spyked bricks in the wall

evoluția interacțiunii om-calculator (iv)

Seria „evoluția interacțiunii om-calculator” a avut un parcurs interesant, căruia îmi voi permite să îi fac un rezumat. Prima parte tratează câteva generalități legate de domeniul interacțiunii om-mașină. Cea de-a doua discută pe marginea interacțiunii dintre oameni și dispozitive digitale oarecare – care însă nu-s mai puțin „mașini” decât calculatoarele personale -, iar în partea cu numărul trei se remarcă existența unei nișe unde interfețele om-calculator au progresat enorm, și anume jocurile pe calculator.

Revenind la problema de fond, s-ar părea că interacțiunea om-calculator se poate reduce – cel puțin parțial – la ceea ce omul numește în general comunicare. Nu ne e clar ce implică asta, însă foarte probabil că într-o lume ideală ar fi de ajuns să îi zicem „calculatorului” [i] să rezolve nu știu ce problemă X („spală-mi șosetele”), iar acesta să se apuce imediat de muncă, ca un adevărat „rabochiĭ” care este dânsul. Observăm definiția vagă a conceptului „calculator”, care-i mai mult o mașină în sensul abstract al cuvântului. În spatele procesului de spălare a șosetelor pot sta unul, două, zece sau o mie de calculatoare fizice, care pentru utilizator vor apărea însă ca o singură entitate, „calculatorul”.

Nu știu dacă vă amintiți, dar în caz că nu, ar fi o idee bună să reluăm: ansamblul de programe sau mașini care apar utilizatorului drept o singură entitate se numește „sistem distribuit”. Ori sistemul distribuit, adică Internet-ul, adică arhiva™ e un pas evolutiv firesc față de telegraf, telefon, televiziune și așa mai departe, ceea ce face problema „interacțiunii”, adică a „comunicării” cu atât mai importantă. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl joacă web-ul, despre care spuneam mai demult că e o platformă socială în virtutea faptului că satisface nevoia de comunicare între oameni; însă comunicarea între oameni nu poate fi în acest caz eficientă dacă intermediarul („calculatorul”) nu satisface aceleași condiții.

Cum stă deci web-ul în ceea ce privește interacțiunea cu oamenii? E în același timp cu un pas înainte și cu unul în urma interfețelor clasice: cu un pas înainte deoarece e format din pagini (adică atomi, adică obiecte) și din legături între acestea (adică morfisme), stabilind astfel o dinamică a informației. Într-un anumit sens, web-ul nu-i nimic altceva decât o rețea neurală foarte rudimentară din punctul de vedere al proiectării (peste protocolul HTTP), însă deosebit de complexă ca organizare [ii].

Spuneam că web-ul e în același timp cu un pas în urma interfețelor clasice. Din nefericire dezvoltatorii de interfețe bazate pe web repetă deseori vechile greșeli comise folosind uneltele integrate mai mult sau mai puțin în sistemele de operare, amplificându-le însă sub presiunea necesităților legate de performanță, scalabilitate și securitate. În plus limbajele de programare de pe web au ele însele probleme care în paradigmele vechi nu existau; bunăoară o pagină web dinamică are mai mari șanse de a compromite securitatea unui sistem software decât una statică. Altfel, probabil că cea mai comună greșeală este cea a design-urilor deosebit de proaste și a site-urilor de o urâțenie orbitoare, urâțenie care e deseori amplificată de programe „third-party” cum ar fi Flash, Java sau Silverlight.

Este însă fără de tăgadă faptul că viitorul interfețelor evoluate este pe web, cu toate că nu e musai să aparțină în exclusivitate acestuia. Capacitatea dispozitivelor de a comunica cu utilizatorii va crește prin conectarea celor dintâi la Internet și foarte posibil că interfețele vor învăța și se vor adapta nevoilor indivizilor pe măsură ce sunt folosite de către aceștia. De aici încolo totul e pură speculație.

Acestea fiind spuse, eu pun punct seriei. Mai departe subiectul mă depășește în mare parte, punct în care singurul lucru pe care îl pot face e să vă trimit eventual către alte articole care prezintă diverse filosofii legate de interfețele cu utilizatorul. Altfel eu sunt deschis spre a învăța de la cititori mai multe lucruri (eventual noutăți) legate de domeniu și aștept cu o nerăbdare aprigă și cu mult entuziasm comentarii pe marginea articolelor.

1. Care „calculator” e ceva abstract, ca din ceruri, și suficient de inteligent încât să înțeleagă actele de vorbire, posibil mai bine decât ființa umană medie. [↩]
2. Aceasta s-ar putea constitui drept o dovadă importantă a faptului că universul e organizat sub o formă fractală: complexitatea unui nivel dat stă îmbricată peste alte niveluri de complexitate (abstractizate), iar totul dedesubt în șirul infinit de țestoase e numai rețele. [↩]