spyked bricks in the wall

etica pirateriei

Probabil că ați auzit de Matthew Inman, iar dacă n-ați auzit veți afla de la mine că este individul din spatele webcomic-ului pe nume Oatmeal. Unul din articolele recente publicate în cadrul acestuia oferă o justificare, să-i zicem, a pirateriei. Justificare care poate fi rezumată în felul următor: dacă un produs comercial dat aflat sub incidența proprietății intelectuale nu îmi este disponibil cu ușurință, atunci fie ce-o fi, eu o să piratez produsul respectiv.

Este bineînțeles discutabilă semnificația acelui „cu ușurință”, având în vedere că pe vremuri trebuia totuși să ieșim din casă, să urcăm în autobuz și să și interacționăm social cu alți indivizi pentru a putea intra în posesia unui album de muzică, joc, film, ce-o fi dânsul. Serialele erau clar rezervate televiziunii și mai mult, exista o întârziere de cel puțin patru-cinci ani între ce se lansa înafară și ce ajungea la noi [i]. Dar pentru a elimina orice ambiguități, putem să spunem că – făcând abstracție de factorul financiar – dacă un produs e mai ușor accesibil prin torrente decât prin orice serviciu de streaming sau download, atunci utilizatorul mediu va alege întotdeauna să tragă o copie ilegală.

Din punctul de vedere al utilității individului mediu avid de consum ideea pare să aibă foarte mult sens. Problema e că Bittorrent-ul e atât de la îndemână internauților (mai ales dacă luăm în calcul factorul financiar) încât cu greu putem găsi o alternativă legală fezabilă [ii]. Atunci, susține un oarecare Andy Ihnatko, dacă plecăm de la premisele de mai sus nu înseamnă că putem justifica pirateria cu totul încă din capul locului? Mai mult, nu-i așa că abordarea asta ar duce către colaps orice afacere cinstită care dorește să tragă foloase de pe urma proprietății intelectuale?

Cu alte cuvinte, de ce Trompi și FSM și alte zeități să piratăm serialul lui pește prăjit acum, când putem bine mersi să așteptăm după el câteva săptămâni sau luni – bineînțeles, făcând abstracție de faptul că în România, în majoritatea țărilor europene de fapt serialul respectiv va fi disponibil în format digital într-un an, doi sau cine mai știe [iii]. Nerăbdarea asta este complet nejustificată, sau mai bine zis ea în sine nu poate justifica actul de a pirata un produs.

Și mai interesant însă este următorul paragraf, care afirmă că, citez:

Here’s the terms of use for commercial content: you have to pay for this stuff. This means either you need to wait for it to become commercially available, or if you torrent it today you need to buy it when it gets released. So long as you buy it as soon as it’s possible to do so, I can confidently reach for my „No Harm Done” rubber stamp. Some content is commercially unavailable because the publisher or distributor has no desire to ever release it. I’ll even go so far as to say that downloading it illegally is a positive thing; you’re helping to keep this creative work alive.

Auziți deci, e ok să piratezi cât timp plătești după, iar dacă faci asta atunci ți-ai spălat toate păcatele. Iar dacă produsul nu e disponibil, cum se mai întâmplă în România, atunci pirateria e ok, pentru că la urma urmei e vina distribuitorilor că nu și-au bătut capul să îl facă disponibil, deci toate bune și frumoase.

Dacă stăm și cugetăm oleacă observăm dar că atât emițătorul inițial al ideii cât și cel ce a dezbătut-o ulterior au introdus în ecuație dihotomia bine-rău, deci ideea că uneori poate fi bine să piratezi, alteori clar nu e, de unde până atunci pirateria era clar cel mai mare rău de pe fața pământului pentru care noi haiducii/pirații – că e clar că suntem toți niște vinovați când vine vorba de asta, implicit, fără drept de apel – vom fi aduși în fața legii și pedepsiți. Acceptăm așadar în final că conceptul de piraterie nu e nicidecum unul simplu, la fel cum nici validitatea ideii de proprietate intelectuală nu-i o problemă trivială.

Iar dacă pirateria poate fi dezbătută din punctul de vedere al eticii, dar mai ales prin prisma faptului că problema e una de actualitate și interes public, atunci ea trebuie cu orice preț discutată și analizată în cele mai mici amănunte. Adevărul se află poate undeva între cele două puncte de vedere, caz în care trebuie să aflăm unde tragem linia între acceptabil și inacceptabil și să stabilim riguros care-i natura zisului adevăr. Sau dimpotrivă, poate că ambele puncte de vedere sunt în măsură egală (in)valide și au aspecte analoage doctrinelor politice, caz în care trebuie analizate aspectele pozitive și negative ale amândurora și văzut care ar fi rețeta (sau rețetele) care să faciliteze dezvoltarea artistică etc., sau dacă nu există de ce și ce-i de făcut.

Din cunoștințele mele nimeni nu a făcut asta până acum într-un cadru public,ceea ce-i după mine foarte rău, fiindcă nu-s de ajuns doi-trei experți în drept și filosofie pentru a da de cap problemei. În felul ăsta se ajunge la legi și „înțelegeri” aberante, semn al unei civilizații care-i în privința asta asemenea unui copil ce dă cu capul de garduri și cu genunchii de borduri de sute de ori până să-și dea seama că trebuie să se uite când merge pe stradă.

În concluzie, avem de ales între a da cu capul de gard până dăm în hipovolemie și între a învăța după primele două-trei coliziuni că doare, motiv pentru care nu ar strica să facem ceva în sensul ăsta. Ca întotdeauna, rămâne de văzut unde se va ajunge.

1. În 1993 noi ne uitam la Star Trek-ul lansat în 1988. Frumoase amintirile cu chelia lui Picard, nu-i așa? [↩]
2. Alta decât reglementarea prin lege a uzului Bittorrent, o chestie la care deținătorii de drepturi de autor nu se prea gândesc dintr-un motiv pe care eu unul nu-l înțeleg. Din punct de vedere tehnic implementarea e realizabilă. [↩]
3. Acest articol face abstracție de multe chestii doar pentru a ilustra invaliditatea actului de omisiune inteționată a unor aspecte care de altfel sunt foarte interesante și foarte importante pentru noi. [↩]