Star One e orientat mai mult spre metal. Toate au în comun faptul că abordează teme care se leagă de domeniul science fiction [i], iar Lost in the New Real continuă tradiția cu un concept destul de interesant.

Contextul spațio-temporal al albumului este situat undeva în Pământul viitorului, unde un anume domn L. e scos dintr-un container criogenic și trezit dintr-un somn care a început cândva prin secolul al XXI-lea. Se pare că domnul L. fusese pus acolo din cauza unei boli, boală pe care doctorii viitorului i-au vindecat-o în doi timpi și trei mișcări. Evident că L. al nostru e foarte dezorientat, astfel că pe marginea fiecărui episod din cadrul albumului se poate auzi vocea unui anume doctor Voight-Kampff (Rutger Hauer), care-i medicul terapeut al lui L., pus acolo să-i faciliteze adaptarea la Noul Real – sau cam așa ceva. (mai mult…)

  1. The Human Equation e singura excepție în sensul ăsta, deși o analiză mai atentă ar putea să releve contrariul. []

muzică și matematică

sâmbătă, 10 mart. 2012, 19:50

Pe parcursul discuțiilor pe teme muzicale cu diverse persoane – fie ei/ele muzicieni profesioniști, medici, ingineri, arhitecți, nu contează; toți sunt ascultători de muzică – subsemnatul este lovit în mod constant în ceafă de către o palmă metaforică. Această lovitură se concretizează prin argumentul dureros și greu de atacat „formația/melodia X, Y sau Z este prea matematică”. Argument care nu-i complet invalid, dar care m-a făcut mereu să mă simt cumva stânjenit ca un ascultător de chestii ciudate ce mă aflu pe ăst pământ: Dream Theater, Meshuggah, Änglagård, Tool, Sleepytime Gorila Museum, acestea sunt doar câteva exemple de formații ce interpretează în prezent piese complicate, cu iz matematic.

Spuneam că argumentul nu-i complet invalid. În fapt argumentația asta se constituie pe două elemente complet necorelate pentru orice individ care-și spune muzician. Prima chestie face o referire la muzica ceva mai simplă, mai ușor de înțeles, care în același timp are șanse mai mari să fie expresivă. Expresivitatea e o calitate deosebit de importantă a artei și implicit a muzicii și se întâmplă că statistic vorbind sunt șanse mai mari să vezi muzicieni de blues care să cânte expresiv și să îți răscolească astfel toate simțurile [i].

… spre deosebire de rock-ul progresiv, de avangardă, sau pur și simplu math rock (aspectul genurilor și subgenurilor muzicale oricum e irelevant aici), unde focus-ul cade mai tare pe al doilea element, adică pe tehnică. De aici vine și impresia greșită că această focalizare ar exclude expresivitatea din muzica complexă. Idee falsă, deoarece un adevărat virtuoz trebuie să poată surprinde atât printr-o tehnică impecabilă cât și printr-o capacitate de exprimare coerentă și clară a ideilor muzicale. E foarte adevărat, anumiți instrumentiști (atenție, vocea este și ea un instrument) sună ca un patefon stricat, repetă aceleași fraze fără oprire și fără a exprima vreun fond prin ele, corespondent cu discursul unui politician. (mai mult…)

  1. În mare pentru că interpreții de folclor caută mai degrabă să-și cânte durerea decât să scoată untul din instrument. []

brick quote #11

duminică, 4 mart. 2012, 21:38

So now, I have one last thought, which is that it really makes a difference what we say — the words that come out of our mouth. I learned this from a woman who survived Auschwitz, one of the rare survivors. She went to Auschwitz when she was 15 years old, and her brother was eight, and the parents were lost. And she told me this, she said, „We were in the train going to Auschwitz, and I looked down and saw my brother’s shoes were missing. And I said, ‘Why are you so stupid, can’t you keep your things together for goodness’ sake?’ ” The way an elder sister might speak to a younger brother. Unfortunately, it was the last thing she ever said to him, because she never saw him again. He did not survive. And so when she came out of Auschwitz, she made a vow. She told me this. She said, „I walked out of Auschwitz into life and I made a vow. And the vow was, I will never say anything that couldn’t stand as the last thing I ever say.” Now, can we do that? No. And we’ll make ourselves wrong and others wrong. But it is a possibility to live into.