spyked bricks in the wall

facebook și controlul informației

Dacă acum un an speculam asupra utilității sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.

Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio, televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea că sunt [i] centralizate, în sensul rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.

Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a arhivei etc.

Trăim însă într-o perioadă ciudată, în care statele caută să legifereze toate activitățile posibile de pe Internet, încercarea fiind favorizată în primul rând de existența unor așa-zise „walled gardens” – medii închise, aflate sub controlul complet al unor companii. Facebook și Google+ sunt doar două exemple de astfel de ecosisteme, aflate în contrast cu sisteme profund descentralizate precum Bitcoin sau ansamblul blog-urilor de pe Internet. Sub acest aspect Facebook nu e cu nimic diferit față de „great firewall of China”: o unică entitate poate controla cu precizie fluxul informației prin rețea cu scopul de a cenzura chestii sensibile sau de a oferi publicitate [ii], fapt ce elimină toate avantajele inițiale ale Interneților.

Fenomenul poate fi, cred eu, modelat și explicat cu ușurință folosind un tip sau altul de graf – pentru că Internetul în general și rețeaua socială în particular este un graf -, de exemplu o rețea de flux sau o rețea Petri. Nu intru în detalii [iii], rezumându-mă totuși la a face o comparație între Facebook și ceva de genul Fain, Reddit sau Stack Overflow, cele trei din urmă bazându-se fie și parțial pe o tehnică interesantă numită „gamification”.

Controlul informației într-o rețea precum Stack Overflow este realizat într-un mod destul de simplu: fiecare atom informațional (articol/întrebare) poate fi votat, în multe cazuri în sens pozitiv sau negativ, fapt ce îi crește, respectiv îi scade relevanța în cadrul rețelei. Trebuie să ne fie evident faptul că un atom „mai relevant” sub un sistem dat de valorificare are o probabilitate mai mare de a ajunge să fie văzut de un utilizator oarecare din sistem – deci va ajunge în mod implicit către mai mulți utilizatori – decât unul „mai puțin relevant”. În particular Stack Overflow transformă rating-ul individual al utilizatorilor într-un sistem bazat pe reputație, fapt ce face posibilă introducerea unor praguri pentru acordarea de varii privilegii cum ar fi votarea. E irelevant în contextul ăsta dacă e mai bine să ai vot în ambele sensuri – upvote și downvote – sau într-unul singur, dacă sunt mai utile categoriile sau doar tag-urile sau alte aspecte asemănătoare. Important e că mecanismele care asigură funcționarea sistemului sunt vizibile consumatorilor, ceea ce face aproape imposibilă transmisia de informație inutilă/ilegitimă către aceștia.

La polul opus, Facebook și Google își ascund algoritmii de ranking, cu motivația că nu doresc ca alții să le fure ideile și să scoată bani de pe urma lor. Problema principală pe care trebuie să și-o pună utilizatorul final în aceste condiții este dacă poate avea încredere în proprietarii și în programatorii rețelei sociale. Facebook de exemplu au recunoscut deschis faptul că utilizează mecanisme de promovare bazate pe bani, aspect care este din multe puncte de vedere de-a dreptul pervers, deoarece utilizatorul final nu va mai vedea cu o probabilitate mare acea informație relevantă din punctul de vedere al valorii intrinseci – care pe Facebook e dată de ce? Like-uri? Habar nu am, dar din experiență am dubii că ăsta e un factor important -, ci informația pentru afișarea căreia cineva a plătit mai mult.

Mai mult, într-o rețea cum sunt Facebook sau Google+ se pune extrem de mult accentul pe mecanismul de „share”, fapt care poate fi util sau dimpotrivă, dăunător prin inutilitatea sa. Fiind date cele de mai sus – faptul că informația introdusă în sistem e penalizată în cazul neachitării unui preț monetar de promovare -, „share”-ul poate reprezenta în teorie un mijloc de a propaga la fel de bine și informația cu valoare intrinsecă; pe de altă parte e la fel de posibil ca aceasta să rămână complet izolată, adică să nu treacă mai departe de nodul care a introdus-o – selecție care se face tot după criterii necunoscute -, caz în care numărul de „share”-uri va fi nul. Aspectul dăunător este acela că Facebook permite introducerea de (mult) mai multă informație decât scoate către exterior, devenind astfel din multe puncte de vedere un veritabil /dev/null.

În fine, nu doresc să neg sub nici o formă aspectele pozitive care țin de Facebook & co., care printre altele au reușit să-și atingă misiunea în mai multe rânduri [iv]. Îmi pare însă că pe de o parte rețelele sociale închise încearcă fără prea mare succes să-și depășească condiția – de exemplu „platforma” de jocuri mi se pare o mizerie, dar na, asta o fi din cauza faptului că am standarde crescute în ceea ce privește jocurile – și pe de altă parte folosirea lor drept platforme de publicitate le fac prea asemănătoare cu „vechea media”. Iar „vechea media” e un cancer care trebuie să dispară.

Post Scriptum: Mircea Popescu expune în „Disfunctia social media” probleme asemănătoare ale rețelelor sociale. Cel mai problematic aspect mi se pare cel al paradigmei utilizator-produs impusă de rețelele sociale: utilizatorul și legăturile sale sunt folosite pentru a genera (gratuit) valoare pentru rețeaua socială – adică bani care ajung în buzunarul proprietarilor rețelei -, foarte asemănător cu modul în care non-știrile și promovarea nimicurilor sunt folosite în „vechea media” pentru creșterea „rating”-ului.

1. Sau au fost, dacă ar fi să admitem moartea jurnalismului ca pe un fapt împlinit, fapt față de care producătorii media se află în disonanță cognitivă. [↩]
2. Care publicitate e greșit înțeleasă de către majoritatea comercianților din zilele noastre. Marketing-ul clasic a indus ideea stricată că mințile consumatorilor trebuie cumva infectate cu un anumit produs, brand sau mai știu eu ce, chestie care poate funcționa în cazul ființelor care se manifestă la un nivel pur pavlovian – motiv pentru care apropo, sexul e un mijloc foarte bun de a transmite informație -, însă care merge defectuos în cazul oamenilor. [↩]
3. În primul rând din lene și în al doilea rând pentru că trebuie și masteranzii și doctoranzii în știința calculatoarelor să își câștige pâinea cumva. Deci puteți, ba chiar vă rog să luați acest subiect ca pe o temă de cercetare. [↩]
4. De exemplu în cazul protestelor din Egipt, în ceea ce privește creșterea vizibilității anti-SOPA și ACTA etc., deși nu sunt complet lămurit asupra dinamicii acestor fenomene. [↩]