despre înțeles: aparent.
sâmbătă, 21 apr. 2012, 13:30
Limba, după cum am menționat și în vulgul face limba, se află într-o continuă evoluție, proprietate care emerge din și se bazează pe evoluția omului ca specie. De altfel limbajul uman e una din primele caracteristici care l-au făcut pe homo să fie și sapiens, astfel că evoluția acesteia e mai lentă decât cea a tehnicii de exemplu, cu toate că e mult mai rapidă decât evoluția biologică. Într-un mod similar cu aceasta din urmă însă, transformarea limbajului trece de multe ori neobservată de către vorbitori.
Acest fenomen e oarecum de înțeles pentru nivelul mediu de civilizație al populației de pe Terra [i]. Meta-raționamentul necesită resurse enorme din acest punct de vedere, astfel că rareori privim către noi pentru a ne conștientiza în raport cu ce am fost sau cu ce am putea fi. Astfel deși fondul lexical se schimbă în mod evident (sau eventual nu se schimbă deloc), cel semantic suferă mutații brutale fără ca noi să ne dăm măcar seama.
Bineînțeles că nu este cazul unor concepte cum e cel de cale, care a trecut testul timpului cu brio. Este bunăoară cazul unor cuvinte cum sunt „patetic” sau „aparent”, ale căror înțelesuri și/sau folosire sunt importate din omoloagele lor englezești de obicei fără prea multă documentare în prealabil. Exemplul din urmă mi se pare totuși pe atât de subtil pe cât este profund, denotând diferențe importante între logicile din spatele semanticilor celor două limbi (româna și engleza). (mai mult…)
- Afirmația o dă un pic în tendențios, însă nu e deloc lipsită de fundament. Dinamica „civilizației” sau a „civilizării” este și ea lentă – nici Imperiul Roman nu a căzut peste noapte -, astfel că spre exemplu românul mediu din 2010+ nu e foarte diferit ca mentalitate de țăranul mediu din anii 1800. [↩]
proprietatea intelectuală, implicații tehnice
vineri, 9 mart. 2012, 19:11
Dat fiind faptul că sunt filosof în aceeași măsură în care Ilie Moromete e filosof și dat fiind de asemenea faptul că nu sunt specialist în probleme de economie și cu atât mai puțin în probleme de drept, eu unul nu pot nici măcar să încep a concepe o etică a pirateriei. Eu doar am observat ceea ce mi se pare a fi o problemă gravă, iar mai departe cine are ochi să și-i belească.
Ceea ce pot face însă e să mă uit la problemă dintr-un unghi familiar mie, anume cel tehnic, unghi din care tot privesc lucrurile în ultimii șase ani sau mai mult. Scurta descriere a anatomiei modelului proprietar tratează deja o parte din aspectele care contribuie la toată această babilonie însă nu intră prea tare în detalii, astfel că rămâne ca dânsele să fie penetrate în cele ce urmează. Propun astfel să mergem în continuare pe linia produselor de tip software, în ideea că se pot face în principiu analogii cu restul lucrărilor mai mult sau mai puțin artistice care-s în același timp și proprietate intelectuală, dar mai ales deoarece software-ul pune cele mai mari probleme din acest punct de vedere.
Și voi începe direct cu motivul care stă la baza tuturor problemelor: software-ul în esența sa (și poate doar acolo) este fără dubiu o formă de exprimare aparținând domeniului public, în aceeași măsură în care pictura spre exemplu aparține domeniului public, în virtutea faptului că exprimarea denotă prin definiție comunicare. Diferența principală constă în faptul că expresia software-ului e îngrădită de rigoarea matematicii, orice algoritm convențional reducându-se la idiomuri/formalisme standard. (mai mult…)
etica pirateriei
sâmbătă, 3 mart. 2012, 19:07
Probabil că ați auzit de Matthew Inman, iar dacă n-ați auzit veți afla de la mine că este individul din spatele webcomic-ului pe nume Oatmeal. Unul din articolele recente publicate în cadrul acestuia oferă o justificare, să-i zicem, a pirateriei. Justificare care poate fi rezumată în felul următor: dacă un produs comercial dat aflat sub incidența proprietății intelectuale nu îmi este disponibil cu ușurință, atunci fie ce-o fi, eu o să piratez produsul respectiv.
Este bineînțeles discutabilă semnificația acelui „cu ușurință”, având în vedere că pe vremuri trebuia totuși să ieșim din casă, să urcăm în autobuz și să și interacționăm social cu alți indivizi pentru a putea intra în posesia unui album de muzică, joc, film, ce-o fi dânsul. Serialele erau clar rezervate televiziunii și mai mult, exista o întârziere de cel puțin patru-cinci ani între ce se lansa înafară și ce ajungea la noi [i]. Dar pentru a elimina orice ambiguități, putem să spunem că – făcând abstracție de factorul financiar – dacă un produs e mai ușor accesibil prin torrente decât prin orice serviciu de streaming sau download, atunci utilizatorul mediu va alege întotdeauna să tragă o copie ilegală.
Din punctul de vedere al utilității individului mediu avid de consum ideea pare să aibă foarte mult sens. Problema e că Bittorrent-ul e atât de la îndemână internauților (mai ales dacă luăm în calcul factorul financiar) încât cu greu putem găsi o alternativă legală fezabilă [ii]. Atunci, susține un oarecare Andy Ihnatko, dacă plecăm de la premisele de mai sus nu înseamnă că putem justifica pirateria cu totul încă din capul locului? Mai mult, nu-i așa că abordarea asta ar duce către colaps orice afacere cinstită care dorește să tragă foloase de pe urma proprietății intelectuale? (mai mult…)
- În 1993 noi ne uitam la Star Trek-ul lansat în 1988. Frumoase amintirile cu chelia lui Picard, nu-i așa? [↩]
- Alta decât reglementarea prin lege a uzului Bittorrent, o chestie la care deținătorii de drepturi de autor nu se prea gândesc dintr-un motiv pe care eu unul nu-l înțeleg. Din punct de vedere tehnic implementarea e realizabilă. [↩]
cu cofunctori și matrice inversabile
duminică, 19 feb. 2012, 15:37
Articolul despre atom ne-a lăsat în pom cu o particularitate destul de neplăcută (și care dă spre inconsistență) a sistemului prezentat: toate reprezentările abstracte din cadrul acestuia sunt cu precădere duale, deci binare [i], pe când abordarea categorială e una ternară. Cu alte cuvinte, categoria ca construcție naturală a matematicii e formată din obiecte (notate de obicei 
Definiția o generalizează pe cea a monoidului, care-i în fapt și la urma urmei o categorie cu un singur obiect care-i de fapt o mulțime 
, ale cărei elemente sunt săgeți în categoria dată, iar compunerea e operația binară de compunere a monoidului. Definiția generală a monoidului dă de fapt un triplet format dintr-un obiect și două morfisme, într-un mod analog cu monadele, dar astea nu-s legate de discuția noastră. (mai mult…)
- Și iată cum am comis și erezia de a folosi numere în cadrul unor teorii care fac abstracție de acestea la un nivel fundamental. [↩]
- Mai exact asociativitatea operației și existența unui element neutru [↩]
busuioc în propria-i minte
marți, 31 ian. 2012, 21:35
Un subiect pe care nu știu dacă l-am tratat mai mult de două ori în scris de când mă știu, nebunia e în fapt – în pofida faptului că e considerată o anomalie, zic – o chestie destul de comună în adunările de oameni. Uneori ne lovim de ea noi înșine cel puțin pentru o perioadă de timp, pentru că mintea umană e o chestie mai fragilă decât s-ar crede, iar nedeterminismul existenței poate duce lejer individul către demență, mai ales dacă acesta din urmă are o predispoziție pentru așa ceva.
Se întâmplă uneori că sus-numita nebunie se instalează permanent, integrându-se în personalitatea individuală într-un mod analog oricărei disfuncții cronice. Nebunia permanentă e o consecință a faptului că, după cum bine zice Sacks, dânsa ajunge să ia de multe ori o formă de euforie sau pur și simplu de „bine”, astfel că organismul o va accepta în cele din urmă fără probleme, fenomen posibil și cazul subiectului nostru – era necesar un subiect, pentru că se caută nebuni -, la fel cum e posibil ca personajul să fi având o boală genetică destul de gravă, fapt totuși puțin probabil fiindcă ăștia de obicei mor destul de repede. (mai mult…)