duminică, 7 oct. 2012, 16:42
Unde prin „alcătuirea comunității” înțelegem că nu a unei comunități anume, ci a unei comunități oarecare din spațiul virtual, adică a comunității în sens abstract. Unde prin „comunitate” înțelegem un grup de persoane constituit pe baza unor idei și/sau interese comune, deci un loc într-un subspațiu al lumii ideilor [] unde diverse celule converg pe baza unor atribute comune. Un punct de plecare pentru studiul de față îl poate reprezenta abordarea Trilemei din „Comunitati si metode numerice”, care menționează două moduri de alcătuire a comunității:
Pentru a avea o comunitate deci revine a avea o aglomeratie de oameni cu idei macar in mare similare. Aceasta necesitate se poate satisface in exact doua moduri : ori luam un set de oameni care deja se gasesc in acelasi spatiu si-i fortam sa treaca toti la acelasi set de idei, ori alegem dintre multimile nesfirsite ale umanitatii doar oamenii cu ideile potrivite, si-i instalam intr-un spatiu.
Noi situându-ne în contextul Internetului, suntem interesați mai degrabă de al doilea mod decât de primul, având în vedere faptul că în lumea virtuală nu există pârghii de control bine stabilite în acest sens, in ciuda eforturilor de a le crea. Astfel a apărut întâi Usenet-ul, unde s-au format mai multe comunități — de exemplu una pentru indivizii interesați de tehnică, alta pentru „entertainment” etc. — stabilite în virtutea unui Internet la începuturi încă mic, unde foamea de comunicare era însă uriașă. Apoi au răsărit multe grupuri fărâmițate alcătuite din oameni pasionați de exemplu de open-source, de Linux, care pe lângă participarea virtuală la discuții se mai întâlnesc din când în când la un hackfest sau mai știu eu ce. O parte din comunități s-au stabilit inclusiv (sau exclusiv) pe IRC, „live chat”-ul dovedindu-se deseori a fi un mijloc foarte eficient de a rezolva varii probleme. (mai mult…)
sâmbătă, 30 iul. 2011, 14:52
Deoarece se vede de la o poștă că subsemnatul manifestă un oarecare interes pentru așa-zisul web social, dar și fiindcă ar fi păcat să fim hateri doar cu Facebook și cu Twitter [], hai să ne legăm un pic de acest Google+ și să arătăm de ce momentan relevanța sa pentru web este cvasi-nulă.
Pentru că da, Google+, deși momentan în beta, are șansa să nu fie decât un mare fleoșc al Interneților. Spun asta în calitate de utilizator Google Mail, Google Calendar, Google Reader și bineînțeles al motorului de căutare, care reprezintă într-un anumit sens Internetul. Cu toate astea, nu mă voi sfii să dau în noul produs de la Google cu tot ce am eu, după cum se poate observa în cele ce urmează.
Nu cred că are vreun rost să reiau problemele ridicate în articolul anterior despre Google+. Înainte argumentam din perspectiva celui care a văzut un site de prezentare, iar acum vorbesc din perspectiva utilizatorului. Cu toate astea, ideile de mai devreme rămân valide: Google+ nu e momentan decât o altă rețea socială, al cărei unic avantaj este acela că nu e Facebook. În rest, cercurile nu mi s-au părut deosebit de utile, Spark-urile dau rezultate de-a dreptul irelevante – mi-am făcut un Spark cu „webcomics”, care numai webcomic-uri nu îmi afișează – iar Hangout-uri nu am folosit absolut deloc, neavând un motiv suficient de bun pentru a face asta.
În plus, sunt adăugat (în stilul Twitter) în cercurile unor persoane pe care nu le cunosc și cu care nu am vreo legătură. Toate bune și frumoase, numai că celor de la Google le-a venit ideea tâmpită de a introduce un meniu numit Incoming, meniu care conține actualizările făcute de acești indivizi care mă urmăresc, însă pe care eu nu îi. Nu știu cum vă sună acest lucru, însă mie îmi pute a spam, iar Facebook se descurcă destul de bine în această privință. Nu am nevoie de +1 surse de așa ceva, mulțumesc. (mai mult…)
duminică, 13 mart. 2011, 23:00
Este destul de cert faptul că World Wide Web-ul a încetat de mult timp să fie grămada banală de ancore scoasă la iveală de Tim Berners-Lee acum douăzeci de ani. Plecând de acolo, continuând cu paginile hidoase de pe Geocities (sau Neogen, dacă tot suntem aici) și apoi cu plugin-urile ActiveX, applet-urile Java și mai apoi cu Flash, web-ul a devenit, la baza lui, o colecție banală de ancore îmbogățită cu o colecție banală de plugin-uri, iar apoi cu o colecție banală de script-uri server-side [] și mai apoi cu o colecție banală de script-uri pe partea clientului, adică ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de Ajax.
Utilizatorul web (și nu numai) este însă interesat de ceea ce se întâmplă la nivelurile superioare. Dacă mergem un pic mai sus, ne lovim de modele pentru servicii distribuite cum e WSDL, sau și mai interesant, de modele semantice [] cum sunt de exemplu RDF și OWL. Totuși, nici acestea nu au vreo relevanță pentru utilizatorii WWW, astfel că cu un nivel mai sus se află Web 2.0 și Web 3.0, care sunt descrieri destul de vagi ale felului în care arată sau va arăta „noul web”. (mai mult…)
luni, 11 aug. 2008, 17:29
Cu observaţia că titlul provine din obsesia legată de felul în care pronunţă profesorul de fizică din liceu acea literă, voi purcede în a povesti cum acum nu foarte mult timp am dat peste această minunată (şi complet inutilă) formă de expresie pe interplasă: microblogging-ul.
Aparent, o parte din oameni au devenit dependenţi de aşa ceva mai tare decât de haifaiv. Măcar serviciile de acest gen sunt neat, web 2.0, cesese, ajax (nu fac reclamă la detergenţi), nu ca monstruozitatea de reţea socială menţionată mai sus. Şi pentru a rămâne trendy-flendy, iată că spaicul are pagină pe identi.ca şi pe frăţiorul mai mare şi popular, adică twitter.
Stay tuned, dear people, acum vă voi putea ţine la curent inclusiv cu aventurile mele pe budă… will I? And as a side note, aştept cu interes serviciile de femtoblogging.