duminică, 7 oct. 2012, 16:42
Unde prin „alcătuirea comunității” înțelegem că nu a unei comunități anume, ci a unei comunități oarecare din spațiul virtual, adică a comunității în sens abstract. Unde prin „comunitate” înțelegem un grup de persoane constituit pe baza unor idei și/sau interese comune, deci un loc într-un subspațiu al lumii ideilor [] unde diverse celule converg pe baza unor atribute comune. Un punct de plecare pentru studiul de față îl poate reprezenta abordarea Trilemei din „Comunitati si metode numerice”, care menționează două moduri de alcătuire a comunității:
Pentru a avea o comunitate deci revine a avea o aglomeratie de oameni cu idei macar in mare similare. Aceasta necesitate se poate satisface in exact doua moduri : ori luam un set de oameni care deja se gasesc in acelasi spatiu si-i fortam sa treaca toti la acelasi set de idei, ori alegem dintre multimile nesfirsite ale umanitatii doar oamenii cu ideile potrivite, si-i instalam intr-un spatiu.
Noi situându-ne în contextul Internetului, suntem interesați mai degrabă de al doilea mod decât de primul, având în vedere faptul că în lumea virtuală nu există pârghii de control bine stabilite în acest sens, in ciuda eforturilor de a le crea. Astfel a apărut întâi Usenet-ul, unde s-au format mai multe comunități — de exemplu una pentru indivizii interesați de tehnică, alta pentru „entertainment” etc. — stabilite în virtutea unui Internet la începuturi încă mic, unde foamea de comunicare era însă uriașă. Apoi au răsărit multe grupuri fărâmițate alcătuite din oameni pasionați de exemplu de open-source, de Linux, care pe lângă participarea virtuală la discuții se mai întâlnesc din când în când la un hackfest sau mai știu eu ce. O parte din comunități s-au stabilit inclusiv (sau exclusiv) pe IRC, „live chat”-ul dovedindu-se deseori a fi un mijloc foarte eficient de a rezolva varii probleme. (mai mult…)
duminică, 29 iul. 2012, 15:57
Dacă acum un an speculam asupra utilității
sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că
locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își
mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de
socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de
senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza
mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.
Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio,
televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea
că sunt [] centralizate, în sensul
rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media
clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei
entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de
urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în
cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru
consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.
Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea
controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în
sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și
reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul
Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o
pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest
sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și
pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a
arhivei etc. (mai mult…)
duminică, 22 ian. 2012, 00:07
Într-unul din articolele anterioare afirmam cu tărie că textul e materia primă aici pe Internet și că nimic altceva nu prea contează. Cu toate astea și datorită faptului că am fost tras de mânecă referitor la faptul că de fapt uite, pe web avem tone de conținut audio și video iar emoția e și dânsa un soi de informație, îmi voi invalida propria teză pe loc și voi continua cu ce am de spus în cele ce urmează.
Se spune despre biblioteca din Alexandria că a fost cea mai vastă și mai importantă resursă de informație din Antichitate, până au venit romanii și i-au dat foc. Din păcate nu a mai existat o A Doua Bibliotecă din Alexandria – sau măcar o Bibliotecă din 
, unde 
– care să conțină copii ale tuturor cărților arse, iar dacă ar fi existat atunci probabil că ar fi fost la rândul ei arsă până să aibă timp scribii să facă noi copii.
Iată că din fericire civilizația modernă a avut ceva de învățat din asta și printr-o pură întâmplare s-a ivit și Internetul la orizont, Internet care a crescut și crește și nu se mai oprește. Și – pentru a o spune pe cea dreaptă – ca niște din ăia care nu văd pădurea din cauza copacilor, firește că ne imaginăm că Interneții există exclusiv pentru a ne servi nouă poftele, fetișurile și setea de comunicare și interconectare și alte abureli. O fi, nu zic nu, însă e drept că un (alt) rol important al Internetului este similar cu cel al sus-menționatei biblioteci, rol pe care eu l-am numit de „arhivă de informație a rasei umane™” []. (mai mult…)
sâmbătă, 30 iul. 2011, 14:52
Deoarece se vede de la o poștă că subsemnatul manifestă un oarecare interes pentru așa-zisul web social, dar și fiindcă ar fi păcat să fim hateri doar cu Facebook și cu Twitter [], hai să ne legăm un pic de acest Google+ și să arătăm de ce momentan relevanța sa pentru web este cvasi-nulă.
Pentru că da, Google+, deși momentan în beta, are șansa să nu fie decât un mare fleoșc al Interneților. Spun asta în calitate de utilizator Google Mail, Google Calendar, Google Reader și bineînțeles al motorului de căutare, care reprezintă într-un anumit sens Internetul. Cu toate astea, nu mă voi sfii să dau în noul produs de la Google cu tot ce am eu, după cum se poate observa în cele ce urmează.
Nu cred că are vreun rost să reiau problemele ridicate în articolul anterior despre Google+. Înainte argumentam din perspectiva celui care a văzut un site de prezentare, iar acum vorbesc din perspectiva utilizatorului. Cu toate astea, ideile de mai devreme rămân valide: Google+ nu e momentan decât o altă rețea socială, al cărei unic avantaj este acela că nu e Facebook. În rest, cercurile nu mi s-au părut deosebit de utile, Spark-urile dau rezultate de-a dreptul irelevante – mi-am făcut un Spark cu „webcomics”, care numai webcomic-uri nu îmi afișează – iar Hangout-uri nu am folosit absolut deloc, neavând un motiv suficient de bun pentru a face asta.
În plus, sunt adăugat (în stilul Twitter) în cercurile unor persoane pe care nu le cunosc și cu care nu am vreo legătură. Toate bune și frumoase, numai că celor de la Google le-a venit ideea tâmpită de a introduce un meniu numit Incoming, meniu care conține actualizările făcute de acești indivizi care mă urmăresc, însă pe care eu nu îi. Nu știu cum vă sună acest lucru, însă mie îmi pute a spam, iar Facebook se descurcă destul de bine în această privință. Nu am nevoie de +1 surse de așa ceva, mulțumesc. (mai mult…)
miercuri, 29 iun. 2011, 02:46
Aflu via Alex (via Facebook, că tot e vorba de drăcovenii sociale) despre un nou proiect marca Google, numit de către cei din departamentul marketing, bănuiesc, Google+. Cum mi-am mai dat recent cu părerea pe tema web-ului social, propun să luăm prezentarea (având în vedere că cel puțin subsemnatul nu are acces la mai mult de atât momentan) și să facem un studiu de caz pe ea.
Ca fapt divers, prezentarea în sine nu mi se pare deloc rea, ba chiar oamenii s-au străduit să facă un fel de mini interfețe mock. Faptul ăsta e foarte îmbucurător, fiindcă avem ocazia să vedem cu ce se mănâncă produsul lor înainte să îl folosim, și până la urmă asta e tot ce contează: un produs bun fără o prezentare cât mai „hands-on” nu are nici o priză. Probabil că Google au învățat totuși ceva din Google Wave. În fine.
Turul Google+ (care pare a fi construit, într-un mod destul de ciudat, peste API-ul Google Maps) oferă o prezentare a cinci componente care probabil că stau la baza întregii aplicații de socializare. Să le luăm pe rând, începând cu chestia numită Circles: feature-ul ăsta constă într-un fel de unealtă de împărțire a contactelor pe căprării, gen familie, colegi de liceu, prieteni, dușmani și așa mai departe. Chestia e cumva utilă, mai ales dacă nu vrei să le arăți părinților un album cu poze cu tine în ipostaze indecente. (mai mult…)