acele chestii care se întâmplă
vineri, 8 iul. 2011, 17:33
[ (sau nu, după caz) ]
- Deși buzz-ul a avut loc acum mai bine de la o lună, greața mi-a rămas în continuare în stomac și în toate alea. Încă o dată românii dau dovadă că se pricep să dea cu mucii în fasole, drept dovadă stând anularea concertului Opeth de pe 5 iunie, pe ideea că „las’ că facem noi unul mai prin toamnă”. Să le fie rușine măgarilor de la One Event, plus alte înjurături de mamă, tată și nu în ultimul rând de soacră.
- Dat fiind totuși faptul că nu toți organizatorii de evenimente sunt măgari, festivalul de la Gărâna se menține pe aceeași linie pe care a mers și în anii trecuți. Sigur, subsemnatul probabil că nu o să ajungă nici anul ăsta, însă evenimentul e la fel de tare chit că mă duc eu sau nu. Sunteți fraieri dacă-l pierdeți, iar dacă vă place și jazz-ul și nu apucați să o vedeți pe Hiromi, atunci se cheamă că sunteți de două ori fraieri.
- Din ciclul „chestii reușite”, anul trecut Mihai vorbea despre o chestie numită IP Workshop (IP venind de la Ideas and Projects), eveniment care se pare că se ține și anul ăsta. Pe scurt, oamenii vor să combine programarea cu distracția și să îi ajute pe începătorii interesați de domeniu să facă primii pași. Și vă zic eu că indivizii implicați știu, sunt competenți și puși pe treabă, pe cuvânt, altfel nu vorbeam despre dânșii. Dacă vă interesează microcontrollerele, androizii, aifoanele, vebul sau mai știu eu ce, give it a try.
linux audio players redux
marți, 14 iun. 2011, 20:33
Stimabilul dAImon dă naștere pe Twitter unei discuții foarte interesante, și anume despre cât de prost se descurcă Banshee cu indexarea colecțiilor mari de muzică, discuție care a deviat în „uite câte alternative există pe Linux (sau de ce nu, pe Windows)” și în care m-am băgat și eu uite așa, doar nu degeaba urmăresc Banshee-ul încă dinainte să fi făcut bine ochi.
Și adevărul e că și acum, după o perioadă considerabilă de timp, softul cu pricina e prost. Nu zic, Banshee s-a dezvoltat incredibil de mult, a primit un suport fain pentru last.fm, se descurcă cu dispozitive mobile (inclusiv iPod and company) fără probleme și câte și mai câte, fapt pentru care cei de la Ubuntu au hotărât să îl facă implicit în distribuția lor, băgându-și picioarele în toată comunitatea de dezvoltatori care zic că Mono e rău, că vine de la Microsoft (Banshee e scris în C#). Cu toate astea, player-ul implicit de muzică de pe Ubuntu e prost în ceea ce privește performanțele: stă cam zece secunde să booteze, stă uneori o secundă să afișeze o listă de melodii, plus alte mici probleme care nu-l pun deloc la loc de cinste.
Așadar, m-am hotărât să readuc la viață un bătrân articol despre programe de muzică, lăsând la o parte alternativele deja consacrate cum ar fi Winamp, care oricum sunt pentru Windows, iar eu vreau să vorbesc doar despre softuri libere și pentru GNU/Linux. Nu-s puține, vă asigur, iar eu voi vorbi doar despre două-trei din ele. Lista nu este deci nici pe departe exhaustivă, iar dacă doriți așa ceva va trebui să apelați la Google. (mai mult…)
(x)ubuntu 11.04 (ii)
sâmbătă, 28 mai 2011, 18:52
[…]
Mai departe, în ciuda scepticismului de mai înainte, am purces la a instala Ubuntu, tot pe mașina „de producție”. În plus, am luat decizia de a încerca mult controversatul Unity, în ideea că oricum pot să revin la desktop-ul clasic dacă nu mă coafează cel nou. Și am renunțat pe drum la orice idee preconcepută legată de trăznăile lui Mark Shuttleworth.
Prima impresie a fost una destul de bună. Prima chestie care m-a atras la Unity a fost faptul că e mai keyboard-friendly decât majoritatea mediilor pe care le-am folosit până acum: tasta Meta (butonul de Windows) poate fi combinată cu una din tastele numerice pentru accesul la programele din meniul din stânga. Aceeași tastă, chioară, duce la deschiderea unui meniu care momentan e foarte din topor, dar își face treaba în ceea ce privește căutarea de fișiere și aplicații, poate mai bine decât mi-aș dori.
Un aspect dubios împrumutat din MacOS, urmaș al schimbării poziției butoanelor din bara ferestrei, este mutarea meniului principal al aplicațiilor în partea de sus a ecranului. Treaba nu mi se pare deosebit de inspirată dar nici peste măsură de proastă și până la urmă depinde de gusturile fiecăruia. Așa-zisul systray a fost modificat, dar este mai configurabil decât pare la prima vedere, cu ajutorul unor programe adiționale. În particular, indicatorul pentru mesaje mi s-a părut încărcat de programe pe care nu am de gând să le folosesc prea curând (Empathy, Evolution, Ubuntu One), astfel că am eliminat fișierele asociate din directorul /usr/share/indicators/messages/applications/. (mai mult…)
(x)ubuntu 11.04 (i)
vineri, 27 mai 2011, 17:44
În general mi se pare o idee bună să fac un upgrade major al sistemului de operare cam o dată la un an. Mai rar de un an nu vreau fiindcă tehnologia evoluează, iar subsemnatul dorește să se mențină în pas cu ea, să vadă ce briz-briz-uri au mai apărut prin diversele sisteme de operare și distribuții, fie că e vorba de Windows, Android, MacOS sau Debian. În plus, o versiune nouă de nucleu nu strică niciodată, deși Ubuntu 10.04 stă bine la nivel de securitate, fiind suportat pe termen lung (până la anul pe vremea asta dacă nu mă înșel). Mai des de un an nu are rost, deoarece tehnologia nu evoluează totuși atât de repede, iar dacă evoluează nu-i destul de stabilă pentru gusturile mele. Astfel că, raportându-mă la ciclul de livrare al celor de la Ubuntu (și nu numai), un an mi se pare intervalul ideal pentru actualizări.
Din motive de scepticism, am decis să îmi încep periplul în lumea Ubuntu Natty Narwhal cu Xubuntu. Am citit (via Google) câteva recenzii pozitive legate de Xubuntu și XFCE, iar mediul cu pricina nu îmi e în totalitate străin. Mai mult, mă atrage deosebit de tare filosofia XFCE-ului, filosofie care se bazează pe cea tradițională UNIX: aceea de a face un lucru (nu mai mult, și în orice caz nu mai puțin) și a-l face atât cât trebuie de bine fără a face exces de zel, sau mai bine zis fără a consuma mai multe resurse decât e nevoie. (mai mult…)