când dăunează clasificarea
sâmbătă, 30 iun. 2012, 16:53
Titlul reprezintă în același timp o întrebare și un răspuns; e întrebare în sensul că formulează o problemă – chit că problema în sine pune în evidență unele non-probleme -, lăsând în același timp loc unui răspuns. Nu cred că e foarte greu să înțelegem ce e clasificarea: considerăm o mulțime de obiecte având fiecare anumite proprietăți, iar pe baza proprietăților ne apucăm să organizăm obiectele în submulțimi, uneori disjuncte și alteori ba.
Clasificarea e o unealtă foarte utilă minții umane, pentru că ia proprietăți posibil chiar continue – cum ar fi de exemplu intervalul tuturor frecvențelor câmpului electromagnetic – și le discretizează, împărțindu-le într-un număr de categorii (eu le voi numi totuși clase pe parcursul textului) distincte, ușor digerabile de către persoana medie – de exemplu undele electromagnetice pot fi detectabile sau nu de ochiul uman, iar cele detectabile se împart în culori fundamentale. Știința calculatoarelor relevă cel puțin două situații folosind clasificarea. Una din ele e modelul programării orientate pe obiecte, unde orice este un obiect iar fiecare obiect aparține unei clase, iar cealaltă e învățarea automată, ai cărei algoritmi se ocupă deseori cu împărțirea pe căprării.
Totuși clasificarea poate fi dăunătoare intelectului în anumite cazuri. Un caz este acela în care dânsa duce la suprageneralizări, chestie care se întâmplă mai des decât ne-am aștepta, pentru că nimeni nu are cum să cunoască toate aspectele fiecărui domeniu în cel mai mic detaliu, iar aici învățarea inductivă eșuează groaznic. Un alt aspect ține strict de psihologia indivizilor sau uneori a maselor, psihologie care tinde să se opună schimbării de paradigmă, ajungându-se astfel la situații aberante cum ar fi judecarea persoanelor după orientarea lor sexuală într-un context în care aceasta e lipsită de relevanță. (mai mult…)
jocul și jocurile: simulatorul civilizațional
duminică, 17 iun. 2012, 15:19
Ca un mic disclaimer introductiv menționez că e prima dată când încerc a aborda un subiect într-o manieră așa hibridă. Articolul de față se vrea a fi un fel de review, fără a fi însă o recenzie propriu-zisă deoarece se referă la un joc sau mai multe la care nu mă pricep foarte bine. De asemenea se dorește a fi o analiză din punctul de vedere al teoriei jocurilor [i], un alt subiect pe care nu îl cunosc decât în treacăt, ceea ce pentru mine – și sper că și pentru cititor – nu-i altceva decât o altă ocazie de a mă documenta.
În primul rând, ce e acela un joc? La modul cel mai general orice joc e format dintr-o mulțime de jucători, câte o mulțime de strategii posibile fiecăruia dintre participanți și niște funcții de utilitate asociate diverselor combinații de strategii. Modul ăsta abstract de reprezentare servește drept unealtă pentru a modela situații foarte diverse de interacțiune, plecând de la un simplu joc de șah și până la situații gen negocierea cumpărării unui produs pe o piață economică oarecare. În ceea ce privește analiza jocurilor, e important de menționat că anumite combinații de strategii pot constitui echilibre între participanți, cu addendumul că în general pot exista unul, mai multe sau nici un punct de echilibru într-un joc. De exemplu jocul de foarfece-foaie-piatră nu are puncte de echilibru în sensul pur al cuvântului, dat fiind faptul că așa a fost el construit, astfel încât nimeni să nu poată câștiga jocul la modul determinist. Un alt exemplu, criza rachetelor din cuba, are un punct de echilibru constituit prin niște compromisuri și stabilirea unui set de protocoale între Statele Unite și Rusia, o situație din care toate statele implicate au fost mult mai câștigate decât dintr-un eventual război nuclear.
Punctul de la care a plecat ideea acestui articol este un joc nu numai în sensul teoretic al cuvântului, ci și în sensul de zi cu zi. Civilization II se dovedește a fi un joc excepțional de strategie bazată pe ture, lansat de către MicroProse, aceeași care au creat și Pizza Tycoon de exemplu. Chestia care face ca Civilization, și în special al doilea joc al seriei, să fie excepțional este aceea că creatorii jocului s-au gândit să ducă ideea destul de departe, de la nivel micro la macroeconomic și apoi la nivelul economiei mondiale, ăsta fiind poate cel mai important aspect dacă e să legăm jocul efectiv de teoria jocurilor – la urma urmei scopul jucătorului, fie el uman sau calculator, e să câștige, aspectele culturale și așa mai departe fiind doar zăhărel. (mai mult…)
- Am mai atins vag tema în inteligența economică. [↩]
încă una cu și despre câini
sâmbătă, 28 apr. 2012, 14:51
Cu ocazia faptului că scriu, țin să fac următoarea dezvăluire șocantă despre propriu-mi sine: de când mă știu eu mai bine – și cred că-s vreo douăzeci și ceva de ani de când mă știu și cel puțin zece de când am început să mă cunosc mai bine – mă preocup fie și în mod involuntar cu acea activitate ce constă în observarea Vieții, Universului și a Tot Ceea Ce Este. Știți cum sunt ciudații ăia care stau și observă lucruri variind de la cele normale și până la cele mai bizare, da’ fără să se preocupe să intervină? Ei așa și eu prefer să mă uit din când în când la viață ca la un film [i], iar uneori după mult timp de uitat că mă preocupă asta îmi dau seama că vai ce prost sunt, se tot întâmplă în jurul meu lucruri cu substraturi și sensuri și toate alea iar eu îmi pierd vremea făcând debugging la cache-uri sau mai știu eu ce.
Ultima epifanie de genul ăsta am avut-o după ce am citit rant-ul lui Alex și mai apoi pe ăla al Ralucăi, iar de ăla al Popescului cu Ubuntu nu mă iau, însă menționez că a scris și el ceva similar cu celelalte două acum vreo doi ani. Deci pentru a completa șablonul – pentru că clar e vorba de un șablon aici, cum să scrie doi oameni pe teme adiacente la numai cinci ore și un minut distanță? – o să povestesc și eu ce mă enervează legat de urbea mea. Atât doar că nu mă voi apuca să le înșir pe toate-n lung și-n lat, fiindcă aș repeta mare parte din ce au menționat antebloguitorii mei. Prefer în schimb să bag din nou placa cu câinii [ii], deci țineți-vă bine.
Nu știu dacă am menționat faptul pe aici în ultimii șapte ani, dar subsemnatul locuiește pe undeva prin chestia de-i zice Rahova, chestie al cărei nume se trage din cel al unui oraș de prin nordul Bulgariei, unde s-a purtat nu știu ce luptă pe vremea când prietenia dintre regalitatea română și a rusă era mai dulce [iii]. Sau nu, în fine. Zona în care locuiesc a fost la început o mlaștină dacă nu mă înșel, pentru că orașul se termina pe undeva pe la piața George Coșbuc. După aia autoritățile au trasat Calea Rahovei, care începe tot la George Coșbuc și se termină o idee după Piața Rahova, care piață se află la câteva sute de metri de unde stau. Ei, și toată partea asta a Bucureștiului a fost zonă suburbană până pe la jumatea anilor 1980, când i-a venit cuiva de la stat ideea să industrializeze Trafic Greu [iv] și să facă blocuri cam până unde începe București-Măgurele. Apropo, un domn s-a decis să pună pe Interneți poze cu cartierul așa cum era el înainte de toată povestea asta. (mai mult…)
- Deși într-un mod la fel de ciudat nu îmi place deloc, dar deloc, să stau ca leguma să privesc filme, iar cărțile care au reușit să mă facă să-mi pierd zile-n șir sunt destul de puține la număr. Muzica bănuiesc că-i singura excepție din categoria asta, dar asta bănuiesc că are legătură cu faptul că și ascultatul muzicii e tot o activitate de contemplare mai intensă. [↩]
- Oricum m-am mai ambalat eu de vreo două ori pe temă: unu și doi. [↩]
- Ca fapt divers, calea Griviței și fosta fabrică de bere cu același nume au fost în mod similar numite după bătălia de la Grivița. [↩]
- Care acum se numește Șoseaua Progresului și leagă Răzoare de Viilor. [↩]
proces închipuit între ford și austin
sâmbătă, 4 aug. 2012, 12:52