proprietatea intelectuală, implicații tehnice
vineri, 9 mart. 2012, 19:11
Dat fiind faptul că sunt filosof în aceeași măsură în care Ilie Moromete e filosof și dat fiind de asemenea faptul că nu sunt specialist în probleme de economie și cu atât mai puțin în probleme de drept, eu unul nu pot nici măcar să încep a concepe o etică a pirateriei. Eu doar am observat ceea ce mi se pare a fi o problemă gravă, iar mai departe cine are ochi să și-i belească.
Ceea ce pot face însă e să mă uit la problemă dintr-un unghi familiar mie, anume cel tehnic, unghi din care tot privesc lucrurile în ultimii șase ani sau mai mult. Scurta descriere a anatomiei modelului proprietar tratează deja o parte din aspectele care contribuie la toată această babilonie însă nu intră prea tare în detalii, astfel că rămâne ca dânsele să fie penetrate în cele ce urmează. Propun astfel să mergem în continuare pe linia produselor de tip software, în ideea că se pot face în principiu analogii cu restul lucrărilor mai mult sau mai puțin artistice care-s în același timp și proprietate intelectuală, dar mai ales deoarece software-ul pune cele mai mari probleme din acest punct de vedere.
Și voi începe direct cu motivul care stă la baza tuturor problemelor: software-ul în esența sa (și poate doar acolo) este fără dubiu o formă de exprimare aparținând domeniului public, în aceeași măsură în care pictura spre exemplu aparține domeniului public, în virtutea faptului că exprimarea denotă prin definiție comunicare. Diferența principală constă în faptul că expresia software-ului e îngrădită de rigoarea matematicii, orice algoritm convențional reducându-se la idiomuri/formalisme standard. (mai mult…)
anatomia modelului proprietar
sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00
Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.
O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.
Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)
- Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. [↩]
cinci sute.
joi, 9 feb. 2012, 22:09
Având în vedere faptul că numărul 500 (cinci sute) reprezintă un așa-zis „număr rotund” în sistemul zecimal, având deci un impact psihologic puternic asupra persoanelor cunoscătoare de aritmetică elementară și cam atât [i], în rest toată chestia fiind irelevantă, pentru că nu-i cu nimic relevant 500 față de 499 sau 501 sau 42 etc. În fine, având în vedere cele de mai sus, vă anunț cu mare emoție că prezentul articol este al cinci sutelea de pe Cărămizi.
Nu-i articolul cu identificatorul 500, nici pe departe; de fapt 500 nu există, cele mai apropiate fiind 497 (jocul conștiinței și 501 (on books). Nu-i nici cinci sute din tot ceea ce există pe site (publicat au draft), ci este fix al cinci sutelea articol publicat, cu mențiunea că două sau trei postări au mai dispărut pentru că aveam eu chef să mă joc. (mai mult…)
- Eu unul găsesc că 0x400, adică 400 în hexazecimal, adică 1024
în zecimal e cel mai rotund număr cu putință. Înafară de
,
evident. [↩]
busuioc în propria-i minte
marți, 31 ian. 2012, 21:35
Un subiect pe care nu știu dacă l-am tratat mai mult de două ori în scris de când mă știu, nebunia e în fapt – în pofida faptului că e considerată o anomalie, zic – o chestie destul de comună în adunările de oameni. Uneori ne lovim de ea noi înșine cel puțin pentru o perioadă de timp, pentru că mintea umană e o chestie mai fragilă decât s-ar crede, iar nedeterminismul existenței poate duce lejer individul către demență, mai ales dacă acesta din urmă are o predispoziție pentru așa ceva.
Se întâmplă uneori că sus-numita nebunie se instalează permanent, integrându-se în personalitatea individuală într-un mod analog oricărei disfuncții cronice. Nebunia permanentă e o consecință a faptului că, după cum bine zice Sacks, dânsa ajunge să ia de multe ori o formă de euforie sau pur și simplu de „bine”, astfel că organismul o va accepta în cele din urmă fără probleme, fenomen posibil și cazul subiectului nostru – era necesar un subiect, pentru că se caută nebuni -, la fel cum e posibil ca personajul să fi având o boală genetică destul de gravă, fapt totuși puțin probabil fiindcă ăștia de obicei mor destul de repede. (mai mult…)
inutilitatea unui martie negru
duminică, 29 ian. 2012, 00:55
Pentru că tot am disecat semantica protestului, găsesc că ar fi foarte potrivit un studiu asupra unui exemplu concret de protest prost formulat și/sau documentat, deci prin urmare lipsit de utilitate. Exemplul constă în demersul unor copilași (bănuiesc) cu foarte mult timp liber care propun boicotarea cumpărăturilor de media timp de o lună, pentru a le arăta ei corporațiilor mari cine-i boss-ul.
Gândirea este zic eu una relativ sănătoasă, pentru că într-adevăr cam ăsta e principiul după care funcționează raporturile economice, anume că valoarea produsului e stabilită de utilitatea ambilor agenți. Totuși, pe cât de sănătoasă e intenția, pe atât de prost e planul prin care se dorește a fi adusă în concret. Să observăm așadar printr-o serie de bulinuțe cum a boicota vânzările caselor de discuri sau ale hollywood-ului timp de o lună e un act complet inutil: (mai mult…)