evoluția interacțiunii om-calculator (iv)

sâmbătă, 11 aug. 2012, 14:46

Seria „evoluția interacțiunii om-calculator” a avut un parcurs interesant, căruia îmi voi permite să îi fac un rezumat. Prima parte tratează câteva generalități legate de domeniul interacțiunii om-mașină. Cea de-a doua discută pe marginea interacțiunii dintre oameni și dispozitive digitale oarecare – care însă nu-s mai puțin „mașini” decât calculatoarele personale -, iar în partea cu numărul trei se remarcă existența unei nișe unde interfețele om-calculator au progresat enorm, și anume jocurile pe calculator.

Revenind la problema de fond, s-ar părea că interacțiunea om-calculator se poate reduce – cel puțin parțial – la ceea ce omul numește în general comunicare. Nu ne e clar ce implică asta, însă foarte probabil că într-o lume ideală ar fi de ajuns să îi zicem „calculatorului” [i] să rezolve nu știu ce problemă X („spală-mi șosetele”), iar acesta să se apuce imediat de muncă, ca un adevărat „rabochiĭ” care este dânsul. Observăm definiția vagă a conceptului „calculator”, care-i mai mult o mașină în sensul abstract al cuvântului. În spatele procesului de spălare a șosetelor pot sta unul, două, zece sau o mie de calculatoare fizice, care pentru utilizator vor apărea însă ca o singură entitate, „calculatorul”.

Nu știu dacă vă amintiți, dar în caz că nu, ar fi o idee bună să reluăm: ansamblul de programe sau mașini care apar utilizatorului drept o singură entitate se numește „sistem distribuit”. Ori sistemul distribuit, adică Internet-ul, adică arhiva™ e un pas evolutiv firesc față de telegraf, telefon, televiziune și așa mai departe, ceea ce face problema „interacțiunii”, adică a „comunicării” cu atât mai importantă. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl joacă web-ul, despre care spuneam mai demult că e o platformă socială în virtutea faptului că satisface nevoia de comunicare între oameni; însă comunicarea între oameni nu poate fi în acest caz eficientă dacă intermediarul („calculatorul”) nu satisface aceleași condiții. (mai mult…)

  1. Care „calculator” e ceva abstract, ca din ceruri, și suficient de inteligent încât să înțeleagă actele de vorbire, posibil mai bine decât ființa umană medie. [↩]

facebook și controlul informației

duminică, 29 iul. 2012, 15:57

Dacă acum un an speculam asupra utilității sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.

Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio, televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea că sunt [i] centralizate, în sensul rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.

Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a arhivei etc. (mai mult…)

  1. Sau au fost, dacă ar fi să admitem moartea jurnalismului ca pe un fapt împlinit, fapt față de care producătorii media se află în disonanță cognitivă. [↩]

dicționar explicativ al categoriilor cărămizilor

duminică, 15 iul. 2012, 14:24

Spyked Bricks in the Wall se structurează pe web sub o formă foarte simplă și caracteristică mai mult sau mai puțin oricărui blog: aceea a articolelor înșirate în ordine cronologică (descrescătoare). Structura aceasta este însă o suprasimplificare a ideii de blog, fluxul de informație intra-blog curgând de fapt în diverse multe alte moduri.

O astfel de formă mai puțin evidentă de organizare este cea a ancorelor între articole. De obicei articolele legate semantic vor conține legături HTML atât în sens direct, prin link-uri propriu-zise, cât și în sens invers prin pingback-uri. O altă structurare poate fi obținută prin etichete, însă despre acestea vom discuta poate cu altă ocazie. (mai mult…)

un exemplu de design prost pe web

vineri, 23 mart. 2012, 20:38

Este site-ul din următoarea imagine:

The Global Mail – care apropo, au făcut un reportaj despre cum lucrurile se schimbă în Pyongyang!1 – nu e nici de departe cel mai prost site pe care l-am văzut de când umblu pe Interneți, cel puțin nu în ceea ce privește interfața. Din varii motive reușesc să dau zilnic peste site-uri cu un design oribil, care parcă e făcut să-mi distrugă ochii, asta atât datorită unor relicve gen Adobe Flash cât și din cauza unor designeri care au consumat prea mult canabis sau ceva de genul. Bun, dar atunci de ce m-aș apuca eu să mă leg tocmai de exemplul ăsta particular, când pot la fel de bine să iau un site românesc la întâmplare și să-l toc până mă dor degetele și fac praf tastele și așa mai departe. (mai mult…)

anatomia modelului proprietar

sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00

Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.

O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.

Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)

  1. Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. [↩]
« Articole mai vechi
Articole mai noi »