despre piraterie și raritate artificială
duminică, 30 dec. 2012, 13:40
Cory Doctorow — care apropo, pare a fi unul dintre puținii, dacă nu singurul blogger care abordează public problema eticii pirateriei — scrie în The Guardian un articol care explică felul în care strategiile de marketing ale industriei media încurajează pirateria, și impactul economic asupra consumatorilor așa-zisului „entertainment”. Nu intru în detalii în ceea ce privește articolul, însă vă recomand să îl parcurgeți ca fond pentru ceea ce voi urma să povestesc.
Povesteam în „proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară” despre cum economia a ajuns să funcționeze ușor defectuos odată cu introducerea resurselor virtuale în ecuație. E musai să înțelegem că „virtual”-ul din „proprietatea virtuală” nu are sensul său inițial de „posibil”: cuvântul și-a distorsionat un pic înțelesul de când cu apariția calculatoarelor, devenind mai apropiat de „abstract”, de lumea formelor sau a ideilor. Ăsta e primul pas către a înțelege schimbarea de paradigmă adusă de proprietatea intelectuală în economie.
În economia clasică orice produs fizic este valorificat în primă fază prin anumite costuri, cum ar fi de exemplu materia primă, utilitățile, salariile angajaților și așa mai departe. Prețul produsului este în principiu o funcție de costuri, dar doar în măsura în care acestea trebuie acoperite pentru a asigura funcționarea organismului care este agentul economic; mai departe producătorul caută să își maximizeze utilitatea prin mărirea profitului, pe care mai apoi îl reinvestește sau îl cheltuiește în știu-eu-ce-scopuri, în orice caz nu îl ține la ciorap. Problema pur cantitativă aici este aceea că dacă o șosetă e produsă la prețul 
șosete vor fi produse la 
modelul generativ al software-ului
sâmbătă, 25 aug. 2012, 17:44
Atenție, săriți, o dăm din nou în de-alea cu copyright. Deoarece comercianții de software nu mă ascultă și continuă să își aroge dreptul de proprietate asupra nimicului – ba mai mult, asupra ideilor de nimic – și datorită faptului că aceiași ziși comercianți și „producători de proprietate intelectuală” se afundă ca ultimele dobitoace în aceleași dificultăți de cel puțin douăzeci de ani încoace, vin spre a propune o soluție care le va rezolva odată pentru totdeauna problemele, introducând în același timp altele. Este vorba despre o idee diabolică, care poate schimba relația dintre software și forme și poate duce chiar la sfârșitul epocii de aur a calculatoarelor așa cum o cunoaștem.
Vă mărturisesc însă, dragi cititori – care sunteți, dacă sunteți -, că nu mă pot abține, îmi sună în minte o voce malefică care mă îndeamnă să pun pe foaia virtuală această idee, pentru că pot, iar dacă ar fi să se pună în aplicare pe scară largă modelul de mai jos mi-ar fi mult mai greu, sau cine știe, poate chiar aș ajunge în imposibilitatea de a transpune idei din mintea-mi înspre mediul virtual. Sincer vă zic deci că sper să rămânem din acest punct de vedere în obscuritate atât eu cât și blog-ul, cât și ideea mea absolut diabolică înscrisă aici. (mai mult…)
proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară
sâmbătă, 14 iul. 2012, 12:30
Nu-i așa că-i frumos titlul? Ei, pentru că-i așa frumos, haideți să îl și explicăm, să îl înțeleagă tot neștiutorul – adică inclusiv eu, care clar vorbesc despre lucruri care mă depășesc [i] -, bucată cu bucată. Prima bucată se referă la o așa-zisă „proprietate virtuală”, care are și un caz particular despre care am tot vorbit pe blog, anume cel al proprietății intelectuale.
Am numit-o virtuală pentru că aceasta există exclusiv în spațiul virtual, fapt ce o face ușor de replicat și așa mai departe, după cum explicam în articolul sus-menționat. Întrebarea cea mai apăsătoare este de fapt dacă această proprietate virtuală chiar există, iar eu zic că nu, și nu în virtutea faptului că e virtuală – deși asta e una din motivațiile fundamentale -, ci din cauze pe care voi încerca să le explic în cele ce urmează.
A doua parte a titlului a fost la rândul ei menționată în trecut pe Cărămizi, fiind un fenomen legat în mare parte de cel al (ne)determinismului. E relativ simplu de explicat ce este aceea dinamica non-lineară dacă sunteți oleacă familiari cu matematica [ii], și și mai ușor dacă v-ați întâlnit vreodată cu teoria sistemelor [iii]. (mai mult…)
- De fapt nu știu câte persoane din lume pot vorbi în cunoștință de cauză pe subiectul ăsta. [↩]
- Iar dacă nu sunteți să vă fie rușine obrazului. [↩]
- Și mulți dintre voi bag seama că nu v-ați întâlnit, mai ales că e o materie considerată inutilă de către studenții care „știu ei mai bine”. [↩]
scurt ghid pentru eradicarea pirateriei
sâmbătă, 31 mart. 2012, 13:57
Dacă tot m-am apucat să întorc pirateria pe diversele ei părți, mă gândesc că nu ar strica să ofer și o perspectivă personală asupra problemei. Totuși, în ciuda faptului că perspectiva e una pur personală și în care eu unul mă regăsesc fără să fi cerut părerea celorlalți, e foarte posibil ca aceasta să fie de fapt integrată în mod universal în psihologia cumpărătorilor. Astfel se poate ca agenții economici inteligenți să ia în considerare în mod implicit ideile de mai jos.
Pentru a putea stabili zisele idei rând pe rând și una câte una, trebuie să plecăm întâi de la o premisă. Ei, premisa de la care voi pleca este simplă: pe scurt, eu sunt un potențial client deci dau banii cui și când vreau și producătorul de material sub copyright nu are decât să mă asculte, în caz contrar dând faliment; pe lung am tratat problema când am vorbit despre martie negru. Firește că eu aș putea la fel de bine să le impun producătorilor să-mi facă o felație, fapt ce e absurd și i-ar determina pe dânșii să îmi impună același lucru. Deci cu alte cuvinte condiția necesară este ca criteriile mele pentru achiziționarea unui produs dat să fie raționale și să beneficieze ambele părți ale schimbului economic.
Criteriul zero și cel mai important este acela că orice producător de artă, software și alte materiale care cad sub incidența proprietății intelectuale trebuie să existe pe Internet, context în lipsa căruia nu putem mai putem discuta despre intelect de cel puțin zece ani încoace. Iar aici e clar că cererea nu e a mea personală, ci a arhivei™, care-i mai mare decât noi toți la un loc. (mai mult…)
proprietatea intelectuală, implicații tehnice
vineri, 9 mart. 2012, 19:11
Dat fiind faptul că sunt filosof în aceeași măsură în care Ilie Moromete e filosof și dat fiind de asemenea faptul că nu sunt specialist în probleme de economie și cu atât mai puțin în probleme de drept, eu unul nu pot nici măcar să încep a concepe o etică a pirateriei. Eu doar am observat ceea ce mi se pare a fi o problemă gravă, iar mai departe cine are ochi să și-i belească.
Ceea ce pot face însă e să mă uit la problemă dintr-un unghi familiar mie, anume cel tehnic, unghi din care tot privesc lucrurile în ultimii șase ani sau mai mult. Scurta descriere a anatomiei modelului proprietar tratează deja o parte din aspectele care contribuie la toată această babilonie însă nu intră prea tare în detalii, astfel că rămâne ca dânsele să fie penetrate în cele ce urmează. Propun astfel să mergem în continuare pe linia produselor de tip software, în ideea că se pot face în principiu analogii cu restul lucrărilor mai mult sau mai puțin artistice care-s în același timp și proprietate intelectuală, dar mai ales deoarece software-ul pune cele mai mari probleme din acest punct de vedere.
Și voi începe direct cu motivul care stă la baza tuturor problemelor: software-ul în esența sa (și poate doar acolo) este fără dubiu o formă de exprimare aparținând domeniului public, în aceeași măsură în care pictura spre exemplu aparține domeniului public, în virtutea faptului că exprimarea denotă prin definiție comunicare. Diferența principală constă în faptul că expresia software-ului e îngrădită de rigoarea matematicii, orice algoritm convențional reducându-se la idiomuri/formalisme standard. (mai mult…)