o problemă de lingvistică
duminică, 29 apr. 2012, 23:41
Lingvistica este, după cum probabil bine cunoașteți, o știință care se ocupă cu studiul limbilor. Mai clar exprimat, aceasta studiază limbajele, fie ele naturale sau artificiale ori destinate uzului de către om sau mașină. Astfel în acest articol nu vom vorbi despre organul fizic și biologic care este limba și nici despre tehnici ale artei sexului care se folosesc de acesta. Dat fiind mai ales faptul că știința lingvisticii este extrem de vastă, fiind compusă din arii care nu-s musai relevante pentru problema ce urmează să o descriu, mă voi limita la a trata doar câteva din aspectele formale într-un mod cvasi-formal.
Putem începe deci a formula problema noastră cu formula standard „fie un limbaj 
”. În primul rând că are asociat un alfabet 
, adică mai exact o mulțime de simboluri pe care noi le vom numi litere, ca-n limbile de zi cu zi. Vom nota cu 
. Astfel, în urma analizei lexicale, un compilator oarecare – pe care noi îl vom numi mai generic translator – va putea să ia șiruri de litere și să le asocieze cu cuvinte din limbaj, care-s analogul abstract al cuvintelor din limbile de zi cu zi. (mai mult…)
încă una cu și despre câini
sâmbătă, 28 apr. 2012, 14:51
Cu ocazia faptului că scriu, țin să fac următoarea dezvăluire șocantă despre propriu-mi sine: de când mă știu eu mai bine – și cred că-s vreo douăzeci și ceva de ani de când mă știu și cel puțin zece de când am început să mă cunosc mai bine – mă preocup fie și în mod involuntar cu acea activitate ce constă în observarea Vieții, Universului și a Tot Ceea Ce Este. Știți cum sunt ciudații ăia care stau și observă lucruri variind de la cele normale și până la cele mai bizare, da’ fără să se preocupe să intervină? Ei așa și eu prefer să mă uit din când în când la viață ca la un film [i], iar uneori după mult timp de uitat că mă preocupă asta îmi dau seama că vai ce prost sunt, se tot întâmplă în jurul meu lucruri cu substraturi și sensuri și toate alea iar eu îmi pierd vremea făcând debugging la cache-uri sau mai știu eu ce.
Ultima epifanie de genul ăsta am avut-o după ce am citit rant-ul lui Alex și mai apoi pe ăla al Ralucăi, iar de ăla al Popescului cu Ubuntu nu mă iau, însă menționez că a scris și el ceva similar cu celelalte două acum vreo doi ani. Deci pentru a completa șablonul – pentru că clar e vorba de un șablon aici, cum să scrie doi oameni pe teme adiacente la numai cinci ore și un minut distanță? – o să povestesc și eu ce mă enervează legat de urbea mea. Atât doar că nu mă voi apuca să le înșir pe toate-n lung și-n lat, fiindcă aș repeta mare parte din ce au menționat antebloguitorii mei. Prefer în schimb să bag din nou placa cu câinii [ii], deci țineți-vă bine.
Nu știu dacă am menționat faptul pe aici în ultimii șapte ani, dar subsemnatul locuiește pe undeva prin chestia de-i zice Rahova, chestie al cărei nume se trage din cel al unui oraș de prin nordul Bulgariei, unde s-a purtat nu știu ce luptă pe vremea când prietenia dintre regalitatea română și a rusă era mai dulce [iii]. Sau nu, în fine. Zona în care locuiesc a fost la început o mlaștină dacă nu mă înșel, pentru că orașul se termina pe undeva pe la piața George Coșbuc. După aia autoritățile au trasat Calea Rahovei, care începe tot la George Coșbuc și se termină o idee după Piața Rahova, care piață se află la câteva sute de metri de unde stau. Ei, și toată partea asta a Bucureștiului a fost zonă suburbană până pe la jumatea anilor 1980, când i-a venit cuiva de la stat ideea să industrializeze Trafic Greu [iv] și să facă blocuri cam până unde începe București-Măgurele. Apropo, un domn s-a decis să pună pe Interneți poze cu cartierul așa cum era el înainte de toată povestea asta. (mai mult…)
- Deși într-un mod la fel de ciudat nu îmi place deloc, dar deloc, să stau ca leguma să privesc filme, iar cărțile care au reușit să mă facă să-mi pierd zile-n șir sunt destul de puține la număr. Muzica bănuiesc că-i singura excepție din categoria asta, dar asta bănuiesc că are legătură cu faptul că și ascultatul muzicii e tot o activitate de contemplare mai intensă. [↩]
- Oricum m-am mai ambalat eu de vreo două ori pe temă: unu și doi. [↩]
- Ca fapt divers, calea Griviței și fosta fabrică de bere cu același nume au fost în mod similar numite după bătălia de la Grivița. [↩]
- Care acum se numește Șoseaua Progresului și leagă Răzoare de Viilor. [↩]
despre înțeles: aparent.
sâmbătă, 21 apr. 2012, 13:30
Limba, după cum am menționat și în vulgul face limba, se află într-o continuă evoluție, proprietate care emerge din și se bazează pe evoluția omului ca specie. De altfel limbajul uman e una din primele caracteristici care l-au făcut pe homo să fie și sapiens, astfel că evoluția acesteia e mai lentă decât cea a tehnicii de exemplu, cu toate că e mult mai rapidă decât evoluția biologică. Într-un mod similar cu aceasta din urmă însă, transformarea limbajului trece de multe ori neobservată de către vorbitori.
Acest fenomen e oarecum de înțeles pentru nivelul mediu de civilizație al populației de pe Terra [i]. Meta-raționamentul necesită resurse enorme din acest punct de vedere, astfel că rareori privim către noi pentru a ne conștientiza în raport cu ce am fost sau cu ce am putea fi. Astfel deși fondul lexical se schimbă în mod evident (sau eventual nu se schimbă deloc), cel semantic suferă mutații brutale fără ca noi să ne dăm măcar seama.
Bineînțeles că nu este cazul unor concepte cum e cel de cale, care a trecut testul timpului cu brio. Este bunăoară cazul unor cuvinte cum sunt „patetic” sau „aparent”, ale căror înțelesuri și/sau folosire sunt importate din omoloagele lor englezești de obicei fără prea multă documentare în prealabil. Exemplul din urmă mi se pare totuși pe atât de subtil pe cât este profund, denotând diferențe importante între logicile din spatele semanticilor celor două limbi (româna și engleza). (mai mult…)
- Afirmația o dă un pic în tendențios, însă nu e deloc lipsită de fundament. Dinamica „civilizației” sau a „civilizării” este și ea lentă – nici Imperiul Roman nu a căzut peste noapte -, astfel că spre exemplu românul mediu din 2010+ nu e foarte diferit ca mentalitate de țăranul mediu din anii 1800. [↩]
descentralizarea în sistemele distribuite, o abordare informală
duminică, 1 apr. 2012, 20:52
Voi începe ca de obicei prin a explica toți termenii din titlu care sunt legați direct de subiect, pentru a nu da impresia profund greșită că am înșirat cuvinte doar de dragul de a face tech blabber. Termenii la care mă refer sunt „descentralizare” și „sistem distribuit”, și voi începe cu cel din urmă pentru a-l putea explica apoi pe cel dintâi.
Sistemul distribuit este abstractizarea la nivel (formal) computațional a rețelei de calculatoare. Într-un sens mai larg, orice entitate formată din subentități abstracte care execută calcule spre rezolvarea unei probleme – care problemă e cea definită prin entitatea-mamă, abordarea fiind astfel una top-down – este un sistem distribuit. În acest sens mai larg mai multe procesoare sau core-uri, elemente periferice și una sau mai multe magistrale care le interconectează pe toate acestea formează un sistem distribuit pe care noi îl numim calculator.
Tanenbaum și Van Steen definesc sistemul distribuit ca pe un sistem software care face ca mai multe calculatoare să apară pentru utilizator drept o entitate singulară, aceasta fiind o definiție care are mai mult sens în contextul ingineriei calculatoarelor. Astfel Internetul e un mare sistem distribuit, Twitter e un altul, World of Warcraft e la rândul său un sistem distribuit și așa mai departe. Definiția e foarte generală, astfel că în particular are sens să ne întrebăm cum sunt organizate unitățile de calcul dintr-un astfel de sistem, ce protocoale folosesc ele pentru a comunica, care model e mai potrivit în ce situație și așa mai departe, cu toate astea ocupându-se domeniul sistemelor distribuite. (mai mult…)
scurt ghid pentru eradicarea pirateriei
sâmbătă, 31 mart. 2012, 13:57
Dacă tot m-am apucat să întorc pirateria pe diversele ei părți, mă gândesc că nu ar strica să ofer și o perspectivă personală asupra problemei. Totuși, în ciuda faptului că perspectiva e una pur personală și în care eu unul mă regăsesc fără să fi cerut părerea celorlalți, e foarte posibil ca aceasta să fie de fapt integrată în mod universal în psihologia cumpărătorilor. Astfel se poate ca agenții economici inteligenți să ia în considerare în mod implicit ideile de mai jos.
Pentru a putea stabili zisele idei rând pe rând și una câte una, trebuie să plecăm întâi de la o premisă. Ei, premisa de la care voi pleca este simplă: pe scurt, eu sunt un potențial client deci dau banii cui și când vreau și producătorul de material sub copyright nu are decât să mă asculte, în caz contrar dând faliment; pe lung am tratat problema când am vorbit despre martie negru. Firește că eu aș putea la fel de bine să le impun producătorilor să-mi facă o felație, fapt ce e absurd și i-ar determina pe dânșii să îmi impună același lucru. Deci cu alte cuvinte condiția necesară este ca criteriile mele pentru achiziționarea unui produs dat să fie raționale și să beneficieze ambele părți ale schimbului economic.
Criteriul zero și cel mai important este acela că orice producător de artă, software și alte materiale care cad sub incidența proprietății intelectuale trebuie să existe pe Internet, context în lipsa căruia nu putem mai putem discuta despre intelect de cel puțin zece ani încoace. Iar aici e clar că cererea nu e a mea personală, ci a arhivei™, care-i mai mare decât noi toți la un loc. (mai mult…)