spyked bricks in the wall

însumarea părților

[ i – Flow ]

„Somnul rațiunii naște monștri”, spunea Francisco Goya. La fel și subsemnatul, în lipsa folosirii frecvente a mușchiului generator de conținut textual, a ajuns să nască monstruozități de articole, lungi cât o zi de paște; obicei la care – cu părere de rău vă anunț – nu cred că voi renunța. Am stat oleacă să mă întreb de unde și până unde am căpătat stilul ăsta de a scrie rar și mult – de fapt raritatea am înțeles-o a priori, acel „mult” mă pune pe gânduri.

Voi fi sincer, tot nu am reușit să îmi dau seama, dar bănuiesc că totul se trage de undeva din niște schimbări în experiența subiectivă și din nevoia de a explica exhaustiv idei, gânduri și concepte; contrar unei prime impresii, divagațiile, chiar și cele grosolane, au un rol esențial în a contura o idee și mai mult, în a duce către o înțelegere mai profundă a subiectului despre care se discută.

Astfel că îmi propun astăzi să lansez o serie de articole mai scurte și care să elaboreze cât mai concis pe marginea unor chestiuni date. Probabil că nu mă voi rezuma la un domeniu fix, dar voi încerca să mă asigur că toate se îmbină cumva, chiar dacă într-un mod mai puțin intuitiv. Dar până să trag linie și să mă apuc să adun, revin la subiectul articolului de față, și anume flow-ul.

Conceptul de „flow” este unul destul de vag încât să provoace grețuri matematicienilor ori celor din domeniul tehnic, poate și unor oameni de știință. Nu am găsit un termen echivalent în limba română, motiv pentru care că tind să presupun că filosofia tradițională românească (dacă există așa ceva) nu face nici un fel de referire la starea asta a sinelui. De fapt mi se pare că nici termenul științific nu exprimă foarte clar imaginea, cel de „mushin” fiind poate mai potrivit.

Flow-ul are un rol extrem de important în experiența subiectivă: în practică, orice domeniu care necesită concentrarea minții – de la chirurgie la activități mai simple cum ar fi tăierea lemnelor – se folosește de această stare. Atingerea Ballmer Peak e un exemplu cel puțin la fel de relevant, iar alte domenii precum sportul sau arta au nevoie din plin de flow, uneori mult mai mult decât de forță fizică, respectiv de tehnică. În muzică, de exemplu, improvizația este un „je ne sais quoi” adus în concret, ceva care are nevoie de ceva în plus, chestie abordată pe larg de muzicieni de jazz cum ar fi Tord Gustavsen. Consider că am dat destule exemple.

Până la urmă, aspectul interesant mai presus de toate este acela că avem de-a face cu un fenomen de emergență. Senzorii perceptivi, ajutați de ceva mai greu de atins cu degetul, cel mai probabil de subconștient, reușesc să sincronizeze componentele organismului la un nivel calitativ ce îl depășește pe ale acestora luate individual. Astfel că experiența ajunge să treacă în mare parte peste sfera raționalului, putând să dea naștere unor aberații precum arta abstractă, sau dimpotrivă, să înlesnească capacitatea de înțelegere a unei probleme concrete.

Am cam depășit limita de 500 de cuvinte, motiv pentru care mă voi opri aici.