spyked bricks in the wall

proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară

Nu-i așa că-i frumos titlul? Ei, pentru că-i așa frumos, haideți să îl și explicăm, să îl înțeleagă tot neștiutorul – adică inclusiv eu, care clar vorbesc despre lucruri care mă depășesc [i] -, bucată cu bucată. Prima bucată se referă la o așa-zisă „proprietate virtuală”, care are și un caz particular despre care am tot vorbit pe blog, anume cel al proprietății intelectuale.

Am numit-o virtuală pentru că aceasta există exclusiv în spațiul virtual, fapt ce o face ușor de replicat și așa mai departe, după cum explicam în articolul sus-menționat. Întrebarea cea mai apăsătoare este de fapt dacă această proprietate virtuală chiar există, iar eu zic că nu, și nu în virtutea faptului că e virtuală – deși asta e una din motivațiile fundamentale -, ci din cauze pe care voi încerca să le explic în cele ce urmează.

A doua parte a titlului a fost la rândul ei menționată în trecut pe Cărămizi, fiind un fenomen legat în mare parte de cel al (ne)determinismului. E relativ simplu de explicat ce este aceea dinamica non-lineară dacă sunteți oleacă familiari cu matematica [ii], și și mai ușor dacă v-ați întâlnit vreodată cu teoria sistemelor [iii].

În termeni matematici dinamica non-lineară se petrece de exemplu în contextul unui sistem de ecuații, care poate fi exprimat foarte frumos algebric sub forma , unde e o matrice iar și sunt vectori care se pupă (sau nu) cu din punctul de vedere al dimensionalității. Ce-i interesant e că sistemul respectiv e un sistem de ecuații așa-zis liniare, care în algebra respectivă au anumite proprietăți, cum ar fi aceea că determină – datorită constrângerilor – unicitatea soluției. Cu toate astea există cazuri – determinate în mare parte de teoria numerelor [iv] – în care dat fiind un fix, schimbări foarte mici în pot duce la variații foarte mari ale soluției.

Analog, teoria sistemelor ne povestește cu glas duios cum uneori un sistem cu control – adică având dat o situație inițială și o ecuație, din cele două putându-se integra o funcție care descrie evoluția parametrilor – ajunge să depindă foarte mult de situația inițială, caz în care la mici variații devine greu de prezis forma exactă a funcției. Toată poliloghia asta justifică matematic unele fenomene foarte dubioase din fizică, răspândite în cadrul pop science drept „butterfly effect”.

Acestea fiind spuse, putem postula că evoluția piețelor economice, a bursei și așa mai departe este nu unul, ci mai multe fenomene cu dinamică non-lineară, care este. Din cauza asta algoritmii de regresie folosiți la burse eșuează destul de des, mai ales în momente mai puțin comune cum sunt cele de colaps brusc [v]. Un catalizator – susțin analiștii noștri experți în iconomie, comportativă și cioclopedică – al acestui fenomen ar fi cică banii virtuali; nimic mai fals, banii sunt oricum virtuali de o bună bucată de vreme, în sensul în care hârtiile folosite pe piață nu au în sine nici o valoare, aceasta din urmă fiind dată de abstracțiunea care este banul.

De fapt unul din elementele care au contribuit enorm la schimbările pieței economice mondiale din ultimii ani este Internetul, adică arhiva™, cum îmi place mie să-i zic. Analog cu căderea piețelor din anii 1930 când benzile de asamblare ale lui Henry Ford au dus la creșterea productivității de țșpe ori, la fel și Internetul a dus la pierderea locurilor de muncă, la deschiderea altor locuri de muncă, dar nu în ultimul rând a lăsat loc unor speculații grosolane, cunoscute drept „bule”. Exemple sunt cu duiumul, de la producători software care au vândut milioane de copii ale unui produs de scărpinat în cur până la Facebook și Instagram, pentru a menționa și evenimente recente.

Toate astea sunt de fapt părți mici dintr-un fenomen, adică dintr-o „bulă” care s-a făcut în timp foarte largă și care în scurt timp urmează să se spargă, sau în termeni de discuție pe marginea unei beri n-o să țină, bă. Este motivul pentru care industria muzicală și Hollywood nu că merită, ci vor intra în faliment. Și pentru a vă intra bine în cap celor care încă aveți încredere că modelul de afaceri bazat pe Digital Rights Mangement și alte porcării are șanse de supraviețuire: nu, nu are nici o șansă, pirateria e un fenomen cât se poate de firesc menit să contrabalanseze valorizarea la suprapreț a proprietății intelectuale, care de fapt nu prea are valoare pentru că nu prea există.

Cu alte cuvinte dacă până acum v-ați obișnuit să auziți de venituri de miliarde de dolari la costuri de producție de zeci sau sute de mii [vi] – că doar pe asta au mizat din start ipocriții anti-piraterie -, stați liniștiți, nu o să mai dureze mult. Afacerile cu software se mută în vreo trei direcții mari și late, despre care om vorbi poate cu altă ocazie.

1. De fapt nu știu câte persoane din lume pot vorbi în cunoștință de cauză pe subiectul ăsta. [↩]
2. Iar dacă nu sunteți să vă fie rușine obrazului. [↩]
3. Și mulți dintre voi bag seama că nu v-ați întâlnit, mai ales că e o materie considerată inutilă de către studenții care „știu ei mai bine”. [↩]
4. Este că-i superbă matematica? Într-un sistem dat de numere instabilitatea poate duce cu pași repezi către dezastru, dar dacă trecem problema în alt sistem numeric, lucrurile pot ajunge să se comporte decent, așa, ca prin minune. [↩]
5. Motiv pentru care și există un control al piețelor. Controlul ăsta are însă și el limitele lui, fiind determinat de o măsură numită în teoria sistemelor controlabilitate. Cu alte cuvinte atât anarhia cât și controlul absolut ajung de obicei să evolueze în mod natural către o altă formă de organizare, aceasta fiind în sine naturală pentru sistemul dat. [↩]
6. Am ilustrat ideea folosind dolari din pură obișnuință. Altfel e foarte probabil ca în următorii ani să nu mai vorbim în termeni de dolari mai des decât vom folosi pula botswaneză ca reper. [↩]